Virginia Lupulescu: Astăzi îl cunoaștem pe autorul german Eric Standop, care a scris Read the Face, titlu tradus în română Citirea feței, la Lifestyle Publishing din cadrul Grupului Editorial Trei. Ce anume face această carte atât de specială, ce îl distinge pe Eric Standop este o veche metodă pe care a readus-o la viață în ultimii ani, prin care poți afla ce talente ai, ce simți, eventual ce probleme de sănătate ai, ce tip de personalitate ai. Să aflăm, așadar, mai multe. Bine ați venit, domnule Standop!

Eric Standop: Vă mulțumesc!

Virginia Lupulescu: Am citit un interviu pe care l-ați dat mai demult, în care afirmați că citirea feței este cel mai vechi limbaj din lume.

Eric Standop: Exact.

Virginia Lupulescu: Le puteți explica acest lucru cititorilor români?

Eric Standop: Sigur. Ei bine, dacă ne gândim la istoria omenirii (a Homo Sapiens), ea a început acum 300.000 de ani, în timp ce limbile datează de vreo 30.000 de ani. Rămâne un vast interval de peste 200.000 de ani în care nu existau naționalități, nici limbi care să fie folosite, așadar singurul limbaj la care puteau apela acei oameni ca să facă conversație era să-și arate chipul, cu micile sale expresii, pe care încercau să le descifreze, la fel ca limbajul corpului. Acesta era limbajul universal prin care comunicau. Încă din vremurile acelea, există multă înțelepciune stocată în creierul uman și în instinctele noastre, care încă poate fi de folos. Reușim să comunicăm chiar și cu oameni din țări străine deși nu le vorbim limba.

Virginia Lupulescu: De câți ani vă ocupați de citirea feței?

Eric Standop: De 16 ani neîntrerupt. Situația era foarte diferită când am început să studiez acest domeniu, în centrul Europei. Această tehnică fusese dată uitării. Nu este ceva nou, ea exista deja. Tehnica exista în cultura elenistică, acum 3.000 de ani, a fost dezvoltată în timpul Imperiului Roman și ulterior în Evul Mediu. Citirea feței era folosită pentru a înțelege oamenii sau pentru a-i ajuta în probleme de sănătate. Eu, unul, am redescoperit această tehnică în urmă cu 16 ani, am învățat-o și am încercat să le-o ofer oamenilor, în Europa. Nu prea mulți s-au arătat interesați, deci am mers în China, unde citirea feței nu a fost uitată niciodată. Există o serie de tehnici chinezești foarte puternice, folosite de mii de ani fără întrerupere. Primul meu demers în acest sens ca profesionist, ca om de afaceri plecând de la această artă a avut loc în China, la Hong Kong.

Virginia Lupulescu: Încă mai învățați de 16 ani încoace sau puteți afirma că educarea dvs. în acest domeniu este desăvârșită acum?

Eric Standop: Odată ce te apuci să înveți despre citirea feței, primul lucru pe care îl afli este că nu te poți opri niciodată din învățat. În primul rând, în lume există între 20 și 30 de tehnici diferite, provenind din culturi diferite, așa că până și dacă te-ai hotărî să înveți o anumită tehnică, procesul nu s-ar sfârși niciodată, pentru că ai nevoie cam de 2-3 ani să stăpânești fiecare tehnică. Și apoi, fiecare chip este diferit și în asta constă frumusețea noastră ca oameni: fiecare individ este unic. Suntem ca 7 miliarde de cărți, dacă doriți deoarece fiecare față este ca o carte. Astfel, fiecare zi ne poate rezerva surprize, uneori plăcute, alteori neplăcute. Chiar să-ți citești propriile expresii dimineața, în oglindă, poate fi interesant – poți vedea ceva ce nu ai observat cu o zi înainte. Deci în acest domeniu continui să înveți în permanență.

Virginia Lupulescu: Da, este fascinant! Chiar vă citiți propriul chip în fiecare dimineață?

Eric Standop: Poate nu chiar în fiecare dimineața. Sau, cine știe? E posibil s-o fac în subconștient, când mă uit în oglindă. Mi se întâmplă să constat expresii pe care nu le văzusem în ziua precedentă. Se poate s-o fac și conștient, să mă întreb ce s-a întâmplat acolo sau ce înseamnă cutare semn? E posibil să mă analizez zi de zi, dar nu întotdeauna în mod conștient.

Virginia Lupulescu: Citindu-vă cartea, am fost tentată și eu să petrec mai mult timp în fața oglinzii, doar că n-am reușit să descopăr nimic. M-am gândit că acesta este unul dintre avantajele cărții: după ce vă citesc cartea, oamenii încep să se examineze pe ei înșiși, să se aplece cu mai mare interes către propriile trăsături, cea ce e binevenit.

Eric Standop: Mulțumesc. Oamenii se apucă să citească fețele din două motive. Unul, să ajungă să se cunoască mai bine, iar celălalt, să-i cunoască mai bine pe ceilalți. Eu am pornit de la dorința de a-i cunoaște pe ceilalți mai bine pentru că voiam să profit de acest fapt. Voiam să am un fel de armă secretă în relațiile de afaceri prin faptul că deslușeam pe oricine. Însă ce nu știu aceia care vor să-i cunoască pe ceilalți mai bine este că, citindu-i pe ceilalți, te citești inclusiv pe tine însuți. Prin urmare, indiferent de la care motivație pleci, îți atingi obiectivul. Poți învăța să citești fețele și intuitiv (Ce simt despre persoana aceea?) sau prin fapte (Asta înseamnă asta, cealaltă înseamnă cealaltă), ambele metode sunt posibile. Partea frumoasă referitor la citirea fețelor este că se poate face în diverse feluri. Fiecare are propria abordare a chestiunii. Oricine o poate face.

Virginia Lupulescu: Foarte interesant! Așadar, ați învățat cum să faceți această analiză, după care ați înființat Academia de Citire a Feței. Pe ce principii funcționează aceasta?

Eric Standop: Am înființat academia în 2012, la Hong Kong, după ce am finalizat cel de-al treilea master, cel din China. Mi-am dat seama că vreau nu doar să-i citesc pe oameni, ci și să le reamintesc că oricine citește fețele celorlalți. Fiecare are această capacitate înnăscută. Oricine o poate face și toată lumea o face – poate nu întotdeauna cu un rezultat perfect, dar oricine este capabil să citească expresiile faciale. M-am gândit că mi-ar plăcea să-i învăț pe oameni să folosească nu doar o tehnică, ci o multitudine de tehnici care există deja. Cea mai mare problemă, când te specializezi, este că nu te mai interesează nimic din afara sferei tale de interes, nici măcar alt domeniu adiacent, or eu mi-am dorit să îmbin multe tehnici moderne, precum citirea micro-expresiilor, cu unele foarte vechi, cum sunt cele chinezești și cu cele grecești care se referă la starea de sănătate. Aceasta a fost ideea de bază. Am început prin înființarea academiei în Hong Kong, primii mei cursanți au fost chinezi din Hong Kong, dar și australieni și diverși expați care locuiau acolo. M-am gândit că, dacă rămân la Hong Kong, nu-mi va fi ușor să atrag oameni la cursuri acolo (e zbor lung până acolo), era costisitor și să mă stabilesc acolo ca să aprofundez domeniul, așadar am ajuns la concluzia că, dacă vreau să-i învăț și pe alții, trebuie să călătoresc, așa că am asociat citirea fețelor în diverse locuri cu susținerea de cursuri în diverse locuri. În prezent, academia este un fel de școală mobilă, deci, dacă vrei să înveți, trebuie să afli unde mă aflu eu sau te înscrii online (se poate și așa). Deocamdată academia nu dispune de sediu, dar cine știe? Poate vom avea, pe viitor.

Virginia Lupulescu: Mult succes în acest sens!

Eric Standop: Mulțumesc!

Virginia Lupulescu: V-ați inspirat din Asia, din America de Sud, din Europa, din Grecia Antică. Cred că vă lipsește Africa.

Eric Standop: Exact, există niște tehnici foarte solide acolo, care sunt, clar, legate de vechile tradiții africane. Acolo nu fac teste de sânge sau analize – se citesc fețele. Dar și pe Piramidele din Egipt se pot identifica simboluri care seamănă cu cititul feței. Cu siguranță sunt și acolo tehnici străvechi care merită să fie învățate.

Virginia Lupulescu; Am citit undeva, dar nu-mi amintesc unde, că beduinii aveau tehnici de interpretare a mimicii foarte bine puse la punct, pe care le aplicau în legătură cu navigatorii și cu călătorii prin deșert.

Eric Standop: Cred că multă lume are această experiență. Când mergem în locuri în care băștinașii nu sunt prea avansați în materie de studiu, au o expresie anume, te cântăresc, încearcă să afle cum arată cineva, la ce se gândește, dacă acel chip este de încredere. Se poate depăși foarte ușor acest obstacol dacă faci asocieri grăitoare.

Virginia Lupulescu: Am mai citit în carte că folosiți arhetipuri de descifrare a expresiilor faciale.

Eric Standop: Da. Lucrez în principal cu două arhetipuri. Primul se referă la forma feței. Forma feței nu este chiar ceva individual, altfel ar fi existat 7 miliarde de forme ale feței. Conform tehnicii chinezești, există 30 de forme diferite ale feței, care pot fi combinate, astfel că rezultă un total de 60 sau 70 de forme complexe. În domeniul nostru, spunem că expresia facială este un element de spart gheața, îți dă primele indicii despre personalitatea celui pe care îl întâlnești, după care începi întreaga explorare a omului, dar acolo este punctul de început. Folosim arhetipuri pentru că, atunci când auzim un cuvânt, trebuie să avem, cât de cât, o idee despre acea persoană. De exemplu, o față „ca un munte” se referă la persoanele super entuziaste, foarte active, foarte motivate și puternice deoarece muntele este ceva solid și rezistent. Acest arhetip poate indica o persoană de nădejde, un om de cuvânt – cam asta ne vine în minte când auzim cuvântul „față ca un munte”. Nu înseamnă că fața cuiva aduce cu un munte, ci că în acea persoană regăsim însușirile unui munte. Însă cred că vreți să vorbim despre celelalte arhetipuri, cele referitoare la scopurile în viață. În ultimii 5 ani petrecuți în China, am învățat ceva foarte interesant: maestrul meu voia să afle dacă mă pot descurca cu altceva și a vrut să-mi explice aceste concepte. În prezent, poate și în contextul pandemiei, oamenii se întreabă tot mai mult care le este scopul în viață. „Ce caut eu aici? Nu are logică să mă aflu aici.” Răspunsul rapid este că totul are logică pe planeta aceasta, până și cea mai măruntă pietricică, înseamnă că fiecare din noi se află aici cu un scop anume. Fiecare are un scop în viață. Poate că nu este ce ne imaginăm noi, dar acel scop în viață există. Chinezii au o tehnică bazată pe interpretarea personalității și a talentelor, plus extragerea unor învățăminte, care este, mai mult sau mai puțin, o structură a vieții pe care trebuie să o parcurgem, iar pe baza acestor elemente putem afla și crea un arhetip prin care să explicăm într-un singur cuvânt de ce ne aflăm pe Pământ. Acei termeni provin din morfologia chineză, deci occidentalii nu prea îi înțeleg. Într-o bună zi, i-am spus maestrului meu: „Ascultă, nu-i pot spune unui tip din Marea Britanie că este Yu, cel care a ucis dragonul”, pentru că nu știe despre ce este vorba. Am lucrat împreună câteva săptămâni, încercând să găsim asemănări cu arhetipurile occidentale prin care să explicăm cu ce scop a fost lăsat cineva pe lume. Chiar dacă ai un astfel de concept, trebuie să-l transpui în propria ta cultură. Să presupunem că locuiești în Bangladesh, în România ori în Costa Rica și că fiecare din cele trei persoane este îngerul păzitor al vieții. Ca să îndeplinești acest rol, poți fi, de exemplu, medic sau, la fel de bine, poți salva balene sau avea grijă de sursele de apă din Africa pentru că în deșert nu se află deloc resurse de apă. Acesta este un alt lucru la care să ne gândim. Uneori, oamenii se axează prea mult pe arhetip, în loc să se concentreze pe ce ar putea să facă ei cu talentele lor. Îndeplinindu-ți talentele, cu siguranță îți duci la îndeplinire scopul în viață și astfel, poți cuprinde ceea ce faci într-un arhetip.

Virginia Lupulescu: E fascinant! Se poate citi chiar orice față? Mă gândesc la cineva care a avut un accident îngrozitor și este nevoit să recurg la reconstrucție facială. Sinele acelei persoane se schimbă, oare, odată cu această intervenție radicală sau esența rămâne aceeași?

Eric Standop: Aceasta este o dezbatere aprinsă încă de la începuturile artei de a interpreta chipurile, cu mii de ani în urmă. Dacă îmi elimin această aluniță, mi se schimbă personalitatea? Au fost multe controverse pe această temă. Răspunsul este că nu se schimbă nimic. Schimbi doar informația pe care le-o transmiți celorlalți. Ceva nu mai este vizibil, deci ai șters niște informații față de cineva care, înainte, le putea descifra. Dacă îți modifici chipul, recurgând la chirurgie plastică, de exemplu, poți arăta diferit în ochii celorlalți, iar din cauza asta, oamenii te pot trate diferit. Și cum ei te tratează altfel, ajungi să te comporți și tu altfel. Sigur, poate fi și acesta un efect. Atunci când citesc chipurile oamenilor care au fost supuși unor intervenții de chirurgie plastică sau unor injecții cu botox, e ceva mai greu să-i deslușesc pentru că trebuie să țin seama și de aceste aspecte. Dacă cineva și-a făcut tratament cu botox, rog persoana să nu vină la mine în primele trei săptămâni deoarece mușchii încă se află sub efectul botoxului, nu se pot mișca așa cum se mișcă de obicei. Rog clientul să revină după trei săptămâni și atunci este în regulă. Sigur că tratamentul le șterge ridurile, dar încă rămân multe alte indicii care să fie descifrate. Lipsa ridurilor nu te împiedică să înțelegi persoana. Chirurgia plastică este, însă, o chestiune diferită pentru că trebuie să-ți pui întrebări retroactiv, te întrebi oare de ce a avut nevoie femeia aceea să-și schimbe nasul? Și de ce a vrut să aibă acest nas acum? Ce reprezintă acel nas și de ce l-a vrut? Pot avea indicii: a, e pentru că ea arată așa și vrea să arate așa. E mult mai complicat să vezi tocmai ce e mai evident și de ce se întâmplă așa. Pe viitor, dacă toată lumea va dori să-și schimbe fața cu ajutorul chirurgiei plastice sau altei metode, va fi mult mai complicat să descifrezi trăsăturile cuiva. Am o idee care s-ar putea dovedi nebunească. Eu sper ca, pe viitor, oamenii să se simtă mai în largul lor cu fața pe care o au și nu cred că se va ajunge la schimbări de fizionomie prin chirurgie plastică practicată în masă în următorii 100 de ani. Întâi de toate, trebuie să mă întreb pe mine ce vreau să schimb la fața mea. Uneori, motivele sunt evidente: am suferit o arsură într-un incendiu și atunci e de înțeles, desigur. Dar alteori nu e de înțeles. Vezi un chip frumos, iar posesoarea nu este deloc mulțumită. Vă garantez, nicio intervenție plastică n-o va face mai fericită pentru că data viitoare va găsi altă problemă.

Virginia Lupulescu: Da, într-adevăr. Dacă ne gândim, citirea feței este foarte prezentă în viața noastră. Avem dispozitive cu recunoaștere facială, scannere faciale din rațiuni de securitate. Cum vedeți dvs. această asociere de tehnică străveche cu tehnologia modernă? E bună pentru noi?

Eric Standop: În primul rând, eu am avut de câștigat de pe urma ei. În urmă cu zece an, eram un ciudat pentru mulți oameni. Un fel de nebun esoteric. Acum, când spun că citesc chipuri, lumea reacționează: „Da, știu, o chestie cam ca recunoașterea facială, în regulă”, astfel că nu mai sunt nevoit să le explic cu ce mă ocup. Apropo, recunoașterea facială poate fi utilizată și pe post de detector de minciuni. Aceste aparate au dat rezultate bunicele până în prezent, dar și mai fiabile acum, odată cu recunoașterea facială. În primul rând, citirea feței vine ca o binecuvântare. Dar, în al doilea rând, mai mult ne încurcă, întrucât oamenii își dau seama că fața lor poate trăda mai mult decât vârsta. Mai există și problema de a fi observat permanent și constant de o autoritate, deci de a nu mai avea libertate de acțiune pentru că cineva ne verifică tot timpul ce facem. Se poate justifica din rațiuni de siguranță, dar unde se află limita? Partea bună este că toate aparatele și software-urile pe care le-am văzut până acum – și chiar am lucrat cu un robot la Hong Kong, Sophie, pe care îl învățam expresii faciale – oferă un gen de citire facială de tip fast-food. Este lucrul cel mai evident să-ți spui: probabil că bărbatul acesta are vreo 50 de ani, este obosit și este nervos acum. Dacă eu aș oferi interpretări faciale de soiul acesta (are 50 de ani, e nervos, e obosit), cred că n-aș avea mare succes. Instrumentele disponibile aici nu ar putea fi utilizate pentru citirea feței pentru a oferi sfaturi, sprijin, ajutor pentru că de asta se ocupă, de obicei, un expert în citirea feței. Oamenii cred că meseria mea constă în citirea fețelor, dar acesta este doar începutul. Meseria mea este de a oferi consiliere. Consiliere în funcție de chipul clientului meu. Iar acele instrumente de recunoaștere facială NU pot face asta, să ofere consiliere. Cine știe? Poate vor reuși să facă asta peste 100 de ani. Deocamdată, mă cam îndoiesc, pentru că orice aparat conceput de om se bazează pe numele analitice și chiar dacă s-a ajuns la detectarea tensiunii arteriale, se poate conchide că cutare tensiune este bună, însă depinde, la rândul ei, de personalitatea subiectului. O tensiune bună pentru cineva poate să nu fie bună pentru altcineva. La fel stau lucrurile cu citirea fețelor. Să spunem că algoritmii pe care îi utilizăm au un caracter de „fast-food”. Pentru mine, este în același timp o binecuvântare și o povară.

Virginia Lupulescu: Credeți că la un moment dat, în viitor, citirea feței ar putea fi integrată în practica medicală curentă?

Eric Standop: Cu siguranță. Am lucrat deja cu medici adepți ai medicinei integrative. Problema, în zilele noastre, este că oamenii se prezintă la medic și vorbesc despre durere. Spun „am o durere la burtă”, doar că „burta” este un mecanism mare. Astfel că noi parcurgem un întreg proces. Facem analize, teste de sânge și ajungem într-o fază în care avem o primă idee: unde anume, în burtă, este localizată durerea? A doua etapă este să verificăm acea parte prin intermediul unui aparat sau cu ce avem la îndemână. Avem ocazia să avem o „scurtătură”. În cazul unui accident rutier, nu există aparate la fața locului, așadar rănitul este evaluat de un medic. Dacă a fost lovit de o mașină, medicul îi citește și fața: îi analizează ochii. Desigur, verifică și bătăile inimii și lucruri de genul acesta, însă, tehnic vorbind, îi analizează fața. Încearcă să afle cum se simte rănitul, ce se întâmplă acolo. Eu consider că medicii cu perspective largi deja practică această metodă, vă pot confirma. Am lucrat la San Francisco, în Hawaii, în Thailanda, Hong Kong, Elveția cu medici care foloseau tehnica și cred că tot mai mulți își dau seama că reprezintă „o scurtătură” care le oferă medicilor acces la oameni. Poate că cei mai în vârstă dintre noi au trăit vremurile când medicii se foloseau de un băț de lemn să examineze limba, pentru că limba este o componentă a feței. Uram chestia asta, când eram mic. Dar medicii o practicau. De ce? Pentru ei, era o metodă bună ca să verifice ce se petrece în interior dacă examinau limba.

Virginia Lupulescu: Pentru că încă suntem în perioada de pandemie, ați observat vreodată la cineva vreun simptom specific de Covid înainte de instalarea bolii?

Eric Standop: Există o serie de aspecte. Am lucrat mult în Silicon Valley. Acum 2-3 ani, unul dintre clienții mei din Silicon Valley, un tip super cunoscut mi-a spus: „Eric, spune-mi ce s-a schimbat în ultimii ani aici, în Silicon Valley, la chipurile oamenilor. I-am răspuns că nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Iar el m-a rugat să mă gândesc. Într-adevăr, mi-a venit ceva în minte. Oamenii se tem mai mult față de cu câțiva ani în urmă. Și nu eram obișnuit cu asta în Silicon Valley. Acolo, în general, indivizii sunt super încântați de vreo idee nouă. El mi-a răspuns că asta aflase și el. Tot mai mulți oameni se tem aici. Nu știu dacă temerile lor aveau legătură cu aspecte economice, de securitate ori cu pandemia, doar că a fost primul indiciu că lucrurile se schimbă. Al doilea aspect: cum se poartă oamenii acum, din cauza pandemiei? Se petrece un lucru foarte interesant: pe stradă, oamenii nu se mai uită stăruitor în ochii altcuiva. Când ne intersectăm cu cineva, de cele mai multe ori plecăm privirea sau ne uităm în zare. Probabil pentru că a te uita în ochii cuiva înseamnă „stabilesc o legătură cu tine”. Or în pandemie, autoritățile vor să nu prea stabilim legături între noi, de teama răspândirii virusului. Multora le-a intrat în subconștient și se gândesc: „Uuu, stai departe de mine!” Dacă fac contact vizual cu tine, mă apropii de tine” Dacă situația asta durează prea mult, cu mască pe gură, care este a doua cea mai importantă parte a feței, va fi o provocare reală pentru interacțiunea umană. Iar al treilea aspect este cel de sorginte medicală. Oare există semne evidente de Covid pe chip? Nu tocmai. Dar există semne legate de efectele Covid. De exemplu, ochi roșii și uscați – semn tipic de Covid, dar nu singurul. Poate însemna și că ai probleme cu țesutul conjunctiv, o sensibilitate sau poate fi  din cauză că ai băut prea mult ieri ori că ai o alergie. Dar în mod obișnuit, bolnavii de Covid au ochii uscați, cu un cerc roșu în jur. Mai există și alte semne, dar niciunul tipic pentru Covid. Să nu fim surprinși. Se întâmplă ca multe virusuri să nu producă semne anume pe chip. Chiar dacă ești infectat cu HIV (virusul SIDA), oamenii pot afirma că nu arăți bine, poate că o persoană este purtătoare a virusului, doar că nu există semne distinctive pentru a indica asta. Poți vedea doar că acea persoană se află sub influența virusului, acesta fiind un organism din interiorul tău care îți pune viața în pericol. Acestea sunt cele trei aspecte care îmi vin în minte.

Virginia Lupulescu: Să presupunem că aveți ocazia să întâlniți față în față o figură istorică. Pe cine ați alege, din toată istoria omenirii?

Eric Standop: Ce întrebare! Pe cine aș alege? Să știți că întrebați un om care a studiat istoria. Am o singură idee în minte, că alegerea ar depinde mult de starea mea de spirit din ziua respectivă. Din punct de vedere strict istoric, l-aș alege, cu siguranță, pe Aristotel. Pentru că Aristotel a fost consilierul lui Alexandru cel Mare și citea și el chipuri. Mi-ar fi plăcut mult să stau de vorbă cu el: „Ce părere ai tu despre tehnica asta? Cum e Alexandru ca om?” Clar, aș fi vrut să-l văd pe Aristotel în locul lui Alexandru. Acesta e un aspect. Din epoca modernă, mi-ar fi plăcut foarte mult să-l cunosc pe Nelson Mandela. De ce? Să trăiești pe o insulă timp de 27 de ani, la închisoare, să ieși de acolo și să fii aceeași persoană amabilă și cu gândire pozitivă, să nu ai în tine nicio urmă de amărăciune ori de furie… Cred că aș avea multe de învățat de la acest om. Aș afla cine este el și cum a dezvoltat această putere. Vă asigur că mai am în minte vreo 20 de personalități pe care aș fi vru să le întâlnesc, cu care aș fi vrut să vorbesc.

Virginia Lupulescu; Acum lucrați la următoarea dvs. carte?

Eric Standop: Lucrez la citirea feței și lumea spune că sunt nebun pentru că lucrez mereu la câte ceva: la cărți, la cartonașe, dau interviuri sau citesc ceva special; vorbesc cu vreun medic sau cu vreo universitate, chiar dacă nu s-a încheiat pandemia. Da, lucrez deja la o carte. De fapt, sunt coautor la două volume. Unul este despre scopul în viață: dacă există vreo semnificație a vieții și cum poate fi ea studiată pe un chip. Scriu o carte împreună cu un medic din Elveția, despre cum să fii propriul tău doctor: cum să afli ce se petrece, cum să verifici ce se întâmplă în organismul tău, ce poți face să rămâi sănătos sau să fii mai sănătos, cu ajutorul medicinei integrative și a descifrării indiciilor faciale.

Virginia Lupulescu: Minunat! Vă mulțumesc foarte multe pentru interviu! Acum avem cu siguranță mai multe informații despre citirea feței. Sunt convinsă că volumul dvs. va ajunge bestseller în România.

Eric Standop: Sper!

Virginia Lupulescu: Vă mulțumesc că ați fost astăzi împreună cu noi. Să sperăm că veți veni la București atunci când vor dispărea pandemia și temerile asociate ei.

Eric Standop: Să știți că mi-ați citit gândurile. Da, e posibil. O vizită în România se află în capul listei mele de dorințe. N-am mers niciodată acolo și mi-ar plăcea mult. Când se termină pandemia, sunt șanse mari să vin în țara dvs.

Virginia Lupulescu; Vă așteptăm, la fel și cititorii români, așteaptă următoarele dvs. cărți. Vă mulțumesc foarte mult!

Eric Standop: Și eu vă mulțumesc mult! Și, cum spunem noi în domeniul citirii feței, „Te văd!”