Terapia are mult de‑a face cu ceea ce este perceput ca fiind „rău“ sau „bun“, „corect“ sau „greşit“, „satisfăcător“ sau „nesatisfăcător.“ Într‑un fel, implică sistemul de valori al persoanei şi schimbările din interiorul acelui sistem.
Acesta este un aspect al terapiei care a fost puţin discutat şi, până acum, de‑abia atins din perspectiva cercetării. La începutul terapiei, persoana trăieşte în mare parte conform valorilor pe care le‑a introiectat de la ceilalţi, din mediul său cultural personal. Situaţia ar putea fi reprezentată schematic, redând câteva dintre valorile afirmate sau implicate de clienţi şi plasând între paranteze originea acestor valori.
„Nu ar trebui să fiu niciodată furios pe cineva“ (pentru că părinţii mei şi Biserica privesc furia ca pe ceva greşit).- „Ar trebui să fiu întotdeauna o mamă iubitoare“ (pentru că orice altă atitudine este inacceptabilă în grupul meu din clasa de mijloc).
- „Ar trebui să am succes la cursurile mele“ (pentru că părinţii mei contează pe succesul meu).
- „Am impulsuri homosexuale, ceea ce este foarte rău“ (conform întregii noastre culturi).
- „Ar trebui să fiu asexuat“ (pentru că mama pare să considere sexul ca pe ceva păcătos, nelalocul lui pentru orice persoană întreagă la minte).
- „Ar trebui să fiu întru totul permisiv în legătură cu comportamentul sexual“ (pentru că prietenii mei sofisticaţi au această atitudine).
Pe măsură ce terapia progresează, clientul ajunge să înţeleagă că încearcă să trăiască în funcţie de cum gândesc ceilalţi, că nu este Sinele său real şi că este din ce în ce mai puţin satisfăcut cu această situaţie. Dar, dacă abandonează aceste valori introiectate, ce anume le va lua locul? Urmează o perioadă de confuzie şi nesiguranţă cu privire la valori, o anumită senzaţie de insecuritate, legată de lipsa unei baze pentru aprecierea a ceea ce este corect sau greşit, bine sau rău.
Treptat, această confuzie este înlocuită de o înţelegere emergentă că dovezile pe care îşi poate baza judecăţile de valoare sunt furnizate de propriile simţuri, de propria experienţă. Persoana descoperă că are în interiorul său capacitatea de a cântări dovezile care provin din experienţă şi de a decide pe baza acestora lucrurile care vor duce la creşterea Sinelui pe termen lung.
În terapia centrată pe client, o descriere a comportamentului consilierului este aceea că menţine constant locul evaluării în client. O parte din acest lucru este evident din modul în care îşi construieşte răspunsurile. „Eşti furios pe______“; „Eşti dezorientat de_____“; „Ţi se pare că_____“; „Simţi că_____“; „Îţi imaginezi că eşti rău pentru că_____.“ Cu fiecare dintre aceste răspunsuri, atitudinea, dar şi exprimarea sunt de o asemenea natură încât să arate că evaluarea situaţiei de către client este aceea acceptată. Când această experienţă devine internalizată, valorile nu mai sunt percepute ca lucruri fixe ori ameninţătoare. Sunt judecăţi făcute de persoană, bazate pe propria experienţă şi sunt, de asemenea, modificabile dacă şi atunci când o nouă experienţă oferă dovezi noi şi modificate.
- „Ar trebui să fiu furios pe o persoană atunci când simt furie la un nivel profund, pentru că asta lasă mai puţine efecte reziduale decât înfrânarea trăirii şi, de fapt, duce la o relaţie mai bună şi mai realistă.“
- „Ar trebui să fiu o mamă iubitoare când simt aşa, dar nu trebuie să‑mi fie frică de alte atitudini, atunci când ele există.“
- „Ar trebui să am succes la cursurile mele doar dacă acestea au o semnificaţie de perspectivă pentru mine.“
- „Am impulsuri homosexuale şi acestea sunt capabile de manifestări care duc la creşterea Sinelui meu şi al altora, cât şi de manifestări care generează contrariul.“
- „Îmi accept sexualitatea şi valorizez extrem de mult acele manifestări ale ei care duc la creşterea pe termen lung a Sinelui meu şi al altora; nu valorizez aşa de mult acele manifestări care oferă doar satisfacţii trecătoare sau care nu duc la creşterea Sinelui.“
Fragment din Terapia centrată pe client de Carl Rogers
Leave a Reply