Descoperirea fiinteiAm descoperit cu surprindere că dacă am putea să-i ajutăm pe pacienții grav afectați de anxietate și de depresie să se focuseze pe un punct din viitor, în care vor exista separat de depresie și anxietate, bătălia ar fi pe jumătate câștigată.

Fragment din:

Esența depresiei grave și a anxietății severe constă în faptul că acestea ne înghit cu totul, că sunt resimțite ca universale, potrivit expresiei lui Minkowski. Dar întrebarea care se pune este: Ce va simți acest pacient în momentul în care se va fi terminat ora de curs cu acea clasă de care se temea atât de mult sau în clipa în care se va fi încheiat ședința aceea cu șeful care-l băga în sperieți? Această focusare asupra unui punct temporal în afara depresiei și anxietății îi oferă pacientului o deschidere, o vedere de deasupra, ca să spunem așa. Și aceasta ar putea sparge lanțurile anxietății și depresiei, aducând o acalmie și o nouă speranță în viața pacientului.

Dacă noi, psihoterapeuții, am uitat de dimensiunea temporală, fiind prea ocupați cu conținutul depresiei sau al anxietății, poeții desigur că n-au uitat-o, ei fiind astfel mult mai aproape de experiențele existențiale concrete. În celebrele versuri din Macbeth, personajul lui Shakespeare este profund afectat de depresie: el nu se preocupă însă de crimă (adică de ”conținutul” care-i definește starea), ci de dimensiunea temporală:

Dar mâine și iar mâine, tot mereu,

Cu pas mărunt se-alungă zi de zi,

Spre cel din urmă semn din cartea vremii

Și fiecare ”ieri” a luminat

Nebunilor pe-al morții drum de colb.