Adevarul despre cazul HQJoel, până la urmă ce este romanul tău? O poveste poliţistă, o critică socială, o incursiune în mintea mai mult sau mai puţin bântuită de diverse fantome a unui scriitor, sau toate astea la un loc?

Îmi este şi mie destul de greu să mă decid. Prima dată când a apărut volumul în Franţa, mi se cerea să zic în doar câteva vorbe ce este de fapt cartea asta, ce se vrea ea a fi. Şi, ca să scap mai uşor, am spus că este un roman poliţist. Credeam că lumea va fi fericită cu definiţia asta pentru că, la urma urmei, am „produs“ totuşi un cadavru în paginile cărţii. Numai că nu a fost aşa de simplu pe cât îmi închipuiam, pentru că unii nu s-au lăsat păcăliţi şi au protestat: „Stai aşa, noi am citit cartea şi putem depune mărturie că nu este un roman poliţist.“ „Bine“ le-am zis eu. „Ce-ar fi atunci să spuneţi voi ce fel de carte este. Puneţi voi eticheta pe ea.“ “Ei bine, adevărul este că e vorba de o carte care pare a fi poliţistă, dar nu e ceea ce pare a fi.“ Eu eram mulţumit cu explicaţia asta, dar au apărut alţii, puriştii, să le spunem, care au zis: „Cum adică? Avem cadavru? Avem. Avem anchetă poliţienească? O avem. Atunci e musai să fie un policier“. Aşa se face că nici eu însumi nu mai ştiu în ce raft şi cu ce etichetă pot clasa acest roman. Dacă însă mă întrebi despre ce am vrut eu să scriu, îţi voi spune că am intenţionat să creez o poveste de dragoste dublată de una despre prietenie, toate astea adunate într-o lecţie despre scrierea unui roman. Partea poliţistă, din punctul meu de vedere, a fost mult mai puţin importantă.

Cum aşa? Şi cadavrul? Şi ­ancheta?

Personajul care moare asasinat, adolescenta Nola, ar fi putut la fel de bine sfârşi într-un accident de maşină. Ar fi existat şi atunci cadavrul, ar fi existat şi ancheta. Desigur însă că nu ar fi fost un subiect la fel de „sexy“, să-i spunem. Crima, ca subiect de roman, este, după cum o ştie toată lumea, foarte atrăgătoare. Cred că dacă Nola ar fi murit în circumstanţe banale, eu nu aş mai fi primit de la cititori remarci de genul: „Ţi-am citit cartea dintr-o răsuflare“. Asta e, din păcate, natura umană. ­Crima a fost însă ambalajul în care ­mi-am împachetat povestea, ­care spune totuşi mult mai mult.

Citește întregul interviu în România liberă