Ce-ți mai aduci aminte de când erai copil? Ți-era frică să pui întrebări de teamă că poți fi luat de fraier? Ți s-a întâmplat să îndrăznești s-o faci și să simți că ceilalți râd de tine? Mie da, și nu prea înțelegeam de ce… îmi dădeam seama că păream amuzantă, dar nu mi-era foarte clar motivul.

In momentele rele, îmi imaginam că întrebarea era stupidă. În momentele mai bune, îmi permiteam luxul de a crede că eram profundă, dar… oricum, nu atât cât să și găsesc răspunsul. Este motivul pentru care mi-am petrecut o mare parte din viață dorindu-mi să cresc, fiind sigură că la un moment dat, o să fiu în stare să știu.

Acum am crescut și am altă problemă: îmi pare rău de tot că am uitat întrebările. Și tare mi-e teamă că, dacă mă întreabă un copil una-alta, fac la fel ca adulții din vremea copilăriei mele.

Ce complex caraghios: ne credem datori să știm și ne rușinăm de naivitatea noastră. Începem să facem asta de mici și continuăm să o facem și când suntem mari. Nu se schimbă nimic? Ba da, se inversează iluzia: când ești mic îți imaginezi că fraierul ești tu, când ești mare începi să bați câmpii și să-ți imaginezi că fraierii sunt ceilalți. Oare cât de greu este să renunți la prețiozitatea de a ști? Să recunoști că lucrurile esențiale nu sunt niciodată „de-a gata”, ci se află, se fabrică, se gândesc, se trăiesc, se discută…

Mi-au venit toate gândurile astea pentru că voiam să vă recomand o carte care descrie foarte bine hăul dintre inocență și falsă siguranță de sine, dintre copilărie și maturitate, o carte care a reușit să-și aducă aminte care este întrebarea. O carte scrisă de un adult, dar de unul care a simțit nevoia să se pună în pielea unui personaj copil (Charlot), naiv și indiferent la inerția celor care cred că știu doar pentru că au crescut. Chiar așa, e cineva care chiar crede că viața ne vindecă de întrebări? Atunci de ce să ne definim identitatea țesând-o din posturi super-eroice?

„Nu știu cu adevărat ce-i ală ego, Charlot. Cred că e o bandă desenată din mintea oamenilor. Cu o mulțime de eroi.”

„Răspunsurile tale sunt ca pentru microunde, mum. Nu le mai pui nimic, doar le bagi la încălzit.”

„Până să înceapă Charlot să-mi demaște sufletul cu întrebările și cu lacrimile lui, îmi  viața mai tot timpul.”

„A deveni inteligent înseamnă a învăța să trăiești în permanență cu primăvara în suflet.”

ZIUA ÎN CARE AM ÎNCEPUT SĂ MĂ IUBESC CU ADEVĂRAT de Serge Marquis (Editura Trei)