Deoarece a rupt, în 1911, relațiile cu Freud, Adler este considerat de regulă ca primul adept al abordării socio-psihologice a psihanalizei. El a elaborat o teorie conform căreia interesul social joacă rolul major și e singurul psiholog ce a dat numele său unui cvartet de coarde.
Adler s-a născut din părinți bogați într-o suburbie a Vienei, în Austria. Copilăria i-a fost marcată de boală, gelozia unui frate mai mare și respingerea de către mama sa. Se considera firav și neatrăgător. Adler se simțea mai apropiat de tată, decât de mamă. Mai târziu, avea să respingă definiția freudiană a complexului
Oedip, poate deoarece, așa cum a fost adevărat în cazul lui Jung, el nu reflectă propriile experiențe din copilărie. Tânărul Adler a muncit intens ca să devină popular printre colegi și până la urmă a reușit să obțină respectul de sine și aprobarea de care n-a avut parte în familie.
La început, Adler a fost un elev slab, atât de inept, încât un profesor i-a spus tatălui său că singura ocupație care i se potrivește e de ucenic de cizmar. Prin stăruință și dăruire, Adler s-a ridicat de la coada clasei în fruntea ei. S-a străduit ca, din punct de vedere școlar și social, să-și depășească handicapurile și scăderile, devenind astfel un exemplu timpuriu pentru teoria sa de mai târziu privind necesitatea compensării punctelor slabe. Sentimentele de inferioritate din centrul sistemului său sunt o reflectare nemijlocită a copilăriei sale, o datorie recunoscută: „Cei familiarizați cu opera vieții mele“, scria el, „vor vedea clar concordanța dintre faptele din copilăria mea și opiniile pe care le-am exprimat“ (citat în Bottome, 1939, p. 9).
Fragment din “O istorie a psihologiei moderne” de Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz
Adler își amintea cum, la patru ani, când se refăcea după o pneumonie cvasimortală, s-a decis să devină medic. Și-a urmărit țelul, iar în 1895 și-a obținut diploma în medicină la Universitatea din Viena. S-a specializat în oftalmologie și a practicat medicina generală. Când a început să se intereseze de psihiatrie, în 1902, s-a alăturat grupului de discuții organizat săptămânal pe teme psihanalitice de Sigmund Freud, ca unul dintre cei patru membri fondatori. Deși a lucrat în strânsă colaborare cu Freud, relația lor n-a fost de natură personală. (Freud a declarat odată că Adler îl plictisește.)
În următorii ani, Adler a creat o teorie a personalității ce diferea din mai multe puncte de vedere de cea a lui Freud, mai ales în ceea ce privește accentul pus de Freud pe factorii sexuali. În 1910, Freud l-a desemnat pe Adler președinte al Societății Psihanalitice din Viena, într-o încercare de a reduce clivajul din ce în ce mai accentuat dintre ei, dar în 1911 ruptura a devenit completă. Despărțirea a fost urâtă. Adler l-a descris pe Freud drept un escroc, iar psihanaliza ca pe o „mizerie“ (Roazen, 1975, p. 210). Freud îi zicea lui Adler că e anormal și că „ambiția i-a luat mințile“, că e paranoid, gelos, sadic și pitic (Gay, 1988, p. 223).
În timpul Primului Război Mondial (1914–1918), Adler a lucrat ca medic în armata austriacă. Ulterior a organizat centre de orientare infantilă pentru sistemul școlar vienez. În anii 1920, sistemul său psihologic social, pe care l-a numit psihologie individuală, a atras mulți adepți. A vizitat frecvent Statele Unite, ca să țină conferințe, și a fost numit profesor de psihologie medicală la Long Island College of Medicine, din New York.
Vorbele și scrierile sale erau extrem de populare în America. Calitățile personale ale lui Adler, „genialitatea, optimismul și căldura, cuplate cu o mare ambiție“ — nota un biograf al său — i-au facilitat câștigarea în ochii tuturor a statutului de celebritate, acceptat de toți ca mare cunoscător al naturii umane (Hoffman, 1994, p. 160). Adler a murit la Aberdeen, în Scoția, în timpul unui turneu de conferințe obositor.
În răspunsul la scrisoarea unui prieten, care-și exprima tristețea la moartea lui Adler, Freud și-a mărturisit amărăciunea stăruitoare legată de dezertarea lui Adler de la punctul său de vedere când scria:
Nu vă înțeleg simpatia pentru Adler. Pentru un băiat evreu dintr-o suburbie a Vienei, moartea la Aberdeen reprezintă o carieră nemaiauzită în sine și o mărturie a cât de departe a ajuns. Lumea într-adevăr l-a răsplătit din plin pentru serviciul de a fi contrazis psihanaliza (citat în Scarf, 1971, p. 47).
Fragment din “O istorie a psihologiei moderne” de Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz
***
În limba română au apărut la Editura Trei următoarele titluri scrise de Alfred Adler: Înțelegerea vieții, Practica și teoria psihologiei individuale, Caracterul nevrotic, Cooperarea între sexe și Cazul domnișoarei R.
Leave a Reply