Credem că am prezentat suficient de argumentat faptul că „gimnastica interioară concentrativă” a antrenamentului autogen îşi găseşte doar parţial acoperirea în travaliul şi rezultatul gimnasticii exterioare de mobilitate. Autoreglarea funcţiilor altminteri autonome, autosetarea, relaxarea concentrativă, suprimarea durerii, îndepărtarea negilor, creşterea memoriei reproductive şi introspecţia constituie, de exemplu, posibilităţi care nu sunt accesibile gimnasticii exterioare.

Vom adăuga doar un cuvânt referitor la marile posibilităţi practice aflate la dispoziţia procedeului în psihologia activităţii și a performanţei. Sub aspectul concepţiei despre lume, am putea asocia postura detensionată cu tradiţiile orientale; am putea spune că postura supratensionată americano-europeană este condusă aici, prin soluţia asiatică, la o compensare. În această direcţie, găsim experiențe notabile chiar în zona subiecţilor europeni.

Astfel, de pildă, un antrenament realizat de mine la Viena cu, peste 60 de participanţi, a dat un procentaj mult mai mic de personalităţi crispate decât în materialul din Berlin. Nonşalanţa adeseori tot atât de invidiată, pe cât de defăimată a locuitorilor frumosului oraş dunărean nu rămâne fără o influenţă decisivă asupra factorului de tensiune al poziţiei corpului, ceea ce pentru noi este de la sine înţeles. Aici se revelează relaţii foarte interesante cu estetica poziţiei corpului, cu graţia specifică şi cu farmecul particular al anumitor triburi şi popoare.

Bineînţeles, se comite o nouă părtinire greşită, atunci când europenilor li se recomandă detaşarea orientală ca absolută atitudine de viaţă şi cale spre îmbunătăţirea lumii şi fericirea oamenilor. Nici vorbă de aşa ceva. Deseori, omul civilizat, „domesticit progresiv”, are nevoie de cu totul altceva. Dar particularitatea unei asemenea detaşări ca „pauză creatoare” (Klatt), ca sursă de recreere, ca echilibru şi cea mai necesară cale spre propriul Eu cu toate profunzimile construcţiei interioare nu înseamnă o substituire nefirească între popoare, nu înseamnă negarea incomparabilelor valori culturale şi civilizatoare interioare şi exterioare ale ariei culturale americano- europene şi ale tipului de suflet al aparţinătorilor acesteia, ci creşterea vitalităţii lor.

”Cosmonauţii ruşi trebuie să fi folosit şi ei tehnica autogenă”.

Toate aceste încercări sondează terenul spre marele ţel comun al psihoterapiei şi pedagogiei: spre autorealizare, spre dezvoltarea şi punerea în valoare a deplinătăţii umane.

În aceste pagini am întâlnit de multe ori ritmul ca principiu de viaţă (L. Klages). Problema abordată aici, a inserării detensionării, necesită şi ea un ritm corect pentru o realizare naturală şi viabilă. Aplicat corect, antrenamentul autogen nu trebuie introdus prin cufundarea într-o lume a viselor de fericire înşelătoare, prin fuga din faţa greutăților realităţii, ci prin aprofundarea pauzelor de refacere ca tip şi măsură, prin creşterea stăpânirii de sine dirijată armonios, necrispată şi prin menţinerea spiritului treaz pentru adâncimile de nepierdut ale vieţii omeneşti, pe care mizeria, zgomotul, graba şi hidoşenia luptei exterioare pentru viaţă nu le pot atinge.

Aici, fireşte, este cu neputinţă să dăm reţete. Aici au un cuvânt decisiv particularităţile personalităţii în cauză, de la ce este cel mai exterior până la ceea ce este cel mai ascuns, notele distinctive ale modului de viaţă şi destinului în viaţă în întreaga clipă de faţă. Important este doar ca omul să ordoneze „formativ” şi creator posibilităţile latente prin ritmarea corespunzătoare a întregului său edificiu de viaţă. Să ne gândim în acest sens şi la traversarea Atlanticului într-o barcă pliantă, pe care dr Hannes Lindemann a putut s-o realizeze cu suport autogen în 72 de zile şi nopţi. După cum am menţionat, cosmonauţii ruşi trebuie să fi folosit şi ei tehnica autogenă.

Fragment din volumul 

Antrenamentul autogen. Autodetensionare concentrativă

de celebrul psihiatru german I.H. Schultz