Cele mai bune cărţi motivaţionale. În orice librărie intri, rafturile librăriilor sunt încărcate cu fel de fel cărţi motivaţionale, care de care mai colorate şi mai promiţătoare. Cum atingi extazul în 7 paşi, cum să fii mai persuasiv decât Houdini şi mai asertiv decât un general de armată – toate acestea sună bine, dar adevărul […]
Tag: Thomas Gordon
Cedînd totul și mereu în fața cerințelor copilului, o să crești o persoană care va trăi mereu cu certitudinea că i se cuvine totul, oricînd și necondiționat, o persoană centrată pe propriile nevoi și prea puțin capabilă de relații cu cei din jur.
Metoda avantajului reciproc: Niciunul nu va trebui să-l persuadeze pe celălalt în legătură cu soluţia aleasă, de vreme ce ambii au acceptat-o din start. Nu va fi nevoie de niciun fel de utilizare a forţei pentru a-l supune pe celălalt, pentru că niciunul nu va avea de ce să se împotrivească deciziei.
Vineri și sâmbătă, ultimele două zile de ateliere din Săptămâna Psi pentru părinți, vă invită să aflați ce este un părinte eficient, în ce constă ”arta de a făuri oameni” și cu ce este populat universul sexual al pruncilor noștri.
Rezistenţa față de învățătură este aproape mereu un semn că elevul are probleme în viaţa sa şi că acest lucru interferează cu abilitatea lui de a funcţiona în Zona de Predare-Învăţare.
În decembrie, ”Moșul” a adus un reader: ”Yalom. Selecţie din opera unui maestru al terapiei şi al povestirii”…
De patru decenii, metoda “Gordon” dovedeşte că dascălii pot aplica tehnici psihologice de negociere şi comunicare pentru a se impune la clasă fără să bată cu pumnul în masă şi fără a ţine lecţii de morală.