Trei celebri autori nordici de romane polițiste s-au întâlnit de curând în colecția Fiction Connection a Editurii Trei. Jo Nesbø revine cu al său Harry Hole în thrillerul Mântuitorul, cartea a șasea a seriei care i-a adus faima mondială. După Gheața de sub picioarele ei și Jurnalul dispariției mele, Camilla Grebe ne propune romanul Inerția – o critică acidă asupra rețelelor sociale și a influenței lor asupra noastră. Un nou autor sudez se alătura echipei Trei – Gustaf SkördemanGeiger, volumul său de debut, o poveste extraordinară despre umbrele Războiului Rece, este o lectură perfectă pentru fanii lui Stieg Larsson.

Mântuitorul de Jo Nesbø
Traducere de Liviu Szoke


Un concert de Crăciun al Armatei Salvării pe o stradă aglomerată din Oslo se încheie pe neașteptate cu un foc de armă, care-l doboară pe unul dintre cântăreți. Harry Hole nu prea are de unde să pornească: niciun suspect, nicio armă și niciun motiv. Însă problemele lui sunt abia la început, pentru că urmărirea îl va duce în cele mai întunecate colțuri ale fostei Iugoslavii. Apoi, când se întoarce la Oslo dă peste adevărata întunecime, printre drogații fără adăpost și membrii Armatei Salvării care așteaptă un mântuitor — ca să le dea fie o nouă viață, fie o moarte rapidă.
Cu o narațiune amețitoare, personaje bine construite și un ritm alert, Mântuitorul dovedește o dată în plus că Jo Nesbø este unul dintre cei mai buni scriitori de crime contemporani.

„Un tur de forță. Nesbø are o intrigă atât de minuțios construită și de convingătoare, încât este imposibil să pui cartea jos. Aceasta este o poveste cu un criminal în serie, foarte, foarte bună.“ – The Globe and Mail

Mântuitorul oferă un portret neîndurător de realist al capitalei norvegiene — drogați care deschid focul în public; refugiați care sunt exploatați în particular —, dar și un mister captivant, plin de întorsături de situație.“ – Evening Stardand

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s‑au vândut în peste 50 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase premii internaționale, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii Harry Hole, precum și al seriei pentru copii Doctor Proctor (Pandora M).

Inerția de Camilla Grebe
Treducere de Iulia Dromereschi


Autoare laureată Glass Key Award

Când cadavrele unor tineri sunt găsite pe coastele arhipelagului Stockholm, polițista Malin și superiorul ei, Manfred, primesc misiunea să rezolve acest mister sinistru. Dar amândoi sunt vulnerabili: Malin este însărcinată, iar Manfred, îndurerat de accidentul în urma căruia fiica lui a ajuns în comă. Ca să descifreze misterul, detectivii Lindgren și Olsson apelează la ajutorul lui Hanne Lagerlind Schön, un strălucit profiler.
Samuel este un adolescent rebel, dealer de droguri cu jumătate de normă, crescut de o mamă singură, severă și habotnică. Viața lui o ia razna când mama sa aruncă la gunoi dozele de cocaină pe care i le încredințase baronul drogurilor din Stockholm. În timp ce Samuel își găsește ascunzătoarea ideală pe insulița Marholmen, unde este angajat de Rakel ca asistent al fiului ei, Jonas, ancheta pornește pe o pistă greșită. Însă investigația suferă o schimbare de direcție când mama lui Samuel îi anunță în cele din urmă dispariția…

“O narațiune impresionantă care confirmă din nou talentul excepțional al Camillei Grebe de a construi intrigi complexe. Pistele false și incredibilele răsturnări de situație alcătuiesc o reflecție pasionantă asupra fragilității adolescenței și asupra relațiilor de familie.” – bepolar.fr

„Acțiune, analiză psihologică, introspecție, critică socială – toate se combină armonios în scriitura fluidă și fascinantă a Camillei Grebe.” – booknode.com

Camilla Grebe (n. 1968) a absolvit Școala de Economie din Stockholm și este cofondatoarea editurii Storyside, specializată în cărți audio. Împreună cu sora ei, Åsa Träff, a scris cinci romane foarte apreciate, avându-l ca personaj principal pe psihologul Siri Bergman. Primele două romane din serie au fost nominalizate la Best Swedish Crime Novel de către Academia Scriitorilor Suedezi de Romane Polițiste. Împreună cu Paul Leander-Engström, Grebe a scris populara trilogie Moscow Noir.

Geiger de Gustaf Skördeman
Traducere de Mădălina Grosoiu


Un singur cuvânt poate porni un război.
Telefonul fix sună chiar când Agneta își ia rămas-bun de la nepoți. Din receptor se aude un singur cuvânt: Geiger. Știa de zeci de ani că va veni acest moment, dar tot e tulburată. Știe ce înseamnă. Își scoate arma din ascunzătoare, montează amortizorul și se strecoară în spatele soțului ei. Îi duce țeava la tâmplă, apasă pe trăgaci și dispare – lăsându-și în urmă portofelul și cheile. Cazul nu-i este repartizat Sarei Nowak, dar ea le cunoaște pe rudele victimei și, încălcând regulile, se implică în anchetă. Ceea ce nu știe ea este că misteriosul cod transmis la telefon este doar prima piesă dintr-un plan complex și devastator pus în mișcare cu 50 de ani în urmă.

“Un thriller alert… Un debut impresionant.” – Financial Times

„Acest amestec tensionat și înspăimântător de dramă de spionaj imprevizibilă, roman polițist și thriller de acțiune captivant are toate ingredientele unui clasic modern; Skördeman își dezlănțuie imaginația cinematografică într-o poveste care explorează trecutul politicii europene.” – Lancashire Post

Gustaf Skördeman s-a născut în 1965 în Suedia și este scenarist, regizor și producător. Geiger, thrillerul cu care a debutat, a fost publicat în 24 de țări, iar drepturile de adaptare cinematografică au fost achiziționate de Monumental Pictures.