O crimă neașteptată scoate la iveală secrete bine ascunse, vieți complicate și multă suferință, devenind o metodă bizară de „terapie” pentru cei implicați în rezolvarea sa.

E toamnă, iar polițista Malin Fors pare să se piardă pe sine tot mai tare, înecându-se în ploaia mohorâtă suedeză și în alcool. Deși nu e în stare să își pună ordine în viață, e cel mai bun detectiv din departamentul de Criminalistică pe care l-a văzut Linkopingul, iar crima de la castelul Skogsa îi oferă scuza necesară pentru a se îngropa în problemele altora – un avocat, Jerry Petersson, considerat un parvenit, a fost omorât fără nici un motiv aparent. Romanul Toamna nu este, așadar, doar o simplă narațiune despre o crimă, acțiunea fiind, de altfel, centrată pe psihologia personajelor.

Pe fundalul procedurilor ce trebuie bifate în soluționarea unui caz de omucidere, echipa de poliție, principalii suspecți și chiar victima își dezvăluie frânturi din trăirile interioare și motivațiile ce le guvernează viața pe plan personal. Scriitorul recurge la fraze scurte și tari ca nuanță, lăsându-și inclusiv victimele să povestească ceea ce văd dintr-un spațiu atemporal, suspendat între viața pe pământ și o alta, fără a trăda însă „adevărul”. Suspansul se construiește nu atât din nevoia de afla cine este criminalul, cât din nevoia de a înțelege resorturile interioare, tarele fiecărui personaj, cu precădere ale personajului principal, Malin.

Sunt proprietarul tuturor nuanțelor singurătății care există pe lumea aceasta, tot soiul de plânsete tăcute și mute., gândește unul dintre suspecți, însă fraza se poate extinde pentru a caracteriza toate figurile ce populează romanul. Nu este întâmplător faptul că numele romanului oferă contextul ideal pentru o „etalare” a stărilor depresive până la patologie. Bineînțeles, o posibilă „citire” a poveștii este aceea că bogăția aduce cu sine nefericire (castelul Skogsa unde se petrece acțiunea este pierdut de o familie nobilă ce îl deținea de secole, familia Fagelsjo), însă cred că acesta este doar un prim nivel de lectură, ușor superficial.

Scriitorul reușește să adune caractere umane variate pe care le scoate din zona de comfort, arătându-le slăbiciunile și prezentând realitatea, ce nu are adesea parte de „happy-endings”. Prin monologurile victimelor și descrierile tranșante, aproape ritmice, el creează o atmosferă sumbră, însă cât se poate de plauzibilă, care devine apăsătoare pentru cititor și personaje deopotrivă. Un roman polițist diferit de ceea ce am citit până acum, care pune degetul pe rană fără ocolișuri.

Recenzie de Alice Teodorescu preluată de pe BookBlog.ro