Ca în celebrul film al lui Alfred Hitchcock, personajul narator al poveştii din Maestro. O melodramă, Emi, e imobilizată în casă şi înregistrează, cu o privire panoramică, viaţa străzii, în toate detaliile sale.

Cu mai multe tentative de suicid la activ, despre care vorbeşte cu detaşare şi cinism (cinismul cel mai dur, umorul negru dau, de altfel, tonul întregii cărţi, cum s-a mai observat), Emiluţa stă la fereastra garsonierei sale din Bulevardul Carol colţ cu Calea Moşilor şi rememorează povestea Tinei Marcu, prietenă a sa, jurnalist de televiziune şi fiica lui Avram Duca, scriitor plecat în străinătate şi ajuns celebru.

Citește aici un fragment din romanul MAESTRO

Maestro„Decât să mă sinucid, prefer să-ţi povestesc… “, afirmă ea de la bun început, ca o Şeherezadă în varianta noir, dar se va ţine de cuvânt doar parţial, la final trecând ea însăşi în faţa ferestrei dincolo de care trăieşte şi povesteşte, în faţa camerelor, în lumina reflectoarelor. Nu întâmplător îşi aşază autorul personajul îndărătul acestei ferestre dincolo de care se desfăşoară spectaculos întreg sordidul unei lumi, în abjecţia, imundul, mizeria nesfârşită – e aici un permanent joc al suprafeţelor transparente, fereastra prin care priveşte Emi bulevardul, ecranul televizorului, izvor perpetuu de inepţii care îl îndobitocesc pe privitor („De-aia prefer să zac la televizor. Mă las tâmpită de seriale, ştiri, programe cu danţ şi muzici“, afirmă cinic Emi, mare amatoare de telenovele, fireşte, detaşată, ironică), lentila deformatoare a camerei, dincolo de care orice poate deveni altceva: ca, de pildă, copia de mucava a statuii lui Lenin pe care o filmează echipa lui Max Bacalu.

(…)

Umorul – de limbaj, de situaţie, fie el şi negru, intertextualismul, inventivitatea inepuizabilă a prozatorului, manifestată la nivel stilistic şi, mai ales, capacitatea de a recompune una dintre cele mai complete imagini ale unei societăţi pe cale de a se autodistruge, ale cărei cuvinte de ordine sunt cruzimea, violenţa, mizeria, cum este societatea românească din anii ’90, sunt atuurile acestui roman care nu te poate lăsa indiferent.

Fragmente din cronica romanului MAESTRO, ”Fereastra din spate”, semnată de Andreea Răsuceanu în România literară