Volumul Crime publicat în colecţia Reality Shock a editurii Pandora M dezvăluie faptul că motivaţiile din spatele pretinşilor infractori sunt adesea mai nobile decât credem, scrie Sever Gulea într-o recenzie pe blogul editurii Libris.ro. Iată câteva fragmente:
***
Lecţia pe care ne-o oferă naraţiunile lui Von Schirach este aceea că lucrurile devin adesea mai complicate, după ce vânătoarea s-a încheiat, înainte de a deveni mai simple. Mai precis, vinovăţia unui acuzat este dificil de probat chiar atunci când el este adus în faţa justiţiei (şi lucruri noi încep să iasă la iveală), iar dacă ea e uşor de dovedit, atunci pedeapsa recomandată nu este la fel de uşor de cântărit.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=xYmck4q2o5k]
Dincolo de răsturnările spectaculoase de situaţie care sunt prezente în povestirile avocatului german, relatările lui Von Schirach ne apropie de dilemele etice şi juridice pe care cazurile de care s-a ocupat le-a scos în cale.
Ca să dăm numai câteva exemple în acest sens: un medic ajuns la vârsta senectuţii îşi ucide soţia cu toporul. Vinovat, pasibil de pedeapsă maximă? La prima vedere… dar, aşa cum ne dezvăluie povestea lui Von Schirach respectivul medic trăise o căsnicie amară, sub tirania şi injuriile nevestei şi nu ar fi putut să divorţeze pentru că-şi preţuia prea mult jurământul şi paradoxalul ataşament prin care încă se simţea legat de consoartă.
Crima sa era un rezultat al unei presiuni emoţionale dezvoltate în ani de zile iar regretele sale erau cât se poate de profunde şi de autentice. În aceste condiţii ce pedeapsă se cuvenea? Pedeapsa trebuia să descurajeze infractorul, să-l împiedice să repete infracţiunea, dar era destul de evident că medicul nu avea să mai facă aşa ceva în viaţa lui.
O soră îşi omoară fratele invalid. Nimic mai crud, am putea spune. Dar cei doi erau foarte legaţi unul de celălalt, scăpaseră de un tată violent şi supravieţuiseră unui accident de maşină, în urma căruia fratele suferea o degradare fizică progresivă. Singura legătură cu lumea pe care o mai păstra era interpretarea la violoncel a surorii lui. Iar sora lui, într-un acces profund de milă a luat decizia să-l eutanasieze. Ce pedeapsă putea primi?
Alte întrebări pe care cazurile le ridică:
- Se poate vorbi despre exces de violenţă în situaţiile de legitimă apărare?
- E rezonabil să presupui că cei afectaţi de probleme psihice care au tendinţe violente comit crime?
- Ce efect poate avea intimidarea asupra infractorilor?
Florin Iepan
Crima nu este o soluție și nu poți găsi justificare pentru un astfel de act atâta timp cât inima celui care o face e lipsită de iubire. Da, poți trata la nesfârșit furia unui om, dar o faci degeaba dacă nu înțelegi că furia este lipsa iubirii. Iar într-o societate în care iubirea este mai rară decât pietrele prețioase, e ca și cum ai acuza simptomele unei boli pentru că sunt ceea ce sunt. Dar ne-am prea obișnuit să tratăm simptomele în locul bolii și ne-am prea obișnuit să ne mințim pe noi înșine și să dăm vina pe alții pentru tot ce ni se întâmplă, nu-i așa?
Victor
Citind comentariul mă gândeam că ,într-adevăr, ne-am cam obișnuit să vorbim multe prea lejer despre lucruri atât de cumplite, cum este crima. Pe de altă parte, sunt contexte de viața extrem de încâlcite (ex: eutanasierea fratelui paralizat) când e greu să pui o etichetă morală/juridică definitivă. Despre aceste cazuri, care te obligă să-ți revezi credințele/valorile, vorbește cartea.
Florin Iepan
Credința, da, ai spus adevăr că trebuie revizuită, dar nu ca să-l omori pe om ci ca să-L rogi pe Dumnezeu să-i scurteze suferința… eutanasierea nu e decât un alt mod clasic de a trata simptomele și nu boala, iar în acest caz boala este chiar credința slabă în Dumnezeu.
Credința în El poate apărea doar din iubire, dar dacă aceasta lipsește atunci lipsește și înțelepciunea… și un om lipsit de înțelepciune va face cu greu distincție între sursa bolii și simptomele ei… deci e normal ca eutanasierea să fie tratată cu atâta ușurință într-o lume în care nimeni nu se gândește că rata mare a sinuciderilor nu este altceva decât o simptomă a unei boli grave a societății, boală caracterizată de lipsa de iubire și de credință în Dumnezeu.