Iertați-mi scepticismul, dar eu nu cred în zicala deloc măgulitoare Te citesc ca pe o carte deschisă, pe care unii o folosesc mândri și plini de încredere în ei.
(…) Mi se pare puțin probabil, ca să nu spun imposibil, să ai impresia că poți cunoaște cu adevărat totul despre o persoană, indiferent de cât de apropiată ți-ar fi sau de cât timp face parte din viața ta. Chiar dacă e vorba de un părinte, un soț, iubit sau prieten, fiecare are o latură ascunsă a lui, gânduri secrete, sau întâmplări personale, necunoscute pentru cei din jur. Suntem făcuți într-o proporție foarte mare din apă, dar nimeni nu e transparent. Romanul ”Fata dispărută” de Gillian Flynn ne demonstrează într-un mod brutal, care vă va îngheța sângele în vine și vă va aduce teama în gât, blocându-vă respirația, că linia de la încredere la deziluzie e mai fragilă ca o gâză mică pe care o poți strivi în pumn cu ușurință.
Doi soți. O dispariție misterioasă. Un adevăr tulburător. Din clipa în care Amy e de negăsit, Nick începe treptat să descopere o nouă față și noi informații despre soția lui, deoarece aceasta e ca o cutie din care încep să iasă tot felul de surprize deloc plăcute. Împreună cu polițiștii, el va afla despre prieteni de-ai ei de care nu știa, de aspecte ascunse din trecutul ei și de anumite temeri pe care se pare că aceasta le avea. În plus, pas cu pas, vor apărea tot felul de indicii care formează un bulgăre imens de acuzații menit să îl strivească și înghită pe Nick, deoarece toate par să demonstreze că în acest caz ar fi vorba de o crimă pasională, iar el e vinovatul.
Fragment din recenzia de pe blogul Walking-On-Letters
Iar cum soția lui nu a fost niciodată o femeie banală, o necunoscută, ci ”Uimitoarea Amy”, cea care a inspirat personajul omonim dintr-o serie de romane celebre scrise chiar de părinții ei, de aici și până când toată povestea va ajunge un mic circ mediatic, și în care toată lumea își permite să arunce cu presupuneri și să îl pună la zid, mai e doar un pas.
Împărțită în trei părți, cartea se centrează succesiv pe anumite etape importante și momente-cheie ale narațiunii. Deşi condimentată pe tot parcursul cu mister și intrigi care se tot încurcă și nu par a mai avea rezolvare, de secrete care nu par a se lăsa deslușite vreodată, autoarea are însă grijă să ne mai elimine din frustrarea și curiozitatea care se adună în noi și amenință să erupă ca un vulcan, oferindu-ne uneori mici părţi din adevăr. (…)
Unul dintre cele două personaje este ca un păianjen: unul extrem de abil, șiret, inteligent, manipulator, care și-a țesut cu mare grijă, răbdare și perspicacitate plasa de intrigi în care celălalt să se încurce, și menită să îl sugrume pas cu pas, să îl distrugă. Am trăit cu intensitate maximă toate momentele și am experimentat o paletă largă de sentimente, îndreptate când către Nick, când către Amy: neîncredere, milă, furie, ură, înțelegere. (…)
E fascinant doar să te gândești cât de grandioasă este puterea minții umane și câte limite poate ea atinge, dar în același timp e înfricoșător să realizezi răutatea pe care o poate găzdui, cât de malefică poate fi la unii. Sunt conștientă de volumul de informații, talent, inspirație și muncă care a fost necesar pentru a da naștere unui roman atât de complex și tulburător, de aceea respectul meu pentru Gillian Flynn este unul direct proporțional cu acesta.
Îmi doresc să citesc și celelalte romane ale autoarei pentru că, recunosc, am devenit dependentă de stilul halucinant al scriiturii ei.
Leave a Reply