Din 9 până în 15 mai 2022 ne îndreptăm atenția spre titlurile care captivează viața de zi cu zi a adolescenților, la FestivalYA – festival de carte, idei & atitudini young adult, organizat de Editura Trei și Cărturești.

Cea de-a treia ediție FestivalYA leagă prietenii și vorbește despre prieteniile legate în jurul cărților cu cinci autori de carte YA renumiți și publicați de Editura Trei în colecția Young Fiction connection: Leigh Bardugo, Jen Frederick, Dana Schwartz, Namina Forna și Joya Goffney. Scriitorii de carte pentru adolescenți îi așteaptă pe tinerii cititori să treacă granița imaginarului și să discute despre cât de complicat e să fii adolescent, despre cum poveștile îi ajută să depășească problemele cotidiene, să se facă înțeleși și să privească cu încredere spre ziua de mâine, dar și despre cărțile lor mai noi sau mai vechi, pasiuni și surse de inspirație.

Întâlnirile vor fi transmise pe paginile de Facebook Cărturești și Editura TREI, dar și pe canalul de Youtube Cărturești, CărtureștiTube.

Posterul ediției de anul acesta a festivalului a fost ales în urma unui concurs destinat comunității de adolescenți pasionați de literatura YA și graphic design. Câștigătoarea concursului este Clara El Jisr, o tânără artistă și cititoare, aflată în ultimul an de liceu.

Înscrierile la evenimente se fac în formularul online disponibil și pe blogul Cărturești.

Organizat pentru prima dată în 2019, FestivalYA este un eveniment online care creează un spațiu de discuție pentru adolescenți și le oferă ocazia întâlnirii scriitorilor preferați. Printre autorii care au spus da edițiilor trecute se numără: John Green, Anna Todd sau Benjamin Alire Sáenz.

Organizatori: Cărturești și Editura Trei.
Amplificat de: Kiss Fm.