Acum vine ziua primului interviu cu întreaga familie. Să spunem că va fi un interviu cu copii foarte mici. Cum îi va ţine terapeutul sub control? Cum va preveni el situaţia în care aceştia produc anarhie în procesul terapeutic? Voi încerca să generalizez principala mea abordare terapeutică.

     

  1. Am descoperit că un terapeut are foarte puţine probleme de control dacă îşi asumă în
    mod activ responsabilitatea procesului terapeutic. Dacă ştie cum să facă asta, copiii răspund la fel de prompt ca şi părinţii lor.
  2. Există, desigur, câteva probleme legate de control. Patty vrea să lovească radiatorul. Johhny doreşte să se ducă mereu la toaletă sau la ţâşnitoare. Amândoi îşi întrerup constant părinţii, îl întrerup pe terapeut şi se întrerup unul pe altul, într-o cursă nebună pentru monopolizarea undelor sonore.
  3. Politica mea generală este, desigur, să îi las pe părinţi să intervină și să impună controlul. Mama şi tatăl sunt cei care răspund cererilor şi stabilesc limite pentru comportamentul copiilor lor. La urma urmelor, dacă eu aş prelua acest rol aş pierde chiar oportunitatea pe care o caut, oportunitatea de a observa cum îşi exercită mama şi tatăl funcţiile parentale.
  4. Totuşi, îmi asum responsabilitatea de a comunica clar regulile de comportament care se aplică pe terenul meu, cabinetul de terapie. Nimeni nu are voie să lovească sau să se joace cu microfonul sau cu echipamentul de înregistrare, de exemplu. Nimeni nu are voie să distrugă niciun scaun, nicio jaluzea, faţă de masă etc. Nimănui (inclusiv părinţilor) nu îi este permis să vorbească pentru alţii. Fiecare trebuie să vorbească astfel încât să poată fi auzit. Fiecare trebuie să facă în aşa fel încât să fie posibil pentru ca ceilalţi să fie auziţi. Voi spune „Mă dor urechile” sau „Trebuie să vorbiţi pe rând ca să pot să îmi fac treaba.”
  5. După cum am sugerat deja, este foartă puţină nevoie de control dacă terapeutul transmite clar, chiar de la început, că el se îndreaptă într-o anume direcţie. Copiii pot fi prinşi în procesul terapeutic; ei pot deveni la fel de absorbiţi în acest proces şi ca părinţii lor.

    

Fragment din volumul Terapia familiei de Virginia Satir