Fiecare carte a acestei trilogii are la bază o carte a lui Herbert George Wells.

  

Prima porneşte de la “Maşina Timpului”, a doua, pe care am lansat-o acum în România, se bazează pe “Războiul lumilor” şi are acţiunea plasată la final de secol XIX, în 1898, într-o epocă în care se credea că exista viaţă pe Marte. Este povestea unei fete, Emma Harlow, din New York, care era foarte peţită de toată protipendada newyorkeză şi care, din dorinţa de a scăpa de pretendentul cel mai insistent, un milionar care îi scria “Domnişoară Harlow, nu ştiu ce vă doriţi, dar eu, cu siguranţă, vă pot oferi”, ea îi cere să facă lumea să creadă că marţienii vor invada lumea. Aşa se face că poliţia merge la casa lui Wells pentru a-l investiga, pentru că ceea ce scrisese el cu ceva timp în urmă, chiar se întâmpla – veneau marţienii, povestește Felix J. Palma într-un interviu publicat de suplimentul cultural al Ziarului financiar.

Iată și fragmentul care declanșează povestea din HARTA CERULUI:

***  

— Dacă voi obţine ceea ce vă doriţi, vă căsătoriţi cu mine?

Ea medită la răspuns. Pentru nimic în lume nu s‑ar căsători cu un bărbat ca Gilmore, dar ceea ce dorea să‑i ceară era imposibil de obţinut pentru oricine, iar aceasta îl privea pe el.

— Da, o voi face, răspunse cu o convingere deloc prefăcută.

— Am cuvântul tău?

— Da, spuse. Aveţi cuvântul meu, domnule Gilmore.

— Hmm… asta poate însemna două lucruri: că sunteţi sigură că îmi va fi imposibil să‑l obţin. Sau vă doriţi atât de mult acel lucru că nu vă interesează dacă plătiţi un preţ atât de scump, gândi Gilmore, cu un zâmbet distrat. Sau nu am luat în calcul o a treia opţiune?

— Nu, de data asta nu mai există altă opţiune, răspunse Emma, cu indiferenţă.

— Bine, spuse Gilmore, nerăbdător, atunci să dezvăluim misterul o dată pentru totdeauna: despre ce este vorba? Care este acel lucru pe care îmi va fi imposibil să‑l obţin?

Fragment din:

Harta cerului copertaEmma îşi drese glasul. Sosise momentul să îi dea acelui bărbat o lecţie. Gilmore se aştepta ca ea să‑i ceară vreo bijuterie foarte scumpă, un cal care să nu piardă nicio singură întrecere, poate vreun conac care plutea pe un râu sau în aer, susţinut de mii de păsărele. Dar ea nu avea să‑i ceară nimic din toate acestea. Ea se gândea să‑i ceară un lucru imposibil de obţinut. Ceva ce doar un bărbat extraordinar reuşise, un bărbat al cărui sânge îi curgea prin vene. Îi va cere să facă lumea să viseze. Dar Gilmore nu era capabil să o facă să viseze nici măcar pe ea.

— Acum vreo 63 de ani, în 1835, începu ea să spună, un ziarist la The Sun a făcut ca lumea să creadă că Luna era locuită de unicorni, castori şi oameni-lilieci. Ai auzit de el?

— Desigur, cine nu a auzit de acea escrocherie? răspunse Gilmore, intrigat. A fost una dintre înşelătoriile ziaristice cele mai visate ale secolului.

— Bun. Acel bărbat se numea Richard Locke şi era străbunicul meu.

— Străbunicul tău? rămase surprins Gilmore.

Emma îi confirmă.

— Probabil ştiţi că, odată ce se dovedise că totul fusese o escrocherie, mulţi au continuat să creadă că ceea ce el descrisese era adevărat.

— Nu mă miră, domnişoară Harlow, oamenii au o nevoie disperată să creadă în ceva, spuse Gilmore. Dar nu cumva doriţi să fac din nou acest lucru? Azi se ştie sigur că Luna nu este locuită. Nimeni nu va crede contrariul. Telescoapele…

— Desigur că nimeni nu va crede, domnule Gilmore, îl întrerupse ea. Dar mulţi cred că pe Marte este viaţă.

— Pe Marte?

— Da, pe Marte. Nu aţi auzit discuţiile privind canalele acestei planete? Anumiţi oameni de ştiinţă ne asigură că acestea reprezintă indicii clare că pe planeta vecină există o civilizaţie inteligentă.

— Da, am citit ceva cu privire la acest subiect, da, spuse Gilmore, vizibil buimăcit. Doriţi atunci să… ?

Emma îl întrerupse din nou, desfăşurând pe masă o carte care îi era cunoscută.

— Cunoaşteţi această carte, domnule Gilmore? îl întrebă, indicându‑i romanul pe care îl aşezase lângă ceştile de ceai, cu coperţi maro-deschis, publicată de Editura Heinemann.

Surprins, Gilmore o luă, cu grijă, în mâinile sale imense şi citi titlul:

— Războiul Lumilor… de H.G.Wells.

— Este scrisă de un cunoscut autor englez, insistă Emma, şi povesteşte o invazie marţiană pe Pământ.

— H.G.Wells… repetă Gilmore, ca pentru sine.

— Marţienii ajung pe planeta noastră în nişte cilindri enormi de pe Marte. Primul dintre ei apare într‑o dimineaţă, pe pajiştile comunei Horsell, aproape de Londra. În craterul format de impact, construiesc o maşină zburătoare, sub formă de pisică‑de‑mare, care îi ajută să se deplaseze în cea mai apropiată metropolă.

— H.G.Wells…

— Marţienilor le ia aproximativ două săptămâni să o cucerească. Făcu o pauză şi zâmbi. Vreau ca dumneavoastră să reproduceţi acea invazie.

— Cum?

— Ce aţi auzit: vreau să convingeţi întreaga lume că Pământul este invadat de marţieni.

— Aţi înnebunit? se scandaliză Gilmore.

— Nu trebuie să o duceţi la bun sfârşit, desigur, explică ea. Mi‑ar fi de‑ajuns dacă măcar aţi începe acest lucru.

— Dar cum să încep… ? Dar, domnişoară Harlow, asta e…

— Imposibil?

— Nu, nu voiam să spun asta… murmură Gilmore.

— Atunci e perfect pentru dumneavoastră, domnule Gilmore, nu vă va fi imposibil de obţinut. Faceţi astfel încât un cilindru să apară în Horsell, din interiorul lui să iasă un marţian, iar ca în ziua următoare toate ziarele din lume să vorbească despre invazia vecinilor noştri interplanetari. Dacă aceste titluri vor apărea, voi accepta să devin soţia dumneavoastră.

— O invazie marţiană… bolborosi Gilmore, doriţi să inventez o invazie marţiană…