Ea însăşi nu a negat niciodată această ipoteză, dând răspunsuri destul de evazive presei când a fost întrebată despre acest lucru.
Year: 2010 Page 20 of 29
Stelian Țurlea publică în Ziarul de duminică o cronică la proaspătul roman ”Dezmierdare de cafea”, scris de fostul redactor-șef de la cotidianul ”Le Monde”.
Perls, fondatorul gestal-terapiei, încurajează o pacientă să se vindece apelând la mai puțin conformistul sex în grup, iar Ferenczi se căsătorește cu o pacientă, pentru ca mai apoi să i se aprindă călcâiele și după fiica acesteia. Un psihiatru psihopat din SUA crede ca sămânța sa este sacră și ajunge să violeze pacientele clinicii.
Cea mai recentă carte despre metodele proiective este scrisă de unul dintre cei mai mari psihanalişti contemporani – Didier Anzieu.
Cea mai mare fraudă din istoria bursei americane, povestită de Sheryl Weinstein, care a fost timp de 20 de ani amanta escrocului.
Lisa Marklund: ”În literatura polițistă, personajele feminine sunt fie solitare, fără soț și copii, fie lesbiene. Am vrut ca eroina mea să fie căsătorită, cu copii și cu un serviciu”
Scriitoarea suedeză Liza Marklund a fost cel mai bine vândut autor la Editura Trei, cu titlul „Explozii în Stockholm”.
Jeffrey A. Kottler a lansat la București volumul ”Clientul care m-a schimbat”. Află ce-a vorbit în prezentare cărții.
Este varsta de opt ani intr-adevar cea mai buna pentru „marea discutie“?
Șapte cărți abia venite, ca pâinea caldă, din tipar direct la standul de la târgul de carte.