- Mélissa Da Costa este în topul celor mai bine vânduți scriitori francezi contemporani
La numai 33 de ani, Mélissa Da Costa este unul dintre cel mai bine vânduți scriitori francezi. Autoare a romanului Tot albastrul cerului publicat de Editura Trei, Mélissa Da Costa a fost considerată o prezență discretă în peisajul literar francez, până când datele oferite de GfK au dezvăluit surpriza. Scriitoarea care debutase cu romanul Tot albastrul cerului în 2020, ajunsese deja în topul celor mai bine vânduți scriitori din Hexagon. Iar surprizele nu s-au oprit aici. În numai 3 ani, Mélissa Da Costa a mai scris încă 4 romane, toate aflate în top 10 cele mai bine vândute cărți din Franța. Autoarea bestsellerului Tot albastrul cerului mărturisește că scrie ușor – nu are nevoie de mai mult de 4 până la 6 luni ca să scrie o carte – nu face fișe de personaje și, în general, merge pe instinct. Iar acesta a funcționat perfect. Fost ofițer de PR, Da Costa și-a publicat singură romanul de debut, Tot albastrul cerului, pe Amazon. Promovarea lui s-a făcut mai mult „din gură în gură”, între cititori, până când o micuță editură franceză (amenințată cu falimentul) i-a propus să-i publice cartea. Timp de doi ani, fără întrerupere, Tot albastrul cerului s-a aflat în topul celor mai bine vândute romane din Franța și în acest moment este plănuită ecranizarea sa.
„Adevărata călătorie nu constă în a căuta peisaje noi, ci în a privi cu alți ochi”
„Tânăr de 26 de ani, diagnosticat cu Alzheimer precoce, doresc să plec într-o ultimă călătorie. Caut tovarăș(ă) de aventură pentru această ultimă expediție. Itinerarul îl vom stabili împreună. Munții Alpi, departamentul Hautes Alpes, Pirinei? Călătorie cu rulota, alternând cu drumeție (de cărat în spate rucsac și cort). Se impune condiție fizică satisfăcătoare. Plecare: imediat ce este posibil. Durata călătoriei: maximum 2 ani (după estimarea medicilor). Posibilitate de scurtare”. Acesta este anunțul pe care Émile, protagonistul cărții Tot albastrul cerului, îl publică pe Internet, după ce este diagnosticat cu o formă rară de Alzheimer – al doilea caz din Europa. Tânărul de 26 de ani s-a hotărât: nu-și va petrece ultimii doi ani din viață în spitale, cobai pentru studii clinice, nici nu va suporta privirile compătimitoare ale prietenilor și familiei. Un tip rebel, foarte inteligent, Émile își dorește să închirieze o rulotă și să-și petreacă ultimele zile călătorind prin Franța. De fapt, murind în fiecare zi câte puțin, cu discreție, departe de privirile celor dragi. Diagnosticul medicilor este implacabil: boala nu se va vindeca. Émile va avea pene de memorie tot mai frecvente, până când va uita trecutul, prezentul și propria identitate, până când inima va uita să bată și plămânii să respire.
La anunțul publicat de Émile răspunde o tânără, Joanne, o prezență discretă, misterioasă, care pare să ascundă o poveste la fel de complicată. Cei doi pleacă împreună într-un road trip, explorează sate pitorești și fabuloase zone muntoase. Trec prin peripeții de neimaginat, dar adevărata aventură pe care o trăiesc Émile și Joanne este cea interioară.
„Adevărata călătorie nu constă în a căuta peisaje noi, ci în a privi cu alți ochi”. Exact ca în citatul din Proust, tânăra femeie devine un ghid care-l călăuzește pe Émile în călătoria sa spre dincolo. Pe parcursul acesteia, Joanne este provocată să-și vindece propriile răni sufletești.
„Cel mai mare călător este cel care a știut să facă măcar o dată o călătorie în sine însuși”
Citatul din Confucius ar putea funcționa ca un moto al cărții autoarei franceze, pentru că sintetizează perfect destinul eroilor romanului Tot albastrul cerului. Diagnosticul dur pe care-l primește Émile îi așază în față două variante posibile. Cum va alege să trăiască puținele zile pe care le mai are? Tânărul care, contrar așteptărilor tuturor, pare să-și fi ratat viața, primește din partea destinului o mare provocare: să înceapă să trăiască, deși știe că se îndreaptă cu pași repezi spre o moarte cumplită.
Joanne a fost deja acolo. O parte din ea a murit, s-a topit în albastrul nemărginit al cerului, simbol al eternității. Poate reîncepe să trăiască? Călătoria pe care cei doi o realizează atât în interiorul lor, cât și în lumea exterioară este uneori primejdioasă, alteori pasională, tandră ca o îmbrățișare sau plină de neașteptat. La fel este și finalul romanului Mélissei Da Costa, care provoacă cititorii să reflecteze la inepuizabila forță a vieții de a găsi o cale să o ia mereu de la început.
Leave a Reply