Analista și formatoarea jungiană Ruth Ammann, autoarea volumului Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay (Trei, 2014), va susține la București o conferință dedicată metodei SANDPLAY.

Terapia cu nisip_Blog_F

Discipolă a Dorei Kalff (creatoarea jocului terapeutic cu nisip), formatoare la Institutul Jung din Zurich și fostă președintă a International Society for Sandplay Therapy, Ruth Ammann va discuta despre terapia prin jocul cu nisip și despre cartea omonimă în cadrul unui eveniment-lansare organizat la Cărturești-Verona pe 17 septembrie, începând cu ora 18.30. De asemenea, la eveniment, vor mai vorbi  prof. univ. Mihaela Minulescu, președintele Asociației Române de Psihologia Analitică, și Silviu Dragomir, director executiv al grupului editorial Trei.

Până la întâlnirea cu Ruth Ammann citiți un fragment dintr-un interviu acordat de analista jungiană cu ceva ani în urmă pentru o revistă de psihologie braziliană:

*** 

Cum introduceți jocul cu nisip în cadrul terapiei?

Depinde. Unele persoane vin în terapie având deja o idee despre această tehnică și sperând că vom putea lucra cu ea. Alții vin la cabinet și nici măcar nu observă cutia cu nisip, chiar dacă e în acolo, la vedere. Eu chiar o așez într-un loc în care să poată fi ușor remarcată. Adesea, după ce pacienții observă cutia cu nisip, devin curioși și vor să o atingă. Prefer să-i las pe oameni să folosească acea cutie cu nisip când au ei chef. Oricum, trebuie precizat că ce contează mai mult este contactul cu nisipul și mai puțin manipularea figurilor. Atingerea nisipului dă naștere unor senzații care pătrund adânc în inconștient. Acest contact trezește reacții corporale, iar aceste senzații tactile dau naștere unui flux de amintiri din viața intrauterină. Putem astfel retrezi la viață date senzoriale dinainte de naștere. Jocul cu nisip oferă un tip de interacțiune între corp și psihic ce nu poate surveni la nivelul unei analize pur verbale.

Bănuiesc că nu toată lumea se simte confortabil să intre în contact cu nisipul. De ce ar putea avea rețineri?

Ține de educație. Repulsia față de atingerea nisipului se leagă de intoleranța față de mizerie. De parcă trupul nostru nu ar fi și el murdar. E curios să vezi cum persoanele suferind de anorexie, de exemplu, nu suportă apa. Anorecticii se tem de fluidele propriului corp. Ei nu pot să accepte procesul normal de absorbție și de eliminare de substanțe din corp. Dar e important să spunem că există și alte persoane, de obicei mai normale, care au rețineri față de contactul cu nisipul nu pentru că le-ar crea repulsie sau frică, ci pentru că nu sunt obișnuiți cu sarcinile care implică activități manuale. Ceea ce e altceva decât repulsia.

Ce rol au figurinele din caseta pentru jocul cu nisip?

Aceste figurine sunt, cumva, niște còpii ale reprezentărilor din lumea noastră internă. Dar cum ele au deja niște forme anume, relația de corespondență interior-exterior este destul de superficială. Azi folosim figurine gata fabricate. În trecut, în schimb, ne foloseam de hârtie, de pietricele, de bucățele din plastic. M-am întors și eu, într-o oarecare măsură, la materialele maleabile, pentru că sunt și un prilej pentru a crea. Să ai totul de-a gata ține de o atitudine consumeristă. Pe de altă parte, să poți crea este extrem de important, pentru că, prin forța imaginației, se nasc niște imagini compensatorii de care este nevoie. Acesta e un aspect extrem de important al muncii terapeutice. Oamenii au capacitatea de a vedea simbolicul din spatele realității. Și aceste sensuri diferă de cele interpretate de privitorul unei picturi sau sculpturi, căci simbolicul apare în însuși procesul de creație.

În ce mod jocul cu nisip ajută în vindecare?

La un nivel obiectiv, putem afirma că este foarte important să poți să gășești semnificația emoțiilor tale și să poți să-ți exprimi sentimentele. În jocul cu nisip, aceste emoții sunt proiectate într-un mod foarte liber. În același timp, spre deosebire de alte abordări psihologice sau psihiatrice, jocul cu nisip încearcă să găsească resursele specifice ale fiecărui individ. Prin dezvoltarea acestor resurse și nu prin căutrea unor resurse externe, vindecarea va avea loc într-un ritm mult mai rapid.

Fragmente dintre-un interviu acordat de Ruth Ammann revistei braziliene Viver Psicologia. Sursă: RedePsi.com