Nălucă-de-ceață

Ultimul imperiuCând ajunse, deja zăriseră și alţii dâra de fum ce se răsucea, abia vizibilă în lumina dimineţii.

Mennis nu era primul sosit la marginea platoului îngust de pe culmea dealului, dar cei adunaţi îi făcură loc când apăru. Conacul dispăruse. Nu rămăsese decât o cicatrice înnegrită, care ardea mocnit.

— Pe Lordul Legiuitor! șopti Mennis. Ce s-a-ntâmplat aici?

— El i-a ucis pe toţi.

Mennis se întoarse. Vorbise fi ica lui Jess. Se uita la casa năruită cu mulţumirea întipărită pe chipul tânăr.

— Erau morţi când m-a scos afară, continuă ea. Toţi – oștenii, supraveghetorii, lorzii… morţi. Chiar și lordul Tresting și obligatorii lui. Stăpânul mă lăsase singură când au început zgomotele, se dusese să vadă ce se petrecea. Când am ieșit, l-am văzut zăcând în propriul sânge, înjunghiat în piept. Bărbatul care m-a salvat a aruncat o torţă în conac pe când plecam.

— Bărbatul ăsta, zise Mennis. Avea cicatrice pe palme și pe braţe, până mai sus de coate?

Fata dădu din cap, încuviinţând fără vorbe.

— Ce soi de demon e omul ăsta? murmură neliniștit un skaa.

— Nălucă-de-ceaţă, șopti altcineva, părând să fi uitat că-l văzuseră pe Kelsier ieșind în lumină în timpul zilei.

Dar a plecat în ceaţă, se gândi Mennis. Și cum i-a reușit o asemenea faptă…? Lordul Tresting ţinea mai bine de douăzeci și patru de oșteni! Kelsier o fi având, poate, o ceată de răzvrătiţi neștiută?

Cuvintele rostite de călător noaptea trecută îi răsunară în urechi.

Vin vremuri noi.

Fragment din Ultimul imperiu, de Brandon Sanderson,

primul volum din seria Născuți în ceață

  

Previous

Orson Scott Card: Magia nisipului

Next

Pistolul nupțial

7 Comments

  1. Urmarea ar trebui sa vina undeva in vara-toamna. Vom mai scoate noi traduceri de SF & F pana atunci, care sper sa va atraga atentia.

  2. Anca

    Cartea “Ultimul Imperiu” e una din cele mai geniale carti pe care le-am citit vreodata! Pur si simplu nu am cuvinte…Cand v-a aparea urmatoarea carte din serie? By the way, felicitari pentru cartile minunate pe care le publicati! Colectia Young Fiction e tot ce mi-am dorit. Sunteti cea mai buna editura din Romania si tineti-o tot asa!

    • Multumim mult pt. aprecieri 🙂 De obicei, cand e vb. de ”urmari” dintr-o serie, trec cel putin 6 luni intre volume, pt. ca primul sa aiba timp sa stea putin pe piata si sa ajunga la cititori.
      Victor Popescu, redactor

      • Salut! Aveti vreo noua informatie despre cand sau daca, va mai fi tradusa urmatoarea carte din serie?
        Ultimul Imperiu e una dintre cartile mele preferate. Lumea, povestea, personajele, totul e perfect!!

  3. Pe mine ma intereseaza Alan Bradley, mai precis al patrulea roman din seria Flavia de Luce. Am achizitionat primele trei romane de pe siteul editurii si astept, de 2 ani, aparitia celui de-al patrulea. Ma gandesc serios sa le achizitionez in engleza, pe urmatoarele 3. Va mai aparea al 4-lea roman? Din faptul ca oferiti sau ofereati Placinta e dulce la sfarsit gratuit la achizitionarea oricarei carti, inteleg ca nu au avut vanzare. Am lasat mesaje pe Facebook, dar nu raspunde nimeni la ele. Nu exista relatie cu clientul, chiar client fidel ca mine.

    • Buna ziua,
      Sunt Victor Popescu, redactor la Trei (pe partea de psihol.) si ma ocup si de fb. si blog.
      Daca ati lasat mesaj pe fb., imi pare rau, pur si simplu mi-a scapat (raspund si pe fb. si pe blog cat pot de repede).
      O sa intreb colegii de la literatura daca vom continua seria si revin cu un raspuns.
      Multumesc pt. interes (si pt. rabdare).
      Victor Popescu

    • Buna ziua,
      Revin si cu raspunsul de la departamentul de literatura. Din pacate, nu mai continuam seria Flavia de Luce (motivul l-ati dedus corect).
      Victor Popescu

Leave a Reply to EdituraTrei Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén