IsteriaDespre această maladie scrie, cu rigoare, originalitate şi solid suport empiric britanicul Christopher Bollas în masiva lucrare intitulată simplu Isteria, notează Valentin Protopopescu în Observatorul cultural.

 

Cine este autorul acestui important volum? Ei bine, Christopher Bollas chiar e un personaj şi o personalitate a psihanalizei contemporane. Domnia sa a trecut graniţa dintre realitatea maladiei psihice şi naraţiunea ficţională, căci s-a exercitat cu mare succes ca romancier şi dramaturg. S-a format la Institutul Psihanalitic londonez, a lucrat în cadrul celebrei clinici Tavistock, i-a avut ca maeştrii pe John Bowlby, André Green, Jean-Bertrand Pontalis şi Janine Chasseguet-Smirgel, dar a fost şi un apropiat al lui Michel Foucault şi René Girard. Născut în California, a devenit britanic prin adopţie şi formaţie, iar apoi s-a nutrit din spiritul marii culturi franceze postbelice – teribilă formula evoluţiei sale existenţiale, nu-i aşa? Bollas, autor prolific, a cunoscut însă celebritatea graţie cărţii The Shadow of the Object, din 1987, una în care a răsturnat perspectiva kleiniană cu privire la sofisticatul concept al relaţiei de obiect.

În lucrarea intitulată Isteria, Christopher Bollas îl reinterpretează pe Freud într-un punct central al teoriei sale psihodinamice. Britanicul, de acord cu anumite idei freudiene referitoare la isterie, intervine şi le nuanţează pe altele, plecînd de la o abordare holistă, de ordin integrativ, în care include mai multe registre ştiinţifice. Ideea de bază este că istericul este captivul mental al unei biologii corporale pe care o repudiază.

De aici drama sa, căci el este, în plan psihic, un copil prizonier în trupul sexual al unui adult. Bollas observă, pe bună dreptate, că sexualitatea este o traumă primară, una fundamentală în măsura în care maturizarea pulsiunilor erotice atrage după sine deflagrarea relaţiei cu mama. Reazemul capital, figura maternă ca protector infailibil, este dislocat, pentru că erosul transformă maternitatea într-un obiect manipulabil în primul rînd de către tată. Văduvit de securizarea dăruită de prezenţa mamei asexuate, copilul trezit la sexualitate nu doar că suferă trauma de a descoperi în mamă posesiunea erotică a figurii paterne, dar se descoperă pe sine în direct conflict de dorinţă cu tatăl, în disputa asupra posedării obiectului sexual matern. Situaţia psihică este tragică, una fără ieşire, de unde şi suferinţa istericului, un inocent minat de propria-i sexualitate, de care se apără prin refulare sau printr-o înscenare ritualică lăuntrică.

Bollas s-a sprijinit în edificarea teoriei sale asupra isteriei pe ideile şcolii britanice a relaţiilor de obiect, una de obedienţă kleiniană şi winnicottiană, dar şi pe viziunea lui Jacques Lacan cu privire la simptomatologia istericului. Şi pentru că a promovat această perspectivă plurală asupra fenomenului ca atare, căci defineşte isteria ca maladiv univers psihic de o complexitate tulburătoare, el este de părere că ar exista o suprapunere între heterogenitatea manifestării isterice şi bogăţia deconcertantă a simptomatologiei de tip borderline. Border-ul de azi este istericul de ieri, la fel de derutant, la fel de nefericit, la fel de spectaculos.

Citiți întreaga recenzie în Observatorul cultural.