Russell Targ încearcă, preț de 230 de pagini, să afle un răspuns convenabil la o întrebare simplă – unde se oprește puterea minții, sau a ESP. ESP este prescurtarea de la “extrasenzorial perception”, adică percepție extrasenzorială, explică Daniel Nicolescu în recenzia din Business Magazin la volumul Puterea fără limite a minții. Ghid practic pentru vederea la distanţă şi transformarea conştiinţei (Editura Lifestyle).

    

Interesant este ca autorul a încercat să înțeleagă lumea capacităților paranormale și a viziunilor (“remote viewing“, vederea lucrurilor care nu se află în raza noastră vizuală) venind dintr-un domeniu eminamente “pozitiv”, și anume fizica.

 

 

 

Cercetător de prim rang în zona laserului și a aplicațiilor sale (unde a primit din partea NASA două premii), a lucrat ulterior pentru CIA, în domeniul cercetării facultăților psihice și a pus la punct diferite tehnici de vizualizare a unor evenimente îndepartate (teoria nonlocalității), demne de faimoasele Dosare X.

Ideea de sorginte mistică potrivit căreia tot ce părem a căuta se află deja în noi este unul dintre pilonii demersurilor sale. Russell Targ s-a străduit, alături de alți oameni de știință, să demonstreze că mintea noastră are capacități extraordinare pe care de-abia acum am început să le pricepem. Informațiile furnizate de cercetările despre ”vederea” evenimentelor aflate la mari distanțe arată că, dintotdeauna, conștientul nostru umple, dar și transcende modul cum înțelegem în mod obișnuit spatiul și timpul.

Capacitățile paranormale, susține autorul, indică posibilitatea noastră de a exista în – și ca – stare de conștientizare extinsă, atemporală și nu sunt nici sfinte, nici laice, ci doar o firească înzestrare umană:

Le putem folosi pentru a ne găsi cheile de la mașină, un loc de parcare, pentru a prevedea fluctuațiile bursei sau a descoperi cine suntem cu adevărat.

Adică pentru a soluționa evenimente comune ale cotidianului sau, dimpotrivă, pentru a accede, prin meditație și exercițiu mental susținut, la o forma de cunoaștere a propriei identități.

   

Recenzie preluată din Business Magazin