Year: 2012 Page 25 of 26

Interogatoriu cu un recepționer

— Nu aveţi nimic care să mă incrimineze, zise el. E o prostie să credeţi că eu i-am făcut toate astea lui Gudlaugur.

Planifică-ți un regim sărac în carbohidrați

Acest regim se concentrează asupra furnizării nutrienților necesari, eliminând în același timp alimentele de care organismul nu are nevoie, cu alte cuvinte carbohidrații care nu au nicio valoare nutritivă

GSP şi Trei lansează o nouă serie de psihologie practică

De miercuri, 25 ianuarie, cu Gazeta Sporturilor ai cartea ”Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău”, scrisă de Alain Braconnier, medic, psiholog, psihanalist, profesor universitar şi director al Centrului de psihiatrie Philippe-Paumell din Paris.

Copii neglijați. Crimele unei fetițe de cinci ani

Să vorbim acum despre neglijarea dinainte de perioada școlară. Nu putem să spunem exact cât de afectat este un copil care nu poate realiza toate performanţele, a căror realizare poate uimi în fiecare zi părinţii și fraţii mai mari. Acest lucru trebuie avut în vedere și cine și-a exersat privirea pentru a citi în sufletul […]

Alte vieți decât a mea

Omenescul poveştii şi al relatării este uimitor.

De ce tocmai eu? Despre haos și sincronicitate

Criza este o provocare de a ne schimba. Schimbarea înseamnă a descoperi o nouă forţă în noi înşine şi a ne comporta în conformitate cu aceasta; a rămâne neschimbat înseamnă a regresa. Nu există vreo cale de mijloc sigură

Nici sfârșitul lumii nu mai e ce-a fost…

Nu mai e nici sfârşitul lumii ce era odată. Grava, profunda, ontologica întrebare „când vine Apocalipsa?” a fost înlocuită cu mult mai gospodăreasca „anu’ ăsta când pică Apocalipsa?”. Aşa că cei care îşi doresc un eveniment final de calitate superioară şi pe care să se poată baza că face ţăndări şandramaua pe care trăim trebuie […]

Jaccard: ”Dragostea normală nu e decât rezultatul unui fetișism subtil”

Gândul lui Freud (care pare-se îi datorează enorm lui Alfred Binet) este dus mai departe de eseistul francez Roland Jaccard, proaspăt cooptat ca editorialist permanent al revistei online Cafe Gradiva.

Dezgustul: papuașul și starleta

Fragment din ”Emoții date pe față”, carte în care celebrul psiholog Paul Ekman sintetizează decenii de cercetări ale emoţiilor şi expresiilor faciale. Paul Ekman a inspirat și serialul ”Lie to Me” (vezi clipul de mai sus).

Tur ghidat în cel mai ”cool” cimitir din lume

Fragmente din ”Simetria ei înfricoșătoare”

Page 25 of 26

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén