Semnele trupului: capul turtit al bebelușului

Î: Când am adoptat-o pe fetiţa noastră, imediat după naştere avea capul de o formă perfectă, dar acum capul ei este turtit la spate. Care ar putea fi cauza şi va rămâne definitiv cu această deformare inestetică?

R: Aplatizarea posterioară a craniului după naştere, aşa cum s-a întâmplat la fetiţa dumneavoastră, este extrem de frecventă la copii. Cunoscută în medicină ca plagiocefalie (sau boala capului turtit), această deformaţie este adesea semnul unei presiuni exterioare prelungite asupra capului copilului.

Deşi poate părea de rău augur, faptul că bebeluşul doarme în poziţia cea mai sigură – pe spate – este un semn bun. Aplatizarea care se produce în acest fel se numeşte în medicină modelare poziţională sau plagiocefalie deformaţională. Deşi aplatizarea afectează de obicei o singură parte a capului, uneori ea poate fi observată pe ambele părţi.

  

 

  

Semnul vremurilor: Până în anii 1990, majoritatea copiilor din Statele Unite aveau capul oval sau alungit. Acest lucru s-a schimbat o dată cu programul „Revenirea la somn” al Academiei Americane de Pediatrie, care îi încurajează pe părinţi să-şi pună copiii pe spate şi nu pe burtică atunci când dorm, pentru a preveni producerea sindromului morţii subite a sugarului. Partea negativă a dormitului cu faţa în sus este că s-a produs o „epidemie” de capete turtite – numărul de cazuri a crescut de 6 ori! Cu toate acestea, incidenţa sindromului morţii subite a sugarului a scăzut uluitor, cu 50%, de la începutul aplicării acestui program!

 

Capul turtit poate fi şi semnul sigur al faptului că bebeluşul se joacă aşezat pe spate sau că stă prea mult în pătuţ ori în scaunul de maşină. De fapt, până la vârsta de două luni, copiii din Statele Unite petrec peste 700 ore stând culcaţi pe un pat tare sau pe altă suprafaţă dură. Dacă aplatizarea se datorează poziţiei de somn sau de şedere a copilului, ea este o stare benignă şi temporară. Chiar dacă din punct de vedere estetic această deformare poate fi îngrijorătoare, de obicei craniul îşi va recăpăta forma normală în câteva luni, când bebeluşul se va mişca mai mult.

STOP!

Pentru a preveni sau a corecta aplatizarea craniului:

  • Folosiţi perne pentru a schimba poziţia capului bebeluşului, dar faceţi acest lucru numai dacă există un adult care supraveghează copilul în permanenţă.
  • Reduceţi la minimum timpul petrecut de copil în scăunelele de maşină şi în port-bebe.
  • Luaţi copilul în braţe des, pentru a reduce presiunea asupra capului lui.
  • Puneţi copilul frecvent să stea pe burtică, dar supravegheaţi-l.
  • Dacă hrăniţi copilul cu biberonul, alternaţi braţul cu care îl sprijiniţi în timpul meselor.
  • Puneţi copilul să doarmă alternativ cu capul spre stânga sau spre dreapta, folosind mijloace de supraveghere video sau aşezându-l să doarmă alternativ cu capul la capătul opus al pătuţului.

  

  

     

Există însă şi situaţii în capul plat semnalează o problemă medicală. În cazul în care capul bebeluşului dumneavoastră este turtit într-o parte şi el are tendinţa să-şi îndrepte capul în acea parte (de exemplu atunci când îl ţineţi ridicat sau în timpul somnului), acesta poate fi semn de torticollis sau – cum i se spune mai des – gât strâmb. Deoarece copiii care suferă de torticollis dorm de obicei pe aceeaşi parte, această parte preferată se turteşte. Este interesant că un cap turtit poate fi cauza strâmbării gâtului. Uneori este greu de spus dacă mai întâi s-a aplatizat capul ori s-a strâmbat gâtul.

Când capul turtit este în legătură cu gâtul strâmb sau când aplatizarea este foarte pronunţată, doctorul poate recomanda exerciţii fizice sau un dispozitiv ortopedic. Astfel, există coifuri de modelare a craniului care sunt foarte eficiente dacă sunt folosite între 4 şi 12 luni. Intervenţia chirurgicală nu este de obicei necesară.

   

Fragment din volumul

Semnele trupului la copil

de Joan Liebmann-Smith, Jacqueline Nardi Egan

   

Previous

Cum a plagiat Freud conceptul de ”psihanaliză”

Next

Științele comportamentului uman: lansare la UMF București

7 Comments

  1. alyna zotalis

    astept raspunsul Dumneavoastra multumesc!

  2. alyna zotalis

    buna si eu am un baietel de 5 luni si are caputu stramb intr-o parte(stanga) a dormit mai mult pe partea stanga isi mai revine va rog sa-mi raspundeti ca am incercat toate metodele fara niciun rezultat.

    • Buna ziua/seara,
      Vorbiti cel mai bine cu un doctor pediatru. Acesta este si sfatul autorilor in aceste tipuri de cazuri.
      Va dati seama ca sunt lucruri pe care doar un doctor pediatru le poate lamuri vazand si facand – o editura nu-si poate permite in niciun caz sa dea sfaturi medicale online.
      Multumesc pentru intelegere.
      Victor Popescu, redactor

  3. marian

    Am un bebelus de 3 luni si are capul putin turtit pe stg am incercat tot ce ne a recomandat doctorul pediatru ,cu perna la cap ….cand si cum i ce va forma capul la normal?

    • Buna ziua,
      Ca editura, nu ne permitem sa dam sfaturi medicale.
      Chiar si cartea pe care o promovam in acest post, de altfel plina de sfaturi utile, afirma ca in unele chestiuni doctorul este singurul in masura sa raspunda la intrebari de genul cele puse de dvs.
      Multumesc pt. intelegere.
      Victor Popescu (redactor)

  4. mititelu gabriela

    bebelusul meu are tri luni si are capul turtit pe partea dreapta. Pana la varsta de 6 saptamani il hraneam foarte des si l-am tinut cu capul mai mult pe mana stanga, banuiesc ca de aceea i s-a turtit pe acea parte, problema este ca acum tine si gatul intr-o parte (cand sta culcat). Capul si-l tine bine chiar din primele zile. va rog sa-mi spuneti daca este posibil ca forma capului sa revina la normal si in cat timp?

    • buna ziua,
      va dati seama ca nu va pot raspunde la aceasta intrebare si nici cartea promovata nu-si propune sa raspunda la absolut toate aceste tipuri de intrebari, ci mai degraba sa semnaleze unde ar putea fi probleme si cand si de ce parintele trebuie sa se de adreseze doctorului pediatru sau celui specialist.
      multumesc pt. intelegere.
      victor popescu, redactor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén