Cand m-am intors la Goose Cove, m-am dus sa boxez pe plaja. Spre marea mea surpriza, a sosit in curand la mine sergentul Gahalowood, care venea dinspre casa. Aveam castile in urechi si nu l-am remarcat decat cand m-a batut pe umar.

— Esti in forma, mi-a zis el, contemplandu-mi trunchiul gol si stergandu-si mana plina de sudoarea mea pe pantaloni.

— Incerc sa ma mentin.

Mi-am scos reportofonul din buzunar ca sa-l inchid.

— Un reportofon cu minidisc? a zis el cu tonul lui neplacut. Stii ca Apple a revolutionat lumea si ca acum poti stoca muzica aproape nelimitat pe un hard-disk portabil numit iPod?

— Nu ascult muzica, sergent.

— Atunci ce asculti cand faci sport?

— N-are importanta. Spune-mi mai degraba de ce-mi faci onoarea sa ma vizitezi. Duminica, mai ales.

— Am primit un telefon de la seful Dawn: mi-a spus despre incendiul de vineri seara. E nelinistit si trebuie sa marturisesc ca-i dau dreptate: nu-mi place cand treburile iau o astfel de turnura.

— Esti pe cale sa-mi spui ca te ingrijoreaza siguranta mea?

— Catusi de putin. Vreau pur si simplu ca toata situatia sa nu degenereze. Se stie bine ca agresiunile asupra copiilor creeaza intotdeauna o agitatie enorma in randul populatiei. Te pot asigura ca, de fiecare data cand se vorbeste la televizor despre copila moarta, sunt fara indoiala o gramada de tati de familie perfect civilizati care isi spun ca sunt gata sa se duca sa-i taie coaiele lui Quebert.

— Doar ca, de data asta, eu eram cel vizat.

— Tocmai de aceea sunt aici. De ce nu mi-ai spus ca ai primit o scrisoare anonima?

— Pentru ca m-ai dat afara din birou.

— E adevarat.

— Iti ofer o bere, sergent?

Dupa o scurta ezitare a acceptat. Am urcat spre casa si m-am dus sa iau doua sticle de bere ca sa le bem pe terasa. I-am povestit cum in ajun, seara, intorcandu-ma de la Grand Beach, m-am intersectat cu cel care provocase incendiul.

— Mi-e imposibil sa-l descriu, am spus. Era mascat. Era doar o silueta. Si din nou acelasi mesaj: Goldman, intoarce-te acasa. E al treilea.

— Seful Dawn mi-a vorbit despre asta. Cine stie ca iti conduci propria ancheta?

 

Banner Blog_F 

  

— Toata lumea. Vreau sa spun ca-mi petrec ziua punand intrebari tuturor celor pe care-i intalnesc. Ar putea fi oricine. La cine te gandesti? La cineva care nu ar dori ca eu sa sap mai adanc in povestea asta?

— La cineva care nu ar vrea sa descoperi adevarul referitor la Nola. Apropo, cum avanseaza ancheta?

— Ancheta mea? Pentru ca acum te intereseaza?

— Poate. Sa spunem ca ti-a crescut vertiginos cota de credibilitate de cand esti amenintat daca nu pastrezi tacerea.

— Am vorbit cu batranul Kellergan. E un om cumsecade. Mi-a aratat camera Nolei. Ma indoiesc ca ai vizitat-o si tu…

— Da.

— Asadar, daca Nola a fugit, cum iti explici ca nu a luat nimic cu ea? Nici haine, nici bani, nimic.

— Pentru ca nu a fugit, mi-a zis Gahalowood.

— Dar atunci, daca a rapit-o cineva, de ce nu erau urme de lupta? Si de ce ar fi luat cu ea geanta cu manuscrisul?

— Ar fi fost de ajuns ca ea sa-l cunoasca pe ucigas. Poate ca aveau impreuna o relatie. Ar fi aparut la fereastra sa, cum obisnuia poate uneori, si ar fi convins-o sa-l urmeze. Poate doar ca sa se plimbe putin pe afara.

— Vorbesti despre Harry acum.

— Da.

— Si ce? Ea ia manuscrisul si iese pe fereastra?

— De unde stii ca fata a luat manuscrisul cu mana ei? De unde stii ca ea a avut vreodata manuscrisul in mainile sale? Asta este explicatia lui Quebert, modul sau de a justifica prezenta manuscrisului langa cadavrul Nolei.

O fractiune de secunda, am ezitat sa povestesc ceea ce stiam despre Harry si Nola, ca ei trebuiau sa se intalneasca la Sea Side Motel si sa fuga impreuna. Insa am preferat sa nu spun nimic, ca sa nu-i dauneze lui Harry. L-am intrebat firesc pe Gahalowood:

— Deci care e ipoteza ta?

Quebert a ucis-o pe fata si a ingropat manuscrisul cu ea. Poate din cauza remuscarilor. Era o carte despre iubirea lor si tocmai aceasta o ucisese.

— Ce va face sa spuneti asta?

— E o insemnare pe manuscris.

— O insemnare? Ce insemnare?

— Nu pot sa va spun. E confidential.

— Oh, termina cu prostiile, sergent! Ori mi-ai spus prea mult, ori nu suficient: nu poti sa te ascunzi de fiecare data cand iti convine in spatele secretului anchetei.

A oftat resemnat.

— Este scris: Adio, Nola mea iubita.

Am ramas fara glas. Nola mea iubita. Nu asa voia Nola sa-i spuna Harry la Rockland? Am incercat sa-mi pastrez calmul.

— Ce-o sa faci cu insemnarea asta? am intrebat.

— O sa apelam la o expertiza grafologica. Sperand ca o sa mai putem afla ceva.

Eram complet tulburat de aceasta descoperire. Nola mea iubita. Erau exact cuvintele pronuntate de Harry insusi, cuvintele pe care le inregistrasem.