Istanbul de John Freely este o introducere ilustrată în istoria orașului imperial cunoscut rând pe rând ca Bizanț, Constantinopol și Istanbul, capitală a Imperiului Bizantin și apoi a celui Otoman. Această carte nu este o istorie formală a celor două imperii, ci mai degrabă o biografie a orașului în sine și o dare de seamă asupra vieții sociale a locuitorilor săi, de la primele așezări până în ziua de azi.

Istanbul 1Este, de asemenea, un ghid al monumentelor Istanbulului, descrise în contextul istoriei orașului, în special cu referire la rolul pe care ele l‑au jucat în viața politică, religioasă, intelectuală, artistică și socială. Astfel volumul va fi, sperăm, util celor ce intenționează să viziteze Istanbulul. Vizitatorul modern va avea ocazia să‑și compare impresiile cu cele ale unor călători din alte timpuri citați în această carte, ale căror comentarii acoperă o perioadă de peste 2 000 de ani. Ei toți, chiar și atunci când se plâng de greutățile și frustrările locuirii în acest oraș, recunosc până la urmă că se află sub vraja lui, a uneia dintre cele mai vechi metropole ale lumii.

“Modul ideal de a ajunge la Istanbul e dinspre mare, așa cum au făcut cei mai mulți dintre călătorii care au poposit aici în cele douăzeci și șase de secole de existență a orașului cunoscut în Antichitate sub numele de Bizanț și, mai apoi sub cel de Constantinopol. Vasul trece mai întâi din Marea Egee prin Dardanele, Hellespontul grecesc, apoi străbate Marea Marmara, vechea Propontidă. Ajungând spre capătul răsăritean al mării, orașul imperial se profilează dintr‑odată, dramatic, pe fundalul palid‑azuriu al cerului și apelor, cupolele și minaretele sale înălțându‑se de pe dealurile ce mărginesc ambele maluri ale Bosforului, neasemuit de frumoasa strâmtoare ce separă Europa de Asia și leagă Marea Marmara de Marea Neagră, Pontul Euxin al Antichității. Acesta este într‑adevăr orașul imperial, capitală, pe rând, a două imperii pe o perioadă de aproape șaisprezece secole. Monumente și ruine ale Imperiului Bizantin și ale celui Otoman se înșiră pe dealurile de pe ambele părți ale strâmtorii în vreme ce vasul își croiește drum spre port, traversând gura Cornului de Aur spre cheiul aflat la capătul sudic al Bosforului, pe țărmul european. Am ajuns în sfârșit în locul la care se refereau vechii greci atunci când spuneau stin polis, însemnând „spre oraș“, fiindcă nu era nevoie de mai mult pentru a ști că acesta era într‑adevăr Orașul ce nu avea asemănare.

Istanbulul este unicul oraș din lume aflat pe două continente. Partea sa principală, care se întinde în extremitatea sud‑estică a Europei, este separată de suburbiile sale din Asia de Bosfor, o despicătură adâncă în colțul nord‑vestic al Turciei, despărțind cele două continente. Partea europeană a orașului este, la rândul ei, împărțită de Cornul de Aur, un estuar în formă de semilună, alimentat în partea lui superioară de două pâraie cunoscute ca Apele Dulci ale Europei, Cydaros‑ul și Barbyzes‑ul grecești. Cornul, cunoscut grecilor sub numele de Chrysokeras, are o lungime de aproximativ opt kilometri, de la gurile Apelor Dulci până la punctul în care întâlnește Bosforul, în vreme ce lățimea sa medie este de 500 de metri. Pe ultimii cinci kilometri până la Bosfor, Cornul împarte zona europeană a orașului în două, cu cartierul portului medieval Galata la nord și capitala imperială sau vechiul oraș, căruia unii îi mai spun Stambul, deși pentru greci va fi întotdeauna Constantinopolis (în română Constantinopol), la sud.” – John Freely, Istanbul