Trei bătrâni, toți  buni prieteni,  stăteau împreună și vorbeau despre bucuriile tinereții  și despre poverile bătrâneții. „Ah, gemu  unul, mădularele mele nu mai  vor să facă ce vreau eu. Cum mai  alergam eu ca un ogar, iar acum picioarele mele mă părăsesc la nevoie atât  de des, încât cu greu mai pot pune un picior în fața celuilalt.“

„Ai dreptate“, îl asigură  al doilea.  „Am sentimentul că puterile tinereții  s‑au prelins precum  apa în pământul deșertului.  Timpurile s‑au  schimbat și,  între  pietrele  de  moară   ale  timpului, și  noi ne‑am schimbat.“
Al treilea, un mullah, predicator,  despre care cu greu putem spune că ar fi fost mai  puțin  șubred decât  camarazii săi, dădu  din cap și zise: „Eu nu  vă înțeleg,  măi  băieți.  Eu nu  am  parte  de ceea ce vă plângeți voi. Sunt la fel de puternic ca acum  patruzeci de ani“. Dar ceilalți doi nu putură  crede asta.  „Sigur, sigur! protestă mullahul. Și chiar am avut ieri dovada. De când îmi pot aminti, am avut un cufăr greu de stejar în dormitorul meu. Acum patruzeci  de ani am încercat să‑l ridic, dar puteți  voi să credeți, vechi prieteni,  ce s‑a întâmplat? Nu l‑am putut ridica. Ieri mi‑a venit ideea să încerc din nou să‑l ridic. Am  încercat  din toate  puterile,  dar iarăși  n‑am  putut s‑o fac. Dar asta  demonstrează un singur lucru: sunt  la fel de puternic  ca acum patruzeci  de ani“.

PP_Poveşti orientale_site

Un pacient alcoolic avea mari dificultăți cu familia și profesia. Când  îl întrebam: „Cum te simți?“, primeam întotdeauna același răspuns: „Nicio schimbare“. Acest joc de‑a întrebarea și răspunsul devenise un  ritual. Aveam impresia că era  distractiv pentru el să arate că nu se puteau realiza prea multe cu el. De câte ori aduceam vorba despre asta  în ședințele de terapie, pacientul evita  să vorbească. Într‑o zi, după ce ne îndepliniserăm iarăși ritualul, i‑am spus povestea „Sunt la fel de puternic ca acum patruzeci de ani“.

Această poveste reprezenta în mod  simbolic tendința alcoolicului  de a evita  realitatea și de a se pierde în afirmații nerealiste. A fost capabil să se identifice cu eroul imediat. A avut loc un efect aparent nesemnificativ, dar, cu toate acestea, foarte simptomatic: pacientul a încetat să folosească răspunsul stereotip „lucrurile nu  s‑au  schimbat în  privința mea“. În schimb, a încercat să își descrie starea actuală într‑un mod  mai  diferențiat.

***

Fragment din Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie

Nossrat_PeseschkianNossrat Peseschkian (1933–2010), psihoterapeut, specialist în psihiatrie și neurologie, a fost fondatorul psihoterapiei pozitive. S-a născut în Persia și a trăit în Germania din 1954. De același autor au mai apărut la Editura Trei: Psihoterapie pozitivă (2002) și Psihoterapia vieţii cotidiene (2009).