foto lansare Ferrari

Jerome Ferrari, romancierul care a câștigat premiul Goncourt în 2012 cu romanul Predica despre căderea Romei, a dezvăluit pentru HotNews câte ceva din culisele vieții de scriitor. Un fragment din interviu:

  

Svetlana CARSTEAN: Când scrii, scrii de mână sau la calculator?
Jerome FERRARI: La calculator.

Svetlana CARSTEAN: Prin urmare, nu vor mai exista manuscrisele acelea tradiţionale, cu ştersături, pe care se pot observa diferitele stadii ale creaţiei, cum ar fi manuscrisele lui Proust?
Jerome FERRARI: Ba da, vom putea vedea diferitele etape ale creaţiei, deoarece trebuie să fii complet nebun să nu păstrezi şi versiune anterioară atunci când faci modificări pe text, ca să vezi dacă nu cumva ai stricat fraza, în loc s-o îmbunătăţeşti.

Svetlana CARSTEAN: E dificil totuşi să urmăreşti modificările.
Jerome FERRARI: Eu păstrez întotdeauna versiunea 1, versiunea 2, 3, 4 atunci când scriu un roman. Obişnuiesc să notez metodic fiecare variantă până ajung să fiu complet mulţumit de ce am scris.

Svetlana CARSTEAN: Această practică poate complica puţin procesul de scriere. E prea simplu să operezi modificări pe calculator, dar în acelaşi timp sunt greu de urmărit în paralel.

Jerome FERRARI: Nu pot reveni la un stadiu anterior pentru că acum scriu mult mai repede, mult mai cursiv pe ecran decât de mână. În plus, folosind atât de mult tastatura, am ajuns să am un scris de mână oribil şi mă tem că nici nu-mi mai pot recunoaşte scrisul şi că elevii mei mă vor blestema de fiecare dată când le restitui lucrările corectate, pentru că abia reuşesc să-şi desluşească nota, au renunţat de mult să mai citească şi comentariile de pe marginea foii.

Svetlana CARSTEAN: Predica despre căderea Romei este al şaptelea roman al tău, dacă am reţinut bine. Ai început să scrii cartea de mână.
Jerome FERRARI: Exact.

Svetlana CARSTEAN: Reuşeşti să observi diferenţele dintre atunci când scrii de mână şi când scrii la calculator? Există vreo diferenţă?
Jerome FERRARI: Acum n-aş mai putea scrie de mână, pentru că gândul îmi este mai rapid decât mâna, gândul meu a adoptat viteza de tastare la calculator, viteză care nu este ameţitoare, dar oricum, este mai bună decât scrisul de mână.

Svetlana CARSTEAN: Eu cred că este şi o diferenţă de calitate. Dacă scrii de mână, nu ai întregul context, ca pe calculator, astfel că rezultatul poate fi diferit faţă de cazul în care începi să scrii la calculator.
Jerome FERRARI: Cu siguranţă, pentru că până şi la calculator, îmi dau seama că mă leg de anumite detalii. Sunt atent la aşezarea în pagină a manuscrisului, îmi aranjez fontul literelor astfel încât să fie cât mai aproape de cel al cărţilor.

PredicaSvetlana CARSTEAN: Ca să îţi creezi atmosfera unei cărţi.
Jerome FERRARI: Întocmai. Consider că asta răspunde nivelului mei de exigenţă.

Svetlana CARSTEAN: Cred că nu vor mai exista manuscrise, pentru că durata de viaţă a unui hard-disk este infinit mai mare decât a unei foi de hârtie. Tu salvezi tot ce scrii, îţi trimiţi pe mail fragmente din romane din când în când?
Jerome FERRARI: Da, salvez tot ce scriu, altfel ar fi un coşmar. Salvez imediat ce scriu un rând, de teamă să nu pierd ce am lucrat. Li s-a întâmplat deja unor prieteni de-ai mei şi mi se pare că este un bun motiv de sinucidere.

Svetlana CARSTEAN: Deci ai multe variante ale romanelor tale salvate.
Jerome FERRARI: Foarte multe!