Nuvela autobiografică a lui Mo Yan, SCHIMBAREA, este o ”poveste bună” și bine dozată a unui scriitor ”interesant, foarte lucid, stăpân pe mijloacele lui de expresie”, apreciază România literarăEste ”rețeta perfectă pentru o duminică seara”, adaugă Academia Cațavencu

Povestea spusă de scriitorul nobelizat surpinde discret și fără tam-tam grozăviile (sau ”schimbările” dacă vreți) din istoria recentă a Chinei comuniste (Revoluția Culturală, de pildă), risipind printre rânduri anecdote din anii de formare ai autorului, dar și a doi foști colegi de gimnaziu.

Schimbarea, rezumă Academia Cațavencu, începe în adolescența lui Mo, pe când avea 14 ani și era obsedat de un camion sovietic Gaz 51 al tatălui unei colege. Exmatriculat, el ajunge să lucreze într-o fabrică de cauciuc, apoi, întâmplător, se face instructor de marxism în armată și, în cele din urmă, ajunge scriitor de succes.

Deși n-o să întâlniți critici virulente la adresa ”sistemului”, poveștile de viață sunt, prin ceea ce istorisesc, o oglindă a absurdității birocrației chinezești. Vedeți, de pildă,

Schimbareafragmentul impresionant în care într-o unitate soseşte vestea cum că s-a repartizat un loc pentru examenul de admitere la facultate. Conducătorii unităţii îl desemnează pe un tânăr mai răsărit drept candidat pentru poziţia respectivă, prilej de infinite emoţii pentru cel care nu terminase nici măcar liceul, deşi pare inteligent şi citit! Cu multă sârguinţă (dar şi resimţind presiunea momentului, nevoia de a reprezenta cu succes întreg grupul) băiatul începe să studieze pe cont propriu, ajungând chiar la un nivel foarte bun. Numai că examenul nu se mai ţine, iar tânărul se va vedea nevoit să se întoarcă de unde a plecat. Morala: într-un sistem totalitar precum cel din China anilor ’70 este practic imposibil să-ţi depăşeşti condiţia, să arzi etape, să devii altcineva decât cel programat să devii, scrie România literară.

   

Citiți un fragment din Schimbarea lui Mo Yan:

Amintirile lui Mo Yan: Liu Gură Mare și mingea cu ochi