Fragment din volumul OONA & SALINGER de Frederic Beigbeder:

2775_a629865aViața lui Eugene O’Neill e o întreagă tragedie. Iar opera îi seamănă, evident. Dacă îi înșiri necazurile, mai că începi să‑i scuzi caracterul taciturn. S‑a născut la New York în 1888, imediat după moartea fratelui său mai mare, în vârstă de doi ani (Edmund), răpus de o rujeolă prost tratată. Mama sa, Ella O’Neill, nu și‑a revenit niciodată din acea durere, după aducerea pe lume a lui Eugene devenind morfinomană: la acea vreme, doctorii prescriau cu ușurință droguri puternice tinerelor mame, pentru ca acestea să‑și revină după durerile facerii. Tatăl său era un actor irlandez de teatru, care bea pentru a uita de moartea primului său copil și își ducea viața prin turnee, interpretând mereu același rol (cel al lui Edmond Dantès din Contele de Monte‑Cristo). În Lungul drum al zilei către noapte (1942), Eugene O’Neill își descrie chinuita mamă care se tot învârtea prin casă, cu rochia de mireasă în mâini, jelind frumoasele zile de altădată. Este o scenă căreia i‑a fost adesea spectator în copilărie. Toxicomania mamei îi dădea un sentiment de vinovăție: de‑a lungul întregii copilării, tatăl i‑a tot repetat că mama începuse să se drogheze a doua zi după nașterea sa. În 1912, la vârsta de douăzeci și patru de ani, Eugene O’Neill a încercat să se sinucidă; fratele lui, Jamie, însă, chiar a reușit să se omoare, în noiembrie 1923. Eugene a început să beatot atâta whisky cât tatăl său. Ca mai apoi, într‑o seară a lui 1917, la New York, într‑un separeu al barului numit Hell Hole, „Groapa Infernului“, situat la intersecția străzilor 6 și 4, să zărească această persoană: Agnes Boulton își dorea să devină scriitoare ca și el. Până atunci, semna articole în reviste și, câteodată, vreo nuvelă de „pulp fiction“. Eugene a început să tremure nervos. Stătea așezat într‑un colț al barului și o țintuia trist cu privirea, ca un bolnav frustrat. O prietenă comună le‑a făcut prezentările: „Iată‑l pe Gene O’Neill, scriitorul de teatru“. El a continuat să o privească fix, insistent, să nu îi adreseze niciun cuvânt toată seara și s‑a pus cu frenezie pe băut, desenând cu vârful pantofului cercuri concentrice în rumegușul împrăștiat pe jos. Când Agnes a părăsit barul, Eugene i‑a propus să o însoțească pe jos până la hotelul Brevoort unde stătea, situat în Greenwich Village. Intrigată de mutismul lui, a acceptat. Au mers în tăcere prin noapte. Odată ajunși în fața hotelului, Agnes a spus probabil ceva de genul: „Așa, ei bine, atunci noapte bună“. Nu va uita niciodată fraza pe care Eugene O’Neill a pronunțat‑o atunci. Privind‑o drept în ochi, i‑a zis: „Începând din acest moment, vreau să‑mi petrec fiecare noapte a vieții mele cu tine. Vorbesc sincer. Fiecare noapte din viața mea“.

Agnes l‑a crezut. S‑au căsătorit în cursul aceluiași an. Rețineți această frază: ține la tinerele romantice, la literate sau la dezaxate. E inutil să mai aștepți, pentru a le declara pasiunea. Cu astfel de nebune, trebuie să‑ți exprimi dorința numaidecât, altfel vei ajunge prietenul asexuat și totul se va termina pe vecie.

Eugene O’Neill nu o știa, dar — probabil din cauza copilăriei sale — era alergic la paternitate. Când a aflat că Agnes este însărcinată, a ieșit să se înece în alcool și nu și‑a mai revenit din beție pe toată durata sarcinii. Fiica lor, Oona O’Neill, s‑a născut la 14 mai 1925, în Insulele Bermude. Avea nasul drept al mamei sale și ochiinegri ai tatălui. Eugene găsea că e foarte drăguță, dar a socotit repede că zbieretele micuței îl vor deranja la scris. Pentru Gene O’Neill, copiii constituiau un obstacol în calea creației. Erau o creație care te împiedică să creezi.