Predicţiile tendinţei de amânare sunt:
- Este mult prea greu;
- Nu am suficient timp acum;
- Nu ştiu cum să fac;
- Sunt foarte în urmă, nu am cum să‑i mai prind pe ceilalţi din urmă;
- Mai bine aş face orice altceva;
- Mă simt şi mai rău dacă încep să fac acest lucru;
- Ar trebui să aştept până când mă voi simţi în stare să fac acest lucru;
- Ceva şi mai rău se va întâmpla în momentul în care voi termina de făcut acest lucru.
Travaliul cognitiv‑comportamental în cazul unei persoane (client) care prezintă tendinţă de amânare disfuncţională se bazează pe următoarele dimensiuni şi întrebări terapeutice care îi pot fi adresate acesteia:
- Perspectiva de viitor: Este o persoană care se centrează pe beneficii obţinute pe termen scurt sau pe termen lung? Care sunt principalele costuri pe termen lung ale tendinţei de amânare aşa cum o pune în practică clientul respectiv?
- Analiza cost–beneficiu: Care sunt alternativele şi care sunt costurile şi beneficiile pentru fiecare dintre aceste alternative? Cum acţionează clientul această balanţă?
- Autodisciplina: Ce este gata să facă clientul? Unde se îndreaptă mai întâi? Când va începe să se ocupe de acest lucru? Cât timp va petrece în acest sens ? Clientul se va îndrepta mai degrabă către scop şi mai puţin către problemă, ţinând cont de feedbackul primit de la terapeut?
- Autorecompensare: Clientul va avea ca temă pentru acasă să se recompenseze şi autoîncurajeze pentru fiecare pas. Acest lucru îi va întări comportamentul de a nu mai amâna.
- Deschiderea spre a învăţa lucruri noi despre sine: Clientul îşi va observa şi va învăţa să‑şi monitorizeze comportamentul şi, dacă începe o sarcină pe care nu o poate duce la sfârşit, poate învăţa ceva din acest lucru.
Fragment din Psihoterapia tulburărilor emoționale,
de Irina Holdevici și Barbara Crăciun
Leave a Reply