A fost numită Agatha Christie a Suediei. A reuşit să clatine un colos al vânzărilor de carte din ultimii ani, Stieg Larsson, autorul fenomenului „Millennium”, devenind aproape la fel de popular ca acesta, nu doar în ţările scandinave, ci în întreaga lume. După „Prinţesa gheţurilor”, tradusă de Ed. Trei, cititorii români pot citi acum al doilea roman din „Seria Fjällbacka”, „Predicatorul” (Editura Trei, 2010). Cu această oca­­zie, Camilla Läckberg a acordat un interviu ziarului Jurnalul Național. Citiți mai jos câteva fragmente:

  

    

  

 
Pentru că „Predicatorul” este abia a doua dvs. carte tradusă în limba română,  v-aş ruga să ne spuneţi câteva lucruri despre începuturile dumneavoastră ca scriitor.

Cred că spun poveşti de pe vremea când eram copil. Am scris prima mea „carte” la vârsta de 4 ani: era o poveste sân­ge­roa­să de patru pagini care-ţi făcea pielea de găină. Deşi ambiţiile de scri­itor nu m-au părăsit niciodată, am studiat economia în facultate şi apoi chiar am lucrat câţiva ani ca economist. Abia când am primit cadou de Crăciun un curs de creative writing visul meu de a deveni scriitoare s-a redeşteptat subit. Cursul a fost absolut grozav! Eram 12 înscrişi – numai femei! De fapt, acel curs a fost conceput special pentru femei tocmai pentru a mări numărul de scriitoare de romane poliţiste. Până la urmă, două dintre noi am ajuns să fim şi publicate.

 

Cum aţi început să scrieţi această serie?

„Seria Fjällbacka” a început cu o idee care mi se vântura prin cap de vreo câţiva ani, de când am urmărit o poveste la ştiri. Era un reportaj des­pre limitarea perioadei pentru prinderea unui criminal  în Suedia la 25 de ani. Apoi asta a devenit ideea de bază a primului roman din serie, „Prin­ţesa gheţurilor”. Erica a fost primul meu personaj. Ştiam că n-o să scriu din nou un roman care să aibă în centru un poliţist (mă rog, am fost cât pe-aci să…), ştiam că protagonistul romanelor mele va fi o femeie, o scriitoare. Dar, pe măsură ce scriam, mi-am dat seama că n-a fost tocmai uşor să pun o persoană privată, un nespecialist, adică, să rezolve cri­me, şi astfel şi-a făcut intrarea în scenă şi Patrik. În jurul lui am adunat restul personajelor de la secţia de poliţie.

     

În 2009, Camilla Läckberg a ocupat locul 6 ca vânzări în Europa, după Stieg Larsson, Stephenie Meyer, Dan Brown, Paolo Giordano şi Carlos Ruiz Zafón.

    

Cum scrieţi? Aveţi un program sau scrieţi ori de câte ori aveţi chef? Cum se împacă meseria de scriitor de carieră cu aceea de mamă?

Nu poţi să stai şi să aştepţi clipele de linişte ca să scrii, la fel cum nu poţi să aştepţi să te lovească inspiraţia. Am mai spus-o şi o repet: tot ce poţi face e să te aşezi pe un scaun. Nimic altceva nu funcţionează. Nu e ca şi cum o linişte, ca în budismul zen, s-ar pogorî deodată peste tine, după care ar începe să curgă şi cuvintele… Ritualul meu e destul de simplu: mă foiesc prin jurul computerului ca o găină clocitoare, găsindu-mi tot felul de scuze şi motive să mă aşez pe scaun şi să lucrez. Dar întotdeauna am grijă, de exemplu, să am un ibric de cafea proaspătă aproape şi o cană plină lângă mine, când mă apuc efectiv de scris. Şi de regulă scriu în living, în faţa televizorului, sau în bucătărie cu căştile în urechi, ascultând muzică. Nu-mi place să lucrez în linişte. Totuşi, trebuie să fiu sinceră şi să recunosc că ajută foarte mult şi să ai un partener de viaţă care să te sprijine. Şi fostul meu soţ, la fel ca actualul meu partener de viaţă, a fost alături de mine şi a avut grijă de copii de fiecare dată când eram absorbită în procesul creaţiei.

  

  

Aveţi un scriitor preferat? V-a influenţat acest scriitor în maniera de a scrie?

Sunt un pic obsedată de romane poliţiste, recunosc. Cam 80% din ceea ce citesc e literatură de acest gen. Printre scriitorii mei preferaţi se numără Peter Robinson, Reginald Hill, Andrew Taylor, Mari Jungstedt, Hakan Nesser şi Asa Larsson. Când eram copil am citit şi toată seria Agatha Christie şi preferatele mele erau poveştile cu Miss Marple.