În această scrisoare concentraţi-vă asupra celor patru elemente-cheie ale călătoriei Zeiţă–Erou: problemele nerezolvate cu mama, nevoia de a vă separa deplin de ea, relaţia cu partenerele şi explorarea femininului interior.

Iată câteva fragmente din scrisorile unor bărbaţi.

Ai murit când aveam patru ani şi nu ţi-am jelit moartea. N-am jelit. Ştiu că acest lucru îmi afectează viaţa, simt asta undeva înăuntrul meu, dar n-am ştiut niciodată cum să-ţi plâng moartea sau ce să fac în legătură cu asta. Ai murit când aveam patru ani şi mătuşa Ruth, tata şi toată lumea a spus că trebuie să mergem mai departe şi să mă comport ca un băiat mare. Şi am fost un băiat mare. Cam acum un an, când căsnicia mea s-a destrămat, un terapeut m-a pus să-mi examinez sentimentele faţă de moartea ta. A fost prea dureros pentru mine, acum un an. Am plecat din terapie. Dar trebuie să mă confrunt cu asta. Trebuie.

***

Mamă, relaţia mea cu Felice este probabil pe cale să se rupă. Se pare că nu pot rezista mai mult de un an cu cineva. Pentru o vreme, ai avut privirea aceea de „ţi-am spus eu” când mă despărţeam de cineva. Dar acum cred că îţi faci griji pentru mine. Tu, marea femeie „modernă” care a divorţat de tata şi predica faptul că mariajul este opresiv pentru femei şi inutil. Uită-te acum la tine. Ţi-e teamă că nu mă voi căsători niciodată.

… Aş vrea să spun că Felice şi cu mine ne-am despărţit pentru că ea nu a fost suficient de bună pentru mine sau chiar aş vrea să spun că nici ea, nici o altă femeie se poate compara cu tine, mamă – nu e asta ceea ce spun fiii loiali, din filme, mamelor lor? Dar adevărul este că nu ştiu ce vreau de la o femeie. Nu ştiu ce sunt femeile, ce ar trebui să fie sau ce ar trebui să obţinem unul de la altul. Imediat ce scandalul devine mai nasol decât sexul, pur şi simplu m-am cărat şi gata. 

 ***

Lasă-mă să plec, mamă. Trebuie să mă laşi. Cum să te fac să mă laşi liber? M-ai hrănit, m-ai sfătuit şi m-ai chemat să locuiesc cu tine. Ştiu că mi-ai vrut binele. Dar pur şi simplu nu înţelegi. Un bărbat de treizeci de ani nu vrea ca mama lui să-i spună iubitei lui toate detaliile copilăriei. Nu înţelegi asta? O cunosc pe Mary Ann de trei săptămâni şi tu deja i-ai spus cum alergam dezbrăcat într-un magazin din Denver când aveam cinci ani şi cât de apropiaţi am fost noi doi întotdeauna, şi toate secretele de familie. Poate, dacă eu şi Mary Ann am fi fost împreună de zece ani, sau căsătoriţi, poate atunci ai fi putut să-i spui lucruri d-astea, nu ştiu. Trebuie să mă gândesc la asta. Poate că nu. Poate n-ar trebui să-i spui niciodată asemenea mici secrete. Urăsc să faci asta. Aceste secrete sunt ca o armă pe care o foloseşti pentru a te agăţa de mine. 

       

Fragment din Prezenţa invizibilă de Michael Gurian