Apariția traducerii în română a Raportului de poliție de Marie Darrieussecq a fost aproape simultană cu lansarea volumului la Editura POL din Paris. Subtitlul volumului, Acuzații de plagiat și alte moduri de a supraveghea literatura, orientează încă de la început privirea coercitivă asupra statutului unui scriitor și al operei sale. Raport de poliție este un eseu de mai bine de 300 de pagini, elaborat de autoarea a peste 10 romane, dintre care Naissance des fantômes, Bref séjour chez les vivants, Le Bébé, White, Truismes etc.

Marie Darrieussecq propune conceptul de „plagiomanie“, care desemnează atracția artiștilor pentru a-și învinui congenerii de plagiat lingvistic ori ideatic. Primind diverse acuzații de plagiat chiar de la inși nepublicați, care îi pretindeau drepturi de autor sau care vedeau în drama lor de viață subiectul romanelor scriitoarei, aceasta se hotărăște să investigheze fenomenul. Eseista observă adesea că granița dintre ficțiune, autobiografie și document este flexibilă și productivă, dar, în același timp, vătămătoare. Astfel, pornind de la propria experiență ca acuzată de plagiat, Marie Darrieussecq ajunge să-i inventarieze pe marii scriitori din istoria literaturii: Paul Celan, Ossip Mandelștam, Guillaume Apollinaire, Émile Zola, Cervantes, Melville, Pablo Neruda, Camillo José Cela, Marcel Proust, Sigmund Freud, Danilo Kis, Daphné du Maurier, acuzați, în diverse momente ale creației lor, de plagiat. Autoarea observă că numele celebre atrag nu doar învinuiri epocale, dar și drame pe măsură, sinucideri, paralizie, mutism, melancolie, furie, disperare, crize de nebunie.

  

 

   

Mașina de furat „gîndurile“

Perceput ca angoasă, suspiciune exacerbată și asocieri între texte și idei, plagiatul devine o forță irepresibilă pentru scriitorul care își simte atacat edificiul în momentul cînd crede că regăsește propriile idei în alte opere literare, considerate de el însuși unice și irepetabile. Aceeași reacție o încearcă însăși romanciera:

„Cînd a venit vorba despre Le Bébé (Bebelușul), singura mea carte autobiografică, mi s-au înfierbîntat mie creierii: eram iritată de ideea că și-ar mai putea permite cineva, după mine, să scrie despre tergiversarea maternității“.

Pledînd pentru„dreptul la «dați-mi-înapoi-ideile-mele»“, Marie Darrieussecq ajunge sădezvolte o întreagă depoziție a apărării, apropiind violența ideilor de constrîngerea fizică:

„Ce legătură să fi fost între cele două tipuri de violență, cea literară și cea polițienească? Ce fel de gabori or mai fiind și poeții?“.

Literatura se confruntă, așadar, cu virulența detractorilor ei. Plagiatul duce o existență de amfibian, iar exponenții lui ori cîștigăprestigiul necondiționat ori cad în dizgrație și, inevitabil, numele lor nu ne mai spune nimic în afara unei istorii a plagiomniacilor. (…)

„Mașina de furat gîndurile“, cum numește autoarea hoția de idei, devine pandantul calomniei. In media res, a acuza un scriitor de plagiat nu înseamnă doar a ridica suspiciuni asupra creației lui, dar și a-l deposeda, simbolic, de singularitatea operei sale; astfel,
„acuzația de plagiat poate deveni o armă redutabilă pentru a discredita întreaga operă a unui rival. În acest caz, plagiomnia depășește resentimentul personal, luînd forma luptei ideologice.“
Eseista se declară la fel de necruțătoare față de adevărurile ocultate ale istoriei literaturii și ale culturii, dar și față de adversarii săi scriitori. Cînd Freud este acuzat de către Wilhelm Fliess de „furt de idei, agravat de disimulare, pentru că-și cosmetizase împrumuturile“, învinuitul devine mai important decît cel care acuză. Tot așa, transferul pasional al lui Stekel, discipolul lui Freud, este schizoid și egocentric, amenințat la tot pasul de nesiguranță: „Eram apostolul lui Freud, iar el era Hristosul meu“ se preschimbă în „Freud mi-a folosit descoperirile fără a-mi menționa numele“. Au loc răsturnări de situație, iar harta literaturii se reconfigurează. Pentru prima dată, li se acordă importanță și plagiomniacilor – închipuiți sau îndreptățiți să reacționeze.
  

Citește întreaga recenzie în ediția online a ”Observatorului cultural”