Ultimul cuvânt al lui Freud. Nevoia de boală și culpabilitatea

Adresându‑se, datorită conținutului său, în primul rând celor care doresc să se inițieze în psihanaliză — studenți ai facultăților de psihologie, medicină, pedagogie, sociologie, filosofie, litere și, poate, de ce nu?, teologie —, volumul de față poate reține și atenția specialiștilor prin Compendiul de psihanaliză, care reprezintă ULTIMUL CUVÂNT al lui Freud — o sinteză a întregii psihanalize de până atunci, nu fără unele idei  noi. Publicat postum, amintitul studiu este tipărit acum pentru prima dată în limba română,

scria psihanalistul Vasile Dem. Zamfirescu în 2005 în Prefața volumului 13 din Operele lui Freud, volum republicat acum în colecția ”Psihologia pentru toți” sub titlul DESPRE PSIHANALIZĂ

***

Iată și un preview din ultima scriere freudiană (Compendiu de psihanaliză, 1938):

Cu cât munca noastră progresează mai mult și cu cât înțelegerea vieții psihice a nevroticului ni se adâncește mai tare, cu atât ni se impune mai clar cunoașterea a doi factori noi, care cer cea mai mare atenție ca surse ale rezistenței. Ambii îi sunt total necunoscuți bolnavului, niciunul nu a putut fi luat în considerare la încheierea pactului nostru; ei nici nu pornesc de la Eul pacientului.

Îi putem rezuma sub numele comun de nevoie de boală sau de suferință, dar ei sunt de proveniență diferită, chiar dacă de o natură înrudită.

Primul dintre acești doi factori este sentimentul de culpabilitate sau conștiința de vinovăție, așa cum este denumit trecând peste faptul că bolnavul nu îl resimte și nu îl recunoaște.

Este în mod evident contribuția la rezistență pe care o aduce un Supraeu devenit deosebit de tare și de crud. Individul nu trebuie să se însănătoșească, ci să rămână bolnav, căci nu merită ceva mai bun. Această rezistență nu deranjează propriu‑zis munca noastră intelectuală, dar o face ineficientă, ba chiar ne permite adesea să suprimăm o formă a suferinței nevrotice, este însă de îndată gata să o înlocuiască printr‑o alta, eventual printr‑o maladie de natură somatică.

Această conștiință de vinovăție explică și însănătoșirea sau ameliorarea observate ocazional ale unor nevroze severe prin cazuri de nefericire reale; căci important este numai să ne simțim mizerabil, indiferent în ce fel. Supunerea fără lamentări, cu care astfel de persoane își poartă adesea destinul lor greu, este foarte ciudată, dar și trădătoare. În apărarea față de această rezistență trebuie să ne limităm la conștientizarea sa și la încercarea demolării lente a Supraeului ostil.