Bună dimineața tuturor, suntem la un interviu cu autorul norvegian de bestselleruri Jo Nesbo. Editura Trei a fost onorată să vă aibă în România acum un an și de atunci ne-am îmbogățit portofoliul Nesbo cu romanul Fiul, duologia Soarele din miez de noapte și primele patru volume ale seriei Harry Hole. Cititorii români vă adoră cărțile, dar asta nu e vreo surpriză, cărțile dumneavoastră sunt iubite în multe țări. Spuneți-mi vă rog, cum e trecerea de la un roman Harry Hole la un stand alone sau o carte de copii – e un process laborios, cere timp?
JN: Nu chiar, pentru că sunt un povestitor, nu un autor dedicat lui Harry Hole. Până la el scrisesem mult, așa că nu mă concentrez mai intens pe romanele Harry Hole. Scriu la fel pentru toate romanele, o fac de mulți ani. Evident, Harry este mereu în fundal, de câte ori mai apare câte o carte din serie el are parte de mai multă atenție decât celelalte romane. Dar eu, ca autor, sunt la fel implicat și în romanele stand alone și în cărțile pentru copii.

Rămânem la Harry Hole, un antierou care suferă mult, e nefericit, dar cumva e iubibil, pentru că e vulnerabil și genial în munca sa. Care-i povestea din spatele acestui personaj?
JN: A început ca o idee proastă, dacă ne gândim la el ca personaj central al unei serii lungi. Am fost abordat de o editură, pe atunci scriam versuri pentru trupa Di Derre, și mi-au propus să scot o carte, pentru că le plăcea ce făceam. Sincer, mă gândisem și eu de multă vreme să scriu, aveam 40 de ani, era timpul. Am plecat în Australia pentru cinci săptămâni, dar înainte le-am spus că voi încerca să scriu ceva pentru ei. Aveam cinci săptămâni, trebuia să iasă o poveste. Mi-a venit ideea unui crime pe care m-am gândit că îl termin la timp și așa a apărut acest personaj Harry Hole, inspirat parțial de câțiva oameni din viața reală. Parțial este inspirat de eroul copilăriei mele, un jucător de fotbal, Harry, din orașul meu natal, Molde. E inspirat și de niște personaje benzi desenate, din Sin City al lui Frank Miller și, tot de la el, Batman. Așa că am scris un roman în cinci săptămâni și a devenit Liliacul, debutul meu. Abia când am început al treilea volum al seriei, Pasărea cu piept roșu, am știut că eu și Harry vom rămâne împreună pentru multă vreme.

O să fie vreodată măcar un pic fericit?
JN: Am probleme cu Harry, pentru că autorul lui nu doar că l-a plasat în genul romanelor cu detectivi, făcându-l romantic, chinuit, melancolic, dar aparține și genului tragic, iar asta înseamnă că trebuie să sufere, să treacă prin acele încercări ca să ajungă de partea cealaltă poate un om mai bun sau unul care își acceptă destinul. Vom vedea.

Ați scris foarte multe romane, însă aș vrea să-mi spuneți dacă este vreunul care are o însemnătate personală pentru dumneavoastră.
JN: Pentru mine e greu să ierarhizez romanele, dar pot să vă spun că Pasărea cu piept roșu este o poveste personală, legată de trecutul ambelor ramuri ale familiei mele. Tatăl meu, luptând cu germanii, în cel De-al Doilea Război Mondial, contra rușilor, la granița Norvegiei cu aceștia. Oamenii se temeau în aceeași măsură de o invazie stalinistă sau hitleristă. Iar cei din familia mamei au luptat în Rezistență, contra germanilor care ocupau Norvegia.

Trecem la cărțile pentru copii. Ați spus demult într-un interviu că Doctor Proctor, ca personaj solitar, un tocilar romantic, vă seamănă întrucâtva.
JN: Da… Nu am ales să mă transpun în vreun personaj din Doctor Proctor, dar am fost întrebat cine îmi seamănă mai mult în carte. Acolo este un personaj foarte îndrăzneț și deștept, Nilly, care se mută și cunoaște o fată, Lisa, personaj inspirat de fiica mea. Ea a fost cea care și-a dorit povestea aceasta.

Plănuiți să mai scrieți cărți în seria Doctor Proctor?
JN: Am scris până acum cinci cărți și nu am în plan nicio poveste care să continue seria. La un moment dat probabil că o să vină ideea unei noi cărți, dar nu anul acesta sau următorul.

Dacă ar fi să faceți astăzi playlistul favorit al lui Harry Hole, cum ar fi? Ce cântece.
JN: E un norvegian, Sigrid, care a făcut un cover după Foo Fighters, Times like this. Ar fi în playlist pentru că sună bine și îl știu, e un artist foarte bun. Cred că ar mai fi niște melodii vechi. Un album mai puțin cunoscut al lui Neil Young, Comes a Time, care e excelent. Ar mai asculta Marvin Gaye și ar fi uimit de cât de bune sunt albumele lui bune, față de cele proaste; a avut niște albume destul de siropoase, dar are și unele foarte bune. Cred că s-ar întoarce la Miles Davis, Kind of Blue, pentru că a venit vara în Oslo, e prea mult soare și prea multă lumină pentru Harry și are nevoie de ceva care să-l deprime la loc. Și desigur, soundtrackul filmului The Conversation, al lui Francis Ford Coppola, care este grozav. Doar pian, este excelent.

O să vă întoarceți în România în viitorul apropiat sau îndepărtat, chiar doar și pentru escaladă?
JN: Am scris despre vizita mea în România într-un articol pentru o revistă de escaladă. Am recomandat România nu doar pentru escaladă, ci și pentru ospitalitate și oamenii prietenoși.

Vă așteptăm, oricând vă doriți să reveniți.
JN: Mulțumesc.

Vă mulțumim că v-ați făcut timp pentru acest interviu. În această vară românii vor citi Vânătorii de capete de Jo Nesbo și cu siguranță așteaptă și următoarele cărți ale dumneavoastră.
JN: Mulțumesc, la revedere.