În articolul „Privire în sufletul delincventului“ (Opere Complete 18/1), Jung sugerează că criminalul ar poseda o personalitate duală, în sensul în care acesta îşi doreşte să apară ca un individ respectabil.
Într‑adevăr, un număr mare de criminali duc o viaţă burgheză şi îşi comit crimele „oarecum la persoana a doua“. Jung descrie cum un om poate, în terminologie lacaniană, să cadă brusc din Simbolic în Real. „Este cutremurător cum se strecoară crima întru câtva ca ceva străin spre făptaş, cum deseori îl cuprinde fără ca el însuşi să bănuiască ce va face în clipa următoare“. El dă exemplul unui băieţel de 9 ani care, într‑o zi, şi‑a înjunghiat sora cu foarfeca: acum, puşti, a doua zi, criminal în devenire. Mai târziu, băieţelul a devenit epileptic, ceea ce, pentru Jung, reprezenta, în acest caz, fuga de crimă, o refulare a instinctului criminal. Jung notează: „Oamenii caută inconştient o ieşire dintr‑o compulsie internă spre crimă şi se refugiază în boală“.
Putem spune că boala este un mecanism de apărare. O altă modalitate de a diminua forţa crimelor pe care am dori (dar nu îndrăznim) să le comitem este să transferăm asupra altor persoane aceste instincte criminale şi să îi facem pe aceştia să îndeplinească faptele, „prin procură“, cum s‑ar spune. Jung dă exemplul unui bărbat care şi‑a ucis familia şi câinele, înjunghiindu‑şi de 11 ori soţia. Jung susţine că soţia criminalului, care era o membră fanatică a unei secte fundamentaliste religioase, i‑a transmis inconştient soţului răul care exista în ea însăşi. Ea îl convinsese că era un om malefic şi că ea era bună şi „i‑a picurat într‑o anumită măsură pulsiunea criminală în subconştient. A fost semnificativ faptul că, la fiecare lovitură de cuţit, bărbatul spunea un verset din Biblie, ceea ce defineşte cel mai bine originea sentimentului său ostil“.
Jung este de acord cu teoria psihanalitică ce susţine că suntem, cu toţii, nişte criminali refulaţi şi că linia de demarcaţie dintre fondul criminal şi cel noncriminal este destul de fluidă. El remarcă:
În sufletul omului au loc cu mult mai multe lucruri sinistre, groaznice şi criminale decât în realitatea lumii exterioare. Sufletul criminalului, care apoi se revelează în faptă, permite deseori o inspectare a acestor profunzimi ale activităţii sufleteşti a omului. Uneori este foarte ciudat ce fundaluri are un asemenea omor şi cum sunt împinşi oamenii spre fapte pe care nu le‑ar comite într‑un alt moment şi din proprie iniţiativă.
„Suntem toţi nişte potenţiali criminali“, afirmă Jung . El dă exemplul unui brutar care a omorât trei oameni, în timp ce se afla într‑o stare cataleptică. Soţia lui era membră a aceleiaşi secte menţionate în exemplul anterior. În ceea ce priveşte transferul inconştient al instinctelor criminale, Jung scrie
Cu cât un om este mai rău, cu atât încearcă mai mult să impună altora perversitatea pe care nu‑i place s‑o etaleze. Brutarul şi renanul [celălalt caz] erau oameni respectabili. Ar fi fost extrem de uluiţi înainte de comiterea faptelor dacă ar fi fost conside‑ raţi capabili de un omor. Cel puţin nu s‑au gândit cu siguranţă niciodată să comită un omor. Această idee le‑a fost inspirată inconştient prin abreacţia pulsiunilor rele poate de către soţiile lor. Omul este o fiinţă atât de complicată, iar el, care ştie atâtea despre toate lucrurile, despre sine însuşi ştie, de fapt, cel mai puţin .
În textul său „Prezent şi viitor“ (OC 10), Jung scrie mai multe despre răul ce pândeşte în sufletul omului. După părerea lui Jung, răul din sufletul omului are „cele mai mari dimensiuni“. El afirmă:
Răul, vina, mustrările de conştiinţă şi presimţirea sumbră stau în faţa ochilor care vor să le vadă. Oamenii au făcut acest lucru: eu sunt un om, parte a naturii umane, aşadar, eu sunt cel care este părtaş la vină şi care posedă în fiinţa sa, neschimbate şi conservate, capacitatea şi înclinaţia de a face oricând din nou ceva asemănător. Chiar dacă, prin prismă juridică, noi nu am fost acolo, pentru a participa alături de ceilalţi, suntem totuşi, în virtutea existenţei noastre ca oameni, potenţiali criminali. În realitate, nu ne‑a lipsit decât ocazia potrivită pentru a fi târâţi în vârtejul infernal. Nimeni nu se află în afara întunecatei umbre colective a omenirii. Indiferent dacă nelegiuirea datează cu multe generaţii în urmă sau se petrece astăzi, ea rămâne simp‑ tomul unei dispoziţii prezente mereu şi pretutindeni.
Prin urmare, pentru Jung răul „rezidă în natura umană însăşi“. Se pare că, pe lângă faptul că suntem clivaţi, duali şi disociaţi, suntem toţi nişte potenţiali criminali care îşi împing partea de umbră criminală înspre ceilalţi sau înspre diavol. După cum notează Jung: „Preferăm, de aceea, să localizăm răul la nivelul unor criminali individuali sau al unor grupuri de criminali şi să ne spălăm mâinile în nevinovăţie şi să ignorăm potenţialitatea generală spre rău“. Situaţia noastră este similară cu cea a multor Pilaţi din Pont: sufletul criminal pândeşte în interiorul nostru — mai ales când suntem lipsiţi de iubire. După cum afirmă Jung: „Acolo unde încetează dragostea încep forţa, violentarea şi teroarea“.
Leave a Reply