Aishwarya îi conduse, împreună cu RACdroidul, către o colibă. Dispăru înăuntru și reveni îndată cu o mănușă pe mâna dreaptă. Începu să umple la robot, care o urmărea cu acea răbdare inepuizabilă a mașinilor.
— Sigiliul pare în regulă, zise ea. Mașina e cușer. E pe bune. Ohh! Văd că acest RACdroid aparține celebrului Bar-le-duc.
— Îl știi? întrebă Diana.
— Sigur că da! E cel mai vestit dintre polițiștii veterani ai Ulanovilor! A, adică dacă-l cunosc personal? De fapt, ciudat lucru, a fost pe-aici acum câteva zile. Ar trebui să-l întrebi, mai bine, pe tovarășul tău. Bar-le-duc e un vechi amic de-al tău, așa-i, Jack-din-Sticlă? Ai, așadar, droidul lui. Ce mai face Bar?
— A murit, zise Iago.
Zâmbetul se șterse de pe fața bătrânei.
— Serios?
— Da.
— Când?
— Acum două zile. Și, de vreme ce vrei să știi, o să-ți spun. A fost tăiat în două.
— Tăiat în două? repetă Aishwarya.
Când se încrunta, ca acum, sporindu-și numărul de riduri de pe față, ochii îi dispăreau aproape cu totul în fundul capului.
— Vaporizat. Transformat în atomi. A fost împușcat cu o armă imposibilă.
Bătrâna căzu pe gânduri.
— Cum adică, Jack-din-Sticlă, o armă imposibilă?
— Cu un tip anume de proiectil, zise Diana. Doar că proiectulul a dispărut. Într-un fel imposibil.
— Ca, de altfel, și trăgătorul, rosti Iago. Putem spune că circumstanțele morții lui sunt… misterioase. E unul dintre motivele pentru care trebuie să accesăm datele dinăuntrul RACdroidului. A fost acolo. A fost martor.
— Dar… un asasinat? icni Aishwarya.
— Da, asasinat.
— Binecuvântată să fiu, să mă protejeze Saraswati. Și a venit aici! Acum o săptămână! Plutea chiar acolo unde ești tu!
— Ce căuta aici?
— Pe tine te căuta, Jack-din-Sticlă.
”Jack Glass” este un bun exemplu de maturizare a genului SF. – Florin Pîtea
— I-ai spus unde să mă găsească?
— Nu! Cum să crezi așa ceva? Și de unde să știu? Dar, presupun, te-a găsit până la urmă.
— Dintre toate locurile din Sistem pe care le putea vizita, zise Iago încruntând sprânceana. Dintre toate crâșmele, tocmai aici? Și-apoi… glonț la mine acasă? E cam cusută cu ață albă, trebuie să fii de acord.
— Nu trebuie nimic. Cred că era pe urma ta. Cred că-ți vizita vechii prieteni, zise bătrâna ridicând din umeri.
— Am o groază de prieteni vechi, rosti Iago, și-s cu toții foarte răsfirați.
— Și-acum e mort, zise Aishwarya. Cu adevărat, moartea te urmează oriunde te-ai duce, Jack-din-Sticlă.
— A, dar nu Jack l-a ucis, zise Diana. Era chiar lângă mine când s-a întâmplat. Și RACdroidul la fel: apărem, în fluxul de date, împreună toți trei. Pe amândoi ne-a stropit sângele lui. Cine a tras glonțul fatal ne avea pe toți în cătare. Doar că ea a ales să-l ucidă numai pe Bar-le-duc.
— Ea?
— Sau el, desigur.
— De ce?
— Nu știu. Și nici cine era ea sau el, ori pentru cine lucrau. Am analizat fluxul de date al droidului, normal, ca să căpătăm indicii. Dar asta a încurcat și mai tare lucrurile. Adică datele păreau să fi fost afectate. Dar cum să fie, dacă sigiliile sunt cușer? Ar putea fi un defect de fabricație?
Leave a Reply