Când sunt traumatizați mulți oameni, iar mulți dintre ei rămân blocați interior în dinamicile relației agresor-victimă, și colectivitățile umane devin societăți traumatizate și traumatizante. După ce pot fi recunoscute acestea? Este ca la un individ la care traumatizările se manifestă sub forma simptomelor fizice și psihice, precum și în strategiile lui de supraviețuire în urma traumei. Și în cadrul societăților, traumatizările se exprimă prin intermediul unor simptome sociale negative care apar la nivelul maselor, precum și în strategiile de supraviețuire agreate de societatea respectivă, pentru a trata aceste simptome. Astfel de simptome sociale pot fi, printre altele:

• Rata ridicată a avorturilor, numeroasele sarcini premature la adolescente,
• Multe femei care nu vor să devină mame și fac prea mulți copii,
• Rata ridicată a complicațiilor la naștere, asociate cu vătămări fizice și psihice grave pentru mame și nou-născuți (nașterile cu ajutorul forcepsului, al vacuumului, „cezarienele“),
• Numărul redus de mame care alăptează,
• Procentajul ridicat de bebeluși care sunt despărțiți prea devreme și prea mult de mamele lor (creșele; lăsarea nou-născuților în seama bunicilor; frații și surorile mai mari, nevoiți să-i îngrijească pe cei mici ca niște părinți),
• Neglijarea timpurie a multor copii mici cu probleme psihosomatice în urma unor boli (de exemplu, enurezisul prelungit, bolile de urechi, de gât și de piele),
• Foarte multe mame care își cresc singure copiii,
• Numărul ridicat al cazurilor de traumatizare sexuală în rândul bebelușilor, al copiilor mici, al preșcolarilor și școlarilor,
• Presiunea concurențială la școală, cu o rată ridicată de „eșecuri școlare“ și cu consecințe precum „stările depresive“, „hiperactivitatea“ sau „hărțuirea“ în rândul elevilor,
• Presiunea ridicată exercitată asupra părinților, care trebuie să „împace“ viața de familie cu cea profesională într-o economie concurențială,
• Exploatarea și sclavia salariaților,
• Cota ridicată a șomajului la populația capabilă să muncească,
• Lipsa larg răspândită a banilor la toate categoriile de vârstă,
• Nicio asigurare la bătrânețe sau pensii mici pentru majoritatea oamenilor care lucrează,
• Rata ridicată a infracțiunilor (furturile, spargerile, escrocheriile, crimele) și mulți oameni care, după ispășirea pedepselor cu închisoarea, sunt adesea și mai puternic tulburați psihic decât înainte,
• Filmele violente și de acțiune pe toate canalele media,
jocurile pe computer care glorifică violența,
• Omniprezența pornografiei și a prostituției, împreună cu mediul infracțional aferent,
• Consumul foarte răspândit de mijloace care creează dependență și comportamentul dependent sub cele mai diverse forme (medicamentele, alcoolul, heroina,cocaina, drogurile de sinteză, dependența de jocuri, de cumpărături, de muncă, de mâncare sau de relații),
• Rata ridicată a afecțiunilor fizice cronicizate și un sistem de sănătate care nu poate oferi tratamente curative eficace pentru acestea,
• Rata ridicată a persoanelor ale căror tulburări psihice cronicizate nu sunt vindecate, ci doar gestionate de sistemul de psihiatrie și psihoterapie („psihiatria ca ușă rotativă“),
• Rata ridicată a sinuciderilor,
• Mijloacele de comunicare în masă, care reclamă monopolul unei interpretări tendențioase în legătură cu evenimentele sociale și politice și care, prin aceasta, nu-i fac pe oameni mai deștepți, ci îi țin în incultură și îi manipulează,
• Științele care inventează ideologii și le promovează mai departe, în loc să aducă lămuriri despre ele,
• Rasismul sub variate forme (din cauza culorii pielii, a sexului și naționalității),
• Afluența de partide politice extremiste și debordantele tirade de ură din mediile sociale,
• Supravegherea și spionarea tot mai extinsă a sferei private de către instanțele statului,
• Teroarea exercitată atât de stat, cât și de grupuri de populație,
• Cheltuielile ridicate pentru armată, pentru serviciile secrete și producția de armament sau pentru achiziționarea armelor,
• Războaiele permanente și disponibilitatea pentru război,
• Puhoaiele tot mai mari de refugiați.

Fragment din volumul "Cine sunt eu într-o societate traumatizată?" de Franz Ruppert , apărut la Editura Trei în colecția Psihologie Psihoterapie

Așadar, faptul că un procentaj ridicat din oamenii care alcătuiesc o structură socială rămâne blocat în clivaje de tipul agresor-victimă are numeroase urmări devastatoare. Pe plan politic,acestea sunt războiul, violența, teroarea și rasismul. Pe plan economic se ajunge la exploatare în masă și sărăcie, la discriminare sau hărțuire la locul de muncă. În ceea ce privește familia și căsnicia, se tolerează abuzurile sexuale, considerate ca fiind inevitabile. De asemenea, sunt acceptate drept normale insensibilitatea și lipsa iubirii, neglijarea copiilor, violența în educație și traumatizarea sexuală a copiilor (deMause 1980). Atunci și natalitatea crescută poate deveni o politică de stat.

Când oamenii sunt marcați de atitudinile tipice de victimă și/sau agresor, gândirea lor este extrem de confuză. Ei nu recunosc evidentele contradicții logice din argumentația lor, sunt ușor manipulabili și pot fi intimidați cu ușurință. Întrucât ideile lor sunt decuplate de la sentimentele și senzațiile lor fizice, ele sunt abstracte, fără legătură cu realitatea și arbitrare. Fiindcă sunt foarte stresate, persoanele respective își sparg reciproc capetele, cu aceeași ușurință, din pricina constructelor lor mentale încâlcite.

De aceea răspândirea, recunoașterea publică și popularitatea părerilor, viziunilor sau teoriilor în societățile traumatizate nu constituie o dovadă a calității și a consecvenței lor logice. Dimpotrivă: Numai ceea ce pare să fie de folos din viziunile respective pentru atitudinile de agresor și de victimă este de bun-simț din punct de vedere social și este dezbătut cu ardoare.

Totodată adevărurile deranjează. De aceea este valabil mai degrabă următorul principiu: În societățile traumatizate, ceea ce este fals este corect, iar ceea ce este corect este fals! Ca atare oamenii au voie să-și difuzeze opiniile în ziare și în talkshow-uri nu pentru că sunt corecte, ci pentru că ele confirmă atitudinile de victimă și de agresor împărtășite la nivelul majorității.

Odată ce s-a pus în mișcare, e dificil ca spirala agresor-victimă să mai fie stopată. Ea se învârte necontenit în cadrul relațiilor interumane și absoarbe în dinamica ei tot mai multe persoane. Ea continuă și peste generații. Oricine ajunge într-o asemenea dinamică (de exemplu, prin naștere) este silit să se implice și trebuie să devină el însuși victimă și agresor.

Fragment din volumul "Cine sunt eu într-o societate traumatizată?" de Franz Ruppert , apărut la Editura Trei în colecția Psihologie Psihoterapie

***

Franz Ruppert este specializat în psihoterapia traumei și este profesor la Universitatea Catolică de Științe Aplicate din München. De același autor, la Editura Trei au mai apărut: Traumă, atașament, constelații familiale (2012), Simbioză și autonomie (2015), Corpul meu, trauma mea, eul meu (2018) și Trauma, anxietate și iubire (2019).