Un credincios habotnic a venit într-o zi la profetul Ilie, mânat de dorința de a ști unde sunt raiul și iadul. ”Unde e raiul, dar iadul?”. Profetul l-a luat de mână și l-a condus de-a lungul aleilor întunecate, spre castel. Au trecut pe sub un portic din fier și au intrat într-o încăpere imensă care gemea de lume; erau acolo săraci și bogați, înveșmântați în zdrențe sau acoperiți de aur din cap până-n picioare. În mijlocul acestei încăperi fierbea pe foc o oală uriașă cu supă. Din ea se răspândeau valuri de arome îmbietoare până în cele mai îndepărtate colțuri ale încăperii.

Oameni cu obrajii scofâlciți și ochii goi se îmbulzeau de teamă să nu rămână fără porția cuvenită. Străinul care venise odată cu Ilie rămase uimit să vadă ce linguri aveau oamenii, căci acestea erau mai mari ca ei. Fiecare lingură era ca un castron de fier cu o coadă lungă, terminată cu un mic mâner de lemn, ca să protejeze mâna de aburii fierbinți ai supei. Oamenii cei flămânzi plimbau uriașele linguri prin oală încercând să le umple, dar nu reușeau niciunul să le scoată de acolo, căci era greu nu numai să scoți polinicul plin din oală, ci și să-l duci la gură, dată fiind lungimea cozii. Unii, mai obraznici, nu reușiseră decât să își ardă brațele, fețele și să verse picături fierbinți pe cei din jur. În scurtă vreme se certau, ba chiar se și încăieraseră, lovindu-se cu lingurile care ar fi trebuit să le astâmpere foamea. Profetul Ilie l-a luat pe cel care-l însoțea la braț și i-a spus: ”Acesta este iadul”.

După o lungă călătorie prin pasaje subterane întunecoase, au ajuns într-o altă încăpere deosebită de prima. Și aici erau oameni așezați roată, în jurul unei oale imense care trona în mijlocul încăperii. Și aici oamenii erau înarmați cu linguri uriașe cu coadă lungă, întocmai precum Ilie și însoțitorul său văzuseră în iad, dar aici oamenii erau bine hrăniți. Ei stăteau doi câte doi: unul afunda lingura în supă hrănindu-și ”partenerul”, iar dacă lingura era prea grea, își ofereau ajutorul alți doi oameni dintr-o altă echipă, astfel încât nimeni nu rămânea flămând. Profetul Ilie i-a spus însoțitorului său: ”Aici e raiul”.

***

Este una din nenumăratele povești persane istorisite de psihoterapeutul iraniano-german Nossrat Peseschkian (povestea de mai sus, Profetul și lingurile cu coadă lungă, este citată în Psihoterapia vieții cotidiene). Tâlcul acestei povești ar fi: cu toții, că ne aflăm în iad sau în rai, ne confruntăm cu aceleași probleme, doar că le rezolvăm în moduri diferite. ”Raiul este acolo unde există voința de a stabili relații pozitive”, este unul dintre moto-urile psihoterapiei pozitive întemeiate de Peseschkian.

Stins pe 27 aprilie, profesorul Nossrat Peseschkian s-a născut în 1933 în Iran iar din 1954 a trăit în Germania. A fost profesor de neurologie, psihiatrie și psihosomatică. Prof. Dr. Nossrat Peseschkian a fost autorul a peste 26 de cărți în domeniul Psihoterapiei Pozitive publicate la ora actuală în peste 23 de limbi în lume. Dintre cărţile sale, Editura Trei a tradus:

Află mai multe despre Nossrat Peseschkian și orientarea terapeutică întemeiată de el pe site-ul Asociației de Psihoterapie Pozitivă din România.

Citește aici un interviu realizat anul trecut de HotNews cu Nossrat Peseschkian.