Cercetările arată că destul de mulţi oameni sunt îngrijoraţi cu privire la prietenii imaginari.
Într-un studiu, 48% dintre taţi (ai căror copii nu aveau prieteni imaginari) au declarat că nu le-ar face plăcere dacă copilul lor ar intra în jocuri imaginare cu prieteni invizibili în timpul mesei acasă, iar 62% dintre aceşti taţi au declarat că nu le-ar plăcea acest tip de joc dacă s-ar afla într-un restaurant. În cercetarea noastră, 42% dintre studenţi şi 32% dintre părinţi au fost de acord cu afirmaţia: „Dacă un copil are un prieten imaginar, el este de obicei mai puţin sociabil în relaţiile cu alţi copii“.
Cercetătorii definesc în mod frecvent prietenii imaginari ca pe nişte persoane, animale sau alte creaturi inventate, care nu pot fi văzute. Cercetătorii includ frecvent în aceeaşi categorie şi diferite obiecte personificate, cum ar fi un animal de pluş pe care copilul îl consideră un animal real, atunci când fac cercetări legate de prietenii imaginari. Prietenii imaginari şi obiectele personificate sunt incluşi laolaltă în categoria mai largă a tovarăşilor imaginari, iar cercetările arată că ambele tipuri apar foarte frecvent în copilărie.
Un studiu a arătat că nu mai puţin de 65% dintre copiii de şapte ani au la un moment dat tovarăşi imaginari, aproximativ două treimi din tovarăşii imaginari fiind prieteni imaginari. Deşi există şi studii care au prezentat procente ceva mai scăzute de tovarăşi imaginari, toate studiile arată că aceştia sunt un fenomen destul de frecvent.
Cândva se credea că existenţa tovarăşilor imaginari este limitată la perioada anilor preşcolari; totuşi, cercetările au arătat că 36% dintre copiii de cinci ani şi 36% dintre cei de nouă ani declară că au în mod curent un tovarăş imaginar. Procentele încep să scadă pe măsură ce copiii împlinesc zece ani; cu toate acestea, 9% dintre copiii de doisprezece ani declară că au în prezent un tovarăş imaginar.
Pe lângă faptul că prietenii imaginari apar atât de frecvent, cercetările mai arată şi faptul că ei nu sunt un semn de probleme socio-emoţionale şi că fenomenul poate fi, de fapt, corelat cu unele caracteristici pozitive ale copiilor. Un studiu mai vechi asupra a două sute douăzeci şi doi de copii a demonstrat că cei care aveau prieteni imaginari nu aveau mai multe probleme de comportament decât alţi copii.
Un studiu mai recent realizat asupra a optzeci şi opt de copii a demonstrat că cei care au prieteni invizibili sau obiecte personificate au la fel de multe prietenii reale ca şi copiii fără tovarăşi imaginari. Părinţii copiilor cu prieteni imaginari şi-au evaluat ei înşişi copiii ca fiind mai sociabili decât părinţii cu copii care nu au tovarăşi imaginari. Alte atribute pozitive constatate la copiii cu prieteni imaginari au inclus competențele de comunicare, abilitatea de a spune poveşti şi de a interacţiona cu adulţii.
Fragment din Mari mituri despre dezvoltarea copiilor, de Stephen Hupp, Jeremy Jewell
Leave a Reply