După ce a fost agresată sexual în timp ce era inconștientă, viața artistului plastic și scriitoarei americane Chanel Miller a fost scindată în două – înainte și după aceea. Violul a însemnat pentru tânăra, atunci de 21 de ani nu doar o traumă fizică și emoțională, ci și ani de camuflare a identității proprii. În […]
Tag: memorii Page 2 of 3
În 2015, pe când se afla la petrecerea unei frății de la Universitatea Stanford, scriitoarea americană Chanel Miller, autoarea cărții Acesta e numele meu, publicată de Editura Trei, a fost victima unui viol. În urma procesului care i-a fost intentat agresorul, student la Stanford și sportiv eminent, a primit o sentință de 6 luni de […]
Editura Trei inaugurează o subcolecție în Fiction Connection sub eticheta Memoir, în care va publica o serie de cărți minunat scrise, remarcabile, captivante și irezistibile, care se citesc ca un roman, dar sunt inspirate de viața reală a autorilor. Două dintre cele mai apreciate volume de publicul din întreaga lume pot fi citite acum și […]
În 2015, o tânără de 22 de ani din Palo Alto, California merge împreună cu sora ei și o prietenă la petrecerea unei frății studențești, la Stanford. Ziua următoare se trezește la spital, consultată de medici și chestionată de poliție: a fost victima unui viol, despre care nu-și poate aminti. Vrea să depună plângere? – […]
Alegerea este o carte rară, profundă și tulburătoare scrisă de Dr. Edith Eva Eger, psihoterapeut de talie mondială, una dintre ultimele supraviețuitoare în viață ale lagărului de la Auschwitz. Eger își dorește ca prin povestea ei să-i ajute pe alții să descopere speranța și libertatea din viața lor. Cartea aceasta este mai mult decât un […]
Pe de altă parte, multe aspecte discutabile – relaţiile familiei Bush în Orientul Apropiat şi relaţiile de afaceri cu clanul Bin Laden, bunăoară – sunt ascunse sub o deasă perdea de uitare.
Am rămas uluit. Probabil că avionul avusese cel mai prost pilot din lume. Cum a fost posibil să intre într-un zgârie-nori în plină zi senină? Poate că pilotul făcuse un atac de cord.
Oricît de bizar ar părea, Carmen Bin Laden povestește cum s-a oficiat cununia civilă, într-o parcare.
Să nu vă închipuiţi că Stieg s‑a aşezat într‑o bună zi în faţa computerului şi-a zis: ”M‑apuc să scriu un thriller!”, povestește Eva Gabrielsson în volumul de memorii Millennium, Stieg și eu. În realitate, s‑ar putea spune că nici nu s-a apucat vreodată, în sensul clasic al cuvântului, fiindcă nu şi‑a făcut niciodată vreun […]
Iubita lui Stieg Larsson dezvaluie detalii despre viata autorului si despre scrierea trilogiei Millenium