GAUDEAMUS 2014: Nimeni se educă, interpretează vise și rezolvă super-enigme cu miros de cozonac

Nimeni-micaPentru cea de-a 21-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de învăţătură, Grupul Editorial Trei a pregătit cititorilor săi o nouă colecţie – Educaţie şi formare, titluri interesante în colecţiile de psihologie — Arta de a citi gândurile de Henrik Fexus, Analiza viselor de C.G. Jung, În căutarea sinelui de Vasile Dem. Zamfirescu —, prima experienţă multimedia integrată carte-joc, Endgame – Jocul final. Convocarea, o minunată poveste de Crăciun pentru copii, În căutarea Sufletului Crăciunului, şi lansarea, în prezenţa autoarei, a romanului recompensat cu Premiul Femina în 2009, Nimeni de Gwenaëlle Aubry.

Cele peste 400 de titluri ale editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 50%. De asemenea, peste 60 de titluri vor avea preţ promoţional 10 lei.

Ne găsiţi la Romexpo, în Pavilionul Central, nivel 0.00, standul 16.

LANSARE

Duminică 23 noiembrie 2014, ora 12.00, vă invităm să o întâlniţi pe autoarea franceză Gwenaëlle Aubry la standul Grupului Editorial Trei.

 Gwenaëlle Aubry îşi va lansa romanul Nimeni.

 Alături de Gwenaëlle Aubry se vor afla: Svetlana Cârstean (scriitor) şi Magdalena Mărculescu (director editorial Grupul Editorial Trei). În această carte, Gwenaëlle Aubry dă voce unui părinte pierdut în propria-i nevroză, dialoghează cu eurile lui multiple, îl autorizează să existe după moartea sa fizică.

Invatarea vizibilaNOUĂ COLECȚIE DE EDUCAȚIE:

Noua colecţie – Educaţie şi formare – se adresează în special cadrelor didactice, dar şi părinţilor interesaţi de viitorul copiilor sau adulţilor angajaţi în procese de formare profesională, managerilor care îşi doresc să aibă angajaţi inovatori şi bine pregătiţi, consultanţilor din procesele de învăţare (traineri, mentori, consilieri). Primele două titluri, care vor putea fi cumpărate din standul Editurii Trei de la Gaudeamus, sunt: Invăţarea invizibilă de John Hattie şi Formarea inovatorilor de Tony Wagner.

VISE ȘI JURNALE

Analiza viselor de C.G. Jung, care cuprinde transcrierea seminarului pe tema interpretării viselor, susţinut la Zürich între 1928 (noiembrie) şi 1930 (iunie), ne oferă şansa de a citi cea mai completă descriere a metodei jungiene de interpretare a viselor.

In cautarea sineluiEdiţia revizuită şi adăugită a volumului În căutarea sinelui de Vasile Dem. Zamfirescu conţine modificări de structură şi detaliu faţă de cele două ediţii anterioare. Alături de cele două jurnale, ea include toate materialele conexe lor, nu numai secţiunea Psihanaliza comunismului, existentă şi în prima ediţie de la Cartea Românească, ci şi eseurile filosofice publicate în 1995, sub titlul Nedreptatea ontică la Editura Trei, carte care cunoaşte astfel reeditarea.

CONVOCARE LA JOC

Tot la Gaudeamus 2014, Editura Trei lansează prima experienţă multimedia integrată carte-joc: Endgame – Jocul final. Convocarea. Primul volum din trilogia Endgame este o carte-fenomen, lansată de HarperCollins într-un tiraj record de 1.000.000 de exemplare. În paginile cărţii este înscrisă o “super-enigmă” interactivă constând în indicii inserate sub forma unor formule sau a unor adrese web, pe care eşti invitat să o dezlegi.

 Cu aplicaţia mobilă AR creată special de Niantic Labs de la Google, cititorii sunt invitaţi să se alăture online în căutarea celor trei chei ascunse care pot salva omenirea pe baza indiciilor din carte. Premiile Endgame sunt fabuloase: 500.000 $ pentru rezolvarea enigmei din primul volum, 1.000.000 $ pentru rezolvarea enigmei din al doilea volum şi 1.500.000 $ – premiul final.

 

Endgame-poster

 

Twentieth Century Fox a câştigat drepturile de ecranizare a trilogiei. Filmul va fi realizat de Wyck Godfrey şi Marty Bowen (Temple Hill), producătorii din spatele marilor succese de casă Twilight Saga şi The Fault in Our Stars (Sub aceeaşi stea – roman apărut la Editura Trei).

Sufletul CraciunuluiPENTRU CEI MICI 

Nu i-am uitat nici pe cei mici. Pentru ei am pregătit o minunată poveste de Crăciun: În căutarea Sufletului Crăciunului de R. D. Mottok. Teo Trandafir spune despre acest proiect: “În această carte de poveste vom găsi ce căutăm în fiecare zi: adăpost pentru noi şi pentru copiii noştri. Adăpost în faţa violenţei sau grabei ori tristeţii. Aici, între aceste coperţi, e veşnic Crăciun, iar metafora miroase a cozonac şi fericire.“

Puteţi descărca de aici catalogul pentru detalii despre toate noutăţile editoriale cu care Grupul Editorial Trei îşi aşteaptă cititorii la cea de-a opta ediţie a târgului.

Previous

Spune-mi cu cine te compari ca să-ți spun cât de (ne)fericit ești

Next

AZI incep Zilele Psihologiei la Sibiu (Librăria Habitus – 17/23 noiembrie)

4 Comments

  1. Ion

    Buna ziua ,
    La finalul acestui post mentionati catalogul cu noutatile editoriale pentru Gaudeamus 2014 . Ma tem ca nu poate fi accesat . In acest catalog sper sa gasesc si ceveva noutati in colectia Science Fiction .

Leave a Reply to Ion Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén