Vineri, 26 martie, de la ora 19:00, Editura Trei lansează printr-o dezbatere online mult-așteptata carte Dincolo de ordine. Alte 12 reguli de viață a celebrului autor Jordan B. Peterson, în cadrul unei noi ediții a seriei de evenimente Săptămâna PSI.

Faimosul intelectual public și psiholog canadian Jordan B. Peterson propune 12 noi reguli de viață în această continuare a fenomenului „12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru”, care a devenit numărul 1 National & International Bestseller pe Amazon. Lansarea este susținută de o dezbatere în care Simona Radu, medic psihiatru și psihoterapeut, Mihai Dobrovolschi, realizator la Radio Guerrilla și psiholog, și Victor Popescu, redactor la Editura Trei vor dialoga despre autor și despre principalele teme expuse de celebrul psiholog clinician.

„Prima carte tradusă în română a lui Jordan Pererson a făcut, așa cum pretindea, ordine: cui i-a folosit pentru a-și îmbunătăți viața a lăudat-o, iar cei care nu au reușit să ia vreun beneficiu din ea au criticat-o. Câțiva au încercat să pretindă că i-a lăsat rece, dar au reușit doar o împiedicată piruetă narcisică. E greu să ignori evidența: Jordan Peterson este un om cult, inteligent, bine intenționat și, prin prisma meseriei, se lasă atins de drama umană. În această urmare, Dincolo de ordine, profesorul Peterson ne propune alte 12 reguli, definitivate într-o perioadă de infern a vieții personale care s-a suprapus peste atacurile permanente la persoană. Tocmai aici ne arată Jordan Peterson că trebuie să căutăm plusvaloarea umană: în trăirea părții eroice când totul pare pierdut. În formularea aparent imposibilă a complexității lumii. În responsabilitatea de a înțelege și alege structurile care ne țin în viață, pe noi și pe ceilalți”, declară Mihai Dobrovolschi.

Referitor la conținutul cărții și la noutățile pe care le aduce autorul canadian, Victor Popescu precizează că: „În Dincolo de ordine, Peterson povestește, mai mult decât a făcut-o în 12 Reguli de viață, despre cum rezolvă problemele pacienților săi din cabinetul de psihologie clinică. Apoi admite că și stângismul poate fi uneori creativ (atunci când conservatorismul devine prea rigid și neadaptat), iar uneori coboară din sferele abstracte, interpretând simboluri din cultura populară – din seria Harry Potter, de pildă. Interesante sunt și accentele existențialiste, mai evidente în acest volum scris într-o perioadă în care toți cei din familia autorului au suferit, pe rând, diverse probleme medicale. Să ni-l imaginăm pe Sisiful secolului XXI dacă nu fericit, măcar responsabil și încrezător – asta pare să spună Peterson în noua lui carte.”.

Nu denigra cu uşurinţă instituţiile sociale sau realizările creative”, „Imaginează‑ţi cine ai putea fi şi apoi ţinteşte neclintit în direcţia aceea”, „Nu ascunde în ceaţă lucrurile nedorite”, „Să nu faci ceea ce urăşti”, „Munceşte din răsputeri măcar la un singur lucru şi vezi ce se întâmplă”, „Alege‑ţi o cameră din casa ta şi încearcă s‑o faci cât mai frumoasă cu putinţă”, „Dacă vechile amintiri încă te supără, notează‑le atent şi complet”, „Fii recunoscător, în pofida suferinţelor tale” sunt doar câteva dintre cele 12 reguli noi propuse de Peterson cititorilor săi.

Săptămâna PSI este organizată de Editura Trei și Librăriile Cărturești în parteneriat cu revista Psychologies. Dialogurile vor fi transmise live pe conturile de Facebook Cărturești, Trei și Psychologies, unde cei interesați vor putea scrie întrebări pentru specialiștii invitați. Pe parcursul lunii martie, cărțile publicate de Grupul Editorial Trei (Trei, Pandora M și Lifestyle) sunt incluse în promoția 2+1 în întreaga rețea a Librăriilor Cărturești.  

Jordan B. Peterson este profesor de psihologie, predă la Universitatea din Toronto, susținând totodată conferințe publice cu o audiență remarcabilă. Este apreciat nu doar pentru criticile sale cultural-politice – cum ar fi obiecțiile la adresa „corectitudinii politice” -, dar și pentru deschiderea sa către religie, filosofie, literatură și studii politice. În calitate de psiholog clinician, Peterson lucrează cu clienți afectați de depresie, anxietate sau schizofrenie. A fost consultant la Secretariatul General al ONU și a predat și la Harvard. Are peste 3,5 milioane de abonați pe YouTube și peste 200 de milioane de vizualizări. A scris mai bine de o sută de articole științifice pe teme diverse (de la terapia dependențelor la psihologia personalității) și este autorul cărții 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru. Lansată în urmă cu trei ani, aceasta a devenit în scurt timp un fenomen și a fost vândută în 5 milioane de exemplare în toată lumea.