Bună ziua, Marc Levy! Vă mulțumesc că sunteți aici, pentru cititorii din România! Ei cunosc deja cărțile dumneavoastră foarte bine. Am aici cel mai recent roman al dumneavoastră, al 21-lea. Și vreau să vă mărturisesc ceva. Am citit una dintre cărțile dumneavoastră în urmă cu 20 de ani, eram în Franța. Iar acum, citind romanul cu numărul 21, care tocmai a apărut la editura Trei, mi-am dat seama că am îmbătrânit cu romanele dumneavoastră. Felicitări în primul rând pentru această lungă carieră literară! Și chiar am o curiozitate la începutul acestui dialog: când ați avut timp să mai și trăiți, tot scriind atâtea cărți?

Știți? Este întrebarea pe care și eu mi-o pun. E ciudat, pentru că este un cântec al lui Johnny Hallyday care vorbește exact despre asta. Despre faptul că, atunci când creăm, așa cum spune Johnny Hallyday, uiți să trăiești. Și este o întrebare pe care mi-o pun adesea. Nu știu care e răspunsul la întrebare, pentru că oricum avem mereu tendința să ne văităm, să ne gândim că muncim prea mult. Dar, în același timp, îmi spun că, atunci când faci ceea ce îți place, o facem cu plăcere orice ar fi. Pentru că este ceea ce ne îmbogățește intelectual. uman, ceea ce ne face pur și simplu să trăim. Dar în fiecare an îmi spun, uite de data asta fă asta sau aia sau orice altceva. După care, nimic. De douăzeci de ani tot exersez la chitară, iau chitara și încerc să învăț să cânt. Și mă trezesc întrebându-mă: Ce fac eu aici ci chitara? În loc să scriu? E foarte dificil să te rupi de pasiunea ta…

Cred că Edith Piaf spunea într-un cântec: ”Iau totul de la zero!”. Este ceea ce ați făcut când ați decis să schimbați totul în viață. Ați avut un birou de arhitectură, ați lucrat chiar și în Silicon Valley, cred, ca informatician. După care ați decis că veți deveni scriitor. Și, la editura Trei, cred că au fost publicate peste 10 romane semnate de dumneavoastră. Iar acest ultim volum a fost o surpriză plăcută pentru mine. Este vorba despre romanul ”S-a întâmplat noaptea”. Este primul volum dintr-o serie, o trilogie, și știu că în Franța a apărut deja și al doilea volum. Este o serie care mi-a amintit de ”Millenium”. M-a captivat cartea, de altfel, am citit-o în vreo 6 ore. De data aceasta, chiar ați schimbat complet subiectul obișnuit al cărților dumneavoastră. De această dată, este vorba despre o anchetă jurnalistică. Cum v-a venit ideea acestei cărți? Cum a prins viață?

Cred că ideea acestui roman și scânteia de unde a plecat au existat întotdeauna în mintea mea. Am știut întotdeauna, și am învățat asta și de la tatăl meu, că democrația, libertatea, dreptul la liberă exprimare nu au fost niciodată câștigate realmente. Ci au existat întotdeauna anumite forțe puternice care le-au atacat. De-a lungul istoriei, și în istoria fiecărei țări, au existat întotdeauna perioade sumbre, unde au fost instalate totalitarismul, fascismul. Și am crezut că, odată depășite aceste perioade sumbre, popoarele se vor fi vindecat pentru totdeauna de acei demoni. Dar acești demoni au revenit. Pentru că ei sunt în natura unor oameni. Și cea mai mare parte a omenirii aproape că a trecut la un regim feudal. În prezent, doar 25% din populația lumii trăiește în democrație. Și când vedeți ce se întâmplă chiar și în anumite țări din Europa, dau doar două exemple, Ungaria și Polonia, realizați că până și în centrul Europei, tentația divizării sociale, a urii, a detestării celuilalt, a naționalismului, a minciunilor, care mereu au condus la fascism și la distrugere, ei bine, toate aceste forțe sunt încă prezente. Diferența este aceea că, în zilele noastre, aceste forțe dispun de mijloace financiare și de mijloace de comunicare în masă uriașe.
În 1936, când Hitler, care înțelesese cât de puternică poate fi dezinformarea, a creat Ministerul Propagandei, condus de Goebbels. Instrumentele de care dispunea Goebbels pentru a manipula populația erau de-a dreptul la nivel de amator în raport cu aceea de care dispun în prezent autoritățile pentru a manipula populația și pentru a instala o realitate paralelă care ascunde realitatea. Eu am trăit asta zi de zi în viața din Statele Unite. Pe 6 ianuarie, vedeam la TV imagini care arătau tentativa unei lovituri de stat. Imaginea loviturii de stat era prezentată în cele mai mici detalii. Deci, din cauza dezinformării în masă, o mare parte a electoratului american credea că nu era vorba despre o lovitură de stat.
Mijloacele de dezinformare fac ca, în prezent, o mare parte din populație să se teamă mai mult de vaccin decât de o boală mortală. Realizați aberația și prostia la care au fost împinși unii cetățeni? Deși situația stă aș avem de-a face cu o boală, cu un procent de mortalitate mare, adică 5 milioane de oameni care au murit din această cauză în decurs de un an. Și totuși mijloacele de dezinformare au reușit să-i facă pe oameni să le fie mai frică de vaccinul care îi salvează decât de boala care o să-i omoare.

Îmi cer scuze! Să știți că este exact ceea ce trăim noi acum în România.

Da, da, știu ce se întâmplă în România. Și ceea ce mi se pare incredibil sunt lucruri…de exemplu, mi-a spus cineva, în timp ce ținea telefonul mobil în mână, că în vaccinuri au fost puse cipuri pentru a ne urmări peste tot. Și i-am spus că are un telefon mobil în mână și mergeți peste tot cu el. De ce ar pune cineva un cip într-un vaccin? Din moment ce aveți un telefon portabil, sunteți oricum urmărit, nu? Și când le spui asta, oamenii se uită așa lung la tine…
De aceea, un lucru care m-a interesat pentru romanul meu a fost să arăt cine se află în spatele unor astfel de manipulări. Și de ce o face? Interesant nu mi se pare doar să le spui oamenilor că sunt manipulați, ci să le și arăți de ce anume sunt intoxicați cu unele informații. Uitați cine profită de ura sădită și de divizarea populației. Iată cine profită de toate mișcările ”anti-” ceva anume, iată care sunt adevăratele motive ale ascensiunii naționalismului în unele țări și a diviziunilor sociale. Și da, răspunsul poate fi în acea bandă de oligarhi puternici care au mulți bani și care vor controlul. Și, în mod evident, democrația îi deranjează, pentru că aceasta se bazează pe un set de reguli care protejează cetățenii, dar care îi împiedică pe alții să se îmbogățească așa cum ar vrea ei.

Înainte să continuă, aș vrea să le spun viitorilor cititori ai romanului, că această carte chiar a apărut în urma unei anchete jurnalistice pe care ați făcut-o în decurs de trei ani, cred, pentru a documenta subiectul.Dar aș vrea să vorbesc puțin de acțiunea cărții. Este vorba despre o trilogie numită ”Neuf” (Nouă – n.red.). Dar, în primul volum, personajele nu sunt încă 9, ci mai degrabă 8, deși devin 9, dar nu vreau să fac un spoiler, deci nu vorbesc despre final. Iar cele opt personaje sunt hackeri, hackeri din grupul numit Grey Hat, White Hat, Black Hat. Hackeri care fac bine, dar și hackeri care fac rău. Dar cei din romanul dumneavoastră sunt hackeri care lucrează pentru binele omenirii. Sunt oameni considerați în afara legii, dar acționează de partea binelui. Sunt personaje care trăiesc în Tel Aviv, Madrid, Istanbul, Kiev, Oslo. Tot în roman, întâlnim și personaje reale, pe care le transformați în personaje de ficțiune, dar ne dăm seama cine sunt, vom vorbi despre acestea mai târziu. Din acest punct, începe o anchetă, condusă de acești hackeri, jurnaliști, profesori, dar care au și această viață de noapte, adică sunt hackeri. A fost o provocare pentru dumneavoastră să lucrați pentru carte cu hackeri reali?

Cum să spun? Lupta împotriva dezinformării, în prezent, este o luptă digitală. Pentru că intoxicarea informațională există. Îmi amintesc că, acum 6 sau 7 ani, în timpul unor întâlniri, le spuneam unor prieteni că Mark Zuckerberg este un om periculos pentru societate. Și că facebook-ul este o companie toxică. Și prietenii îmi spuneau că nu e adevărat, că defapt e o companie formidabilă, că Zuckerberg e un tip adorabil. Și i-am contrazis, le-am spus că Zuckerberg este un narcisist pervers, foarte periculos pentru societate, iar daunele pe care le aduce societății sunt uriașe. Și că, una peste alta, e un om periculos, de temut. În prezent, acest lucru este o evidență deja. Ceea ce spuneam acum 6-7 ani e adevărat și puțini voiau să mă creadă. Miza manipulării informaționale este, în prezent, o marcă a digitalului. Și, pentru a dezvolta ancheta din cartea mea, am apelat la profesioniștii care lucrează în această sferă a digitalului. După luni și luni și luni de anchete, ce am aflat noi despre adevărata față a Facebook-ului? O femeie, ieșită din anonimat, a devenit whistleblower (informator – n.red.). Și această mărturie a făcut să se trezească câteva conștiințe, despre adevărata față a Facebook-ului, despre toxicitatea acestei companii, și despre nebunia și inconștiența celor care o conduc. Dar și despre setea lor pentru bani, fără pic de considerație pentru umanitate, în mod special pentru adolescenți.
Ei bine, personajele din romanul meu sunt whistleblowers (informatori – n.red.). Dar ei au au o specialitate a lor, o tehnică, adică ei chiar sunt din grupul celor numiți Grey Hat. Adică, într-o lume plină de orbi, ei știu să scrie și să citească. Pentru că puterea unui hacker asta înseamnă. Forța decodificării în digital constă în a ști să citești și să scrii, într-o lume de orbi (neștiutori – n.red.). Dumneavoastră și eu suntem consumatori de digital, dar habar nu avem să interacționăm la alt nivel. Vă dați seama că acela care construiește această lume a digitalului are o putere extraordinară. Deci Grey Hat sunt hackeri care se servesc de competențele lor nu pentru a fura bani, sau pentru a le face rău altora, dar pentru a căuta adevărul în oceanul de informații, acolo unde adevărul există. Și acolo unde este accesibil, dar și unde nu ne este accesibil nouă, celorlalți. Incredibila scutire de orice pedeapsă de care beneficiază companiile toxice sau politicienii corupți este direct legată de secretele de care se înconjoară infractorii. Și să ascundă aceste adevăruri le-a ieșit atât de bine, încât, dacă dai publicității unele informații, în zilele noastre, adevărul poate fi considerat un act criminal. Ceea ce e incredibil!
Să luăm exemplul fostului președinte american Donald Trump! Să ne gândim la numărul infracțiunilor financiare comise de companiile sale, nici nu li se mai știe numărul. Dar misterul în care sunt învăluite, protecția juridică, pentru a-i ascunde infracțiunile, sunt atât de uriașe, încât justiția nu are de ales și întârzie în demersul anchetelor. În zilele noastre, protecția infracțiunilor este mai puternică decât protecția celor care vin cu probe incriminatorii. Este ca și cum am trăi într-o societate civilă în care un polițist ar risca mult mai mult anchetând un infractor decât riscă însuși infractorul. E o nebunie! Dar asta se întâmplă și în lumea digitală.
Așa că aceste personaje, Grey Hat, joacă un rol foarte important. Pentru ei că își asumă acest risc al ”criminalității” digitale, tocmai pentru a denunța infracționalitatea.

Mă gândeam acum la Nigel Farage…și la felul în care valul de fake-news a debutat în perioada Brexit-ului. Și cred că Nigel Farage cu asta s-a ocupat, cu manipularea informațională prin intermediul rețelelor sociale.

Da, dar Nigel Farage era marioneta din față, prezentatorul. Un idiot mincinos, periculos, vulgar. Ce este și mai interesant este de aflat cine sunt oamenii cu bani din spatele lui Nigel Farage. Și cine a virat banii ca să fie dus la bun sfârșit proiectul. Dacă tot vorbim despre miza Brexit-ului, trebuie să vorbim despre finanțatori precum Arron Banks, marele finanțator al Brexit-ului și mare beneficiar de pe urma Brexit-ului. Iată un miliardar extrem de corupt, care se folosește de averea sa, pentru a finanța un om de fațadă care să manipuleze mulțimile, doar pentru că Brexit-ul îi aducea un folos imediat finanțatorului. Băncii Arron nu i-a păsat nicio secundă de destinul Marii Britanii, ci de propriul interes. Nu a existat niciun interes naționalist sau patriotic, ci strict un interes financiar.
În Statele Unite, într-un alt domeniu, cine finanțează marile campanii de dezinformare despre încălzirea globală? Cine le finanțează de mai bine de 20 de ani? Frații Koch! De ce ei? Pentru că frații Koch sunt miliardari cu afaceri în domeniul cărbunilor și al petrolului. Așa că ei finanțează campaniile de dezinformare la fel cum marii producători de țigări, în anii 60, plăteau doctori ca să depună mărturii false despre faptul că tutunul nu dăuna deloc sănătății. Iar astăzi, astfel de practici au căpătat dimensiuni uriașe, adică, oameni foarte bogați cumpără la propriu țări întregi, cumpără autocrați care să manipuleze populația și să pună mâna pe putere și să facă în așa fel încât să nu mai scape deloc puterea din mâini. Exact asta s-a întâmplat în Polonia. Și continuă să se întâmple.

De altfel, în centrul romanului dumneavoastră, este un subiect foarte puternic, pentru că este vorba despre criza insulinei din Statele Unite. În carte, există un personaj, Alba, o tânără femeie, care are diabet, care trebuie să-și procure doza de insulină din fiecare lună. Se știe că acea criză a insulinei în Statele Unite a fost cumpliă pentru că oamenii nu-și permiteau s-o cumpere. Ceea ce, prin contractul de la descoperirea insulinei, trebuia să coste un dolar, ajunsese să coste și 300 de dolari. Iar oamenii ajunseseră să meargă în Canada ca să-și cumpere dozele de insulină. Vi s-a părut sensibil acest subiect și l-ați ales ca un fel de schelet pe care ați construit acțiunea romanului. De ce acest subiect în mod special?

Este un subiect foarte interesant pentru că aduce în discuție corupția unei întregi societăți. Insulina a fost descoperită acum un secol, iar inventatorii insulinei și-au vândut brevetul pentru un dolar, tocmai pentru ca insulina să fie accesibilă tuturor. Insulina face diferența dintre viață și moarte pentru oamenii bolnavi de diabet. Iar în Statele Unite, lanțurile farmaceutice au manipulat și au recurs la practici ilicite pentru a manipula prețul insulinei. Rezultatul? Prețul insulinei a crescut cu 1000% în 10 ani și un flacon de insulină, în prezent, costă 300 de dolari. Un diabetic are nevoie în jur de 4 flacoane pe lună. Asta înseamnă că îi trebuie un buget de 1200 de dolari. Într-o țară precum Statele Unite, unde nu ai protecție socială, sunt enorm de mulți oameni care nu-și permit financiar să-și cumpere insulina. Și așa se face că mor zeci de mii de oameni. Iar acești oameni nu mor pentru că au o boală incurabilă, ci pentru că niște oameni și niște femei au decis să manipuleze prețul insulinei pentru a se îmbogăți. Avem, așadar, cu ghilimelele de rigoare, acționarii care au investit în lanțurile farmaceutice, mai ales oameni cu funcții de conducere, câteva sute de ultra privilegiați, care se îmbogățesc enorm, în timp ce alte zeci de mii de oameni mor din cauza bogăției celorlalți. Nu vorbim aici despre cazul în care ajungem să spunem că acești diabetici oricum ar fi murit în 15-20 de ani. Nu, asta se întâmplă în fiecare an. Cu cât prețul insulinei crește, cu atât oamenii mor. Și în centrul acestei afaceri este și Guvernul care este perfect conștientă de această situație ipocrită și de această stare de fapt care este de fapt infracțiune. Și nimeni nu mișcă un deget.
Așadar, ce fac cele 9 personaje din cartea mea? Criminalitatea gulerelor albe, adică marea corupție, care este realmente cancerul unei democrații, nu o putem combate bazându-ne pe susținerea guvernelor. Pentru că, la rândul lor, și guvernele sunt prinse în gheara celor foarte bogați. De aceea, personajele mele acționează pe cont propriu, de fapt, ce fac ei este o luptă de rezistență, împotriva unui regim, așa cum în alte vremuri, între 1937-1939, de exemplu, unii oameni purtau o luptă de rezistență împotriva fascismului.

Personajele dumneavoastră sunt un fel de Robin Hood ai vremurilor noastre, pentru acționează de partea binelui. Bine, fiecare cititor are o empatie pentru un anumit personaj, preferata mea este Ekaterina. dar sunt mult mai multe personaje, Janice, Ekaterina, Mateo, Cordelia, Diego, Vitalik. Iar aceste personaje sunt inspirate de persoane care chiar există în realitate, n-am să vă întreb cine sunt, pentru că probabil nu-mi puteți răspunde. Mi se pare normal, în fond, sunt persoane care lucrează în ceea ce numim Dark Web (internetul ascuns sau invizibil – n.red.). Aveți un personaj personal sau cineva inspirat, nu știu, poate de un jurnalist…

Da, da. Personajul Carole. M-am inspirat din viața unei jurnaliste reale, Carole Cadwalladr, de la The Guardian. Este o jurnalistă de investigații extraordinară, care a plătit un preț mare pentru că și-a permis să-și folosească libertatea de expresie, care l-a denunțat pe Arron Banks și combinațiile corupte, mizerabile, ale lui Banks. Banks a intentat o mulțime de procese împotriva lui Carole Cadwalladr, ca s-o ruineze complet și s-o discrediteze. A încercat chiar să o facă să devină complet falită. Pentru că astfel de miliardari nu suportă dacă cineva îi critică sau le denunță infracțiunile. Așa că i-a făcut viață grea jurnalistei. De altfel, procesele împotriva ei sunt încă în desfășurare. Banks are o armată de avocați și apelează la instrumente specifice dezinformării. Adică fie ajungi să ucizi jurnaliștii, fie îi îngropi în procese peste procese, în timp ce ei își aranjează treburile. Este exact ce face acum Banks. Va veni o zi când justiția să triumfe? Iar indivizi precum Banks vor sfârși în închisoare? Eu sunt optimist. În fond, nimeni nu și-ar fi imaginat în urmă cu 20 de ani că Harvey Weinstein era de fapt un babalâc mizerabil, el care-și afișa mereu aroganța și era mereu plin de el. Cine s-ar fi gândit că va sfârși în închisoare pentru infracțiunile sexuale comise? Așa că nu disper, ci mă gândesc că poate unii dintre acești oligarhi vor sfârși prin a fi pedepsiți pentru faptele lor. Pericolul vine din imunitatea de care ei beneficiază. Revenind la mandatul lui Donald Trump, cei mai mizerabili acoliți ai lui, care fuseseră condamnați, au beneficiat de amnistie, pentru că a intervenit Trump. Și astfel, le-a oferit și altora acest sentiment al imunității absolute. Un fel de a le spune că atâta vreme cât ei servesc interesele comune, pot să comită orice fel de infracțiune, pentru că vor rămâne de neatins. Este și ceea ce credeau toți din industria filmului înainte de căderea lui Harvey Weinstein. Iar în momentul în care Weinstein a căzut, i-a pus și pe alții pe gânduri.
Împotriva acestor lucruri luptă personajele mele, împotriva marii corupții a gulerelor albe. Imaginați-vă o zi în care un oligarh va fi confruntat cu justiția!
Vă dau un exemplu. Vorbeam acum ceva vreme cu copiii mei despre Elon Musk. Bun, știm toți, Elon Musk este geniul, este etc și etc. Dar, în timpul crizei provocate de Covid, Elon Musk a sfidat toate legile și și-a ținut toate fabricile deschise. Ziua în care un om precum Elon Musk va fi judecat pentru că se face responsabil de moartea unora dintre angajații săi care s-au îmbolnăvit de Covid și au murit din această cauză, ei bine, în acea zi imunitatea oligarhilor nu va mai fi aceeași. Pentru astfel de situații muncesc cele nouă personaje din cartea mea.

Vorbeați despre Donald Trump și m-am gândit la personajul pe care îl numiți Baron în carte, dar care este de fapt Steve Bannon (fost consilier al lui Donald Trump – n.red.). Și, de altfel, aveți mai multe astfel de personaje, care ascund personaje politice sau instituții reale. În cartea dumneavoastră, Cambridge Analytica devine Oxford Teknika, Boris Johnson devine Jarvis Borson, și am râs pentru că ați scris că până și părul lui Borson era beat mort. Ați folosit niște trucuri literare care să ascundă realitatea, dar cititorul își dă seama.
Acum, am o curiozitate, pentru că în carte sunt și desene, ilustrații. Călătorim mult în romanul dumneavoastră, peste tot în Europa și nu numai, și acestea sunt marcate de ilustrații. Am citit că soția dumneavoastră le-a făcut. Este prima dată când colaborați cu ea la o carte?

Nu, nu. Este a treia oară. Totul a început când am scris ”O fată ca ea”, un roman a cărui acțiune are loc într-un imobil din New York. Totul a început atunci, pentru că eroina din ”O fată ca ea” este o femeie care se deplasează în scaun cu rotile. Și, într-o zi, eram la o terasă cu soția mea, și lângă, era o ieșire de la metrou. Și eram așezat pe scaun, la terasă, și priveam înspre trotuar, și îi vedeam pe cei care ieșeau de la metrou. Și din postura mea, vedeam oamenii cum urcau, și cumva capetele lor păreau că sunt cu mult deasupra mea. Și m-am gândit imediat că e incredibil cum viața nu e aceeași privită din unghiuri diferite. Și mi s-a părut foarte interesant pentru personajul din cartea mea, și percepția lui despre lume, pe care să o înțeleagă și cititorul, nu doar imaginar, ci și vizual. Și i-am propus soției mele, Pauline, să-mi facă niște ilustrații, în jur de 20 de desene cu orașul, dar văzut de la înălțimea personajului în scaun cu rotile. Mi s-a părut că desenele din carte, plasate la finalul capitolelor, erau ca un fel de pauză într-o bucată muzicală, ca o formă de respirație, o liniște care să te pregătească pentru capitolul următor. Și mi s-a părut un lucru foarte agreabil în timpul lecturii unei cărți.

Da, înțeleg. Oricum, mie mi-au plăcut desenele din cea mai recentă carte, te fac să realizezi că de fapt călătorești mult în acest roman. Aș vrea să citesc ceva ce ați spus chiar dumneavoastră la un moment dat: ”De 20 de ani, scriu ca să văd lumea în culori și ca să mă liniștesc. La ce bun un scriitor, dacă nu ca să spună poveștile care atrag atenția, ca să pună întrebări?”. Care este întrebarea acestui roman? Al 21-lea roman pe care l-ați publicat. Care este întrebarea la care v-ați propus să răspundeți?

Întrebarea este despre a ști în realitate dacă suficient de mulți oameni se vor mobiliza pentru ca adevărul să iasă la lumină, înainte să nu fie prea târziu. Între 1933 și 1939, poporul lui Goethe, vă vorbesc despre poporul lui Goethe, nu despre niște triburi ascunse prin nu știu ce munți, deci vorbim despre un popor foarte cultivat, da? Și acest popor, atunci, a apus la auzul sirenelor naționalismului și fascismului. Ce a urmat a fost de o barbarie teribilă, care a azvârlit Europa și lumea toată într-un dezastru care a dus la moartea a 60 de milioane de oameni.
Cred că trăim vremuri în care democrațiile sunt la fel de în pericol acum, așa cum au fost în acea perioadă între 1933 și 1939. Doar că acum și mijloacele financiare sunt mult mai mari, destinate tocmai pentru a distruge aceste democrații. Iar dorința care predomină este de a instala autocrații capitaliste. Autocrații cum sunt cele din China și Rusia. Vorbim despre perioade lungi de autocrație, în urma căreia popoarele nu mai au nici mijloacele, nici posibilitatea de a mai schimba ceva. Iar asta este ce povestesc în carte și este consecința faptelor unui grup de indivizi. Așa că întrebarea pe care mi-am pus-o în această carte este de a realiza că singurii care pot schimba situația sunt oamenii, popoarele. Cu condiția să ne dăm seama ce se întâmplă. Și cred că a povesti realitatea unei epoci, a deschide mințile oamenilor, a ridica niște probleme – pentru că nu am pretenția că pot oferi răspunsurile – dar deja să ridic aceste probleme mi si pare important. Este ceea ce spuneam mai devreme referitor la cel care susținea că în vaccinuri a fost introdus un cip ca să fie urmărit peste tot. Ideea nu este de a-i spune că e un idiot. Ideea este să înțelegi de ce acel om a ajuns să gândească așa. Crede asta pentru că sunt oameni care au cheltuit foarte mulți bani ca el să ajungă să gândească așa, încât a sfârșit prin a crede exact asta. E important să-i amintești că are totuși un telefon mobil. Deci important nu este să critici, că să faci apel la inteligența acelui om. Să-l faci să înțeleagă că nu ar avea niciun rost să-i bage nimeni un cip în vaccin, din moment ce oricum el umblă cu telefon mobil după el toată ziua. Totul ține de forța cu care îți construiești dialogul, de felul în care reușești să comunici cu oamenii fără să-i judeci. Deci, până la urmă, aceasta este întrebarea pe care o ridică romanul meu: Cum reușește bunăvoința la nivel de individ, care prețuiește democrația, să contribuie la protejarea democrației?

Din acest punct de vedere, putem spune că romanul dumneavoastră este și un fel de manifest, care ar putea constitui începutul pentru a răspunde la câteva chestiuni, așa cum sunt cele despre care spuneați, oameni care cred că orice este adevărat doar pentru că au citit ei undeva pe Facebook sau mai știu eu unde.
Aș vrea, la final, să vă rog să le transmiteți un mesaj cititorilor români, și vreau să mai spun ceva, era să uit. Cărțile dumneavoastră sunt traduse în peste 40 de limbi, sau chiar 50 dacă nu mă înșel, vândute în peste 45 de milioane de exemplare, ceea ce e enorm. Felicitări! Și sper ca această trilogie a dumneavoastră să ne mai schimbe puțin felul în care ne-am obișnuit să înțelegem ce este adevărul, mai ales în această perioadă care este îngrijorătoare pentru toată lumea. Așa că vă rog, un mesaj pentru cititorii români!

În primul rând vreau să spun că sper să revin în România, n-am mai fost de câțiva ani, dar, bun, între timp avem perioada Covid. Dar chiar sper să revin și să discutăm și pe viu cum se spune, într-o librărie, este ceea ce îmi doresc. Ce mai vreau să spun este că scopul meu cu acest roman a fost să spun o poveste care să-i facă pe cititori să reflecteze, dar sub nicio formă să nu le impună ce și cum să gândească. Eu cred că libertatea există atâta vreme cât îi respecți pe ceilalți. Și respectându-le inclusiv libertatea de a avea propriile păreri. Nu este o carte pe care am scris-o ca să fac morală. Dar este o carte pe care probabil că am scris-o din dragoste pentru moralitate, pentru valorile umane, pentru umanitate în general. Sigur că ne putem trăi viața conduși de ura pentru alții, dar nu cred că asta aduce fericire cuiva. Și dacă vă uitați și vedeți ce se întâmplă în statele autocrate, conduse de furie, de detestarea celuilalt, de dorința de răzbunare…astăzi ne uităm la atâtea popoare care au fost reduse la tăcere, fără libertățile pe care le aveau și pe care nu le mai au. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem de fiecare dată când nu respectăm libertatea altuia este să ne întrebăBun, ce impact va avea acest lucru asupra vieții mele? Cu ce îmi schimbă viața?
Și da, ați spus-o, cartea mea cred că este și un manifest, dar este și un imens țipăt din dragoste. Aș putea spune că acest roman este cartea celor nouă Robin Hood care luptă pentru libertate, dar…vedeți, este o întrebare pe care carol le-o adresează tuturor la începutul cărții. Ce ați vrea să știe studenții despre voi, peste 20 de ani, ca să nu fiți judecați. Și răspunsul este: Vedeți, tot ce am făcut am făcut din dragoste. De aceea, acest roman este un roman de dragoste pentru libertate.

Și pentru oameni și pentru adevăr…
Vă mulțumesc, Marc Levy! Vă mulțumesc frumos!