Celebrul psihoterapeut adlerian, coautor al cărților Mumia de la masa din sufragerie și Clientul care m-a schimbat a participat recent la București la o discuție publică despre secretele măiestriei în psihoterapie. Ocazie cu care a acordat un interviu pentru revista ”Cultura”. Iată un fragment din discuția purtată cu Dorin Liviu Bîtfoi:
D.L.B.: Am citit în cărţile dv. că o idee sau o întrebare mai ales vă este aproape: Ce înseamnă o psihoterapie bună? Ne-aţi putea spune, prin urmare, cum credeţi că arată o psihoterapie bună?
J.C.: Depinde cu cine vorbeşti. Unele persoane cred că o psihoterapie bună înseamnă să faci ceea ce se presupune că trebuie să faci. Aceste persoane cred că au găsit modelul exact. Eu am fost format în psihoterapie adleriană, dvs. sunteţi într-o formare freudiană. Or, când intri într-o formare, ai acest obiectiv: voi intra într-o formare şi voi afla un model. Lucrul unui adlerian începe cu relaţia, şi avem un assesment, şi vom crea apoi un insight, şi apoi o schimbare. Dacă urmăm acest model şi creăm o schimbare, atunci putem spune că e un bun model pentru o psihoterapie.
Alţii ar spune că o bună psihoterapie înseamnă să ai o relaţie bună cu o persoană. Să ai o relaţie foarte puternică. Iată ce ar fi important – ceea ce numim alianţă terapeutică. E ceva ce ne dorim să obţinem, având ca scop, din nou, schimbarea. Alţii cred că o psihoterapie bună este atunci când clienţii sunt mulţumiţi – există o întreagă şcoală de gândire în acest sens. Chiar dacă psihoterapia nu merge, atâta vreme cât clientul este mulţumit… Alţii cred că e necesar să existe schimbări în comportament, alţii – schimbări în gândire, alţii – schimbări în simţire. Prin urmare, este foarte interesant să avem această ştiinţă a psihoterapiei. Şi cu toate acestea nu am ajuns la un consens cu privire la care ar trebui să fie rezultatul psihoterapiei. Cu privire la ce înseamnă o bună psihoterapie. O psihoterapie bună poate însemna o mulţime de lucruri diferite.
D.L.B.: În concluzie nu e suficient să urmezi pas cu pas ceea ce descriu cărţile… Credeţi că psihoterapia este, poate, prin definiţie, terenul unei fecunde incertitudini? Este oare incertitudinea creatoare într-o psihoterapie?
J.C.: Da. Pentru că nu ştim niciodată ce doreşte un client. Cineva îşi poate dori să vină pentru a discuta cu tine, şi poate veni doar o dată. Doreşte răspunsuri, doreşte rezolvări. Alţi clienţi doresc să vină în psihoterapie pentru întreaga lor viaţă. Şi se aşteaptă să le devii ca un tată sau ca o mamă… şi să îi ghidezi. Alţii îşi aduc familiile, îşi doresc să le cunoşti, aşa încât să devii responsabil pentru sănătatea mentală a familiei lor. Fiecare are o cerere diferită, unică. Şi e foarte important să aflăm care e aceea. Nu mai vorbim azi despre faptul că există un singur fel de psihoterapie, ori o singură abordare pentru toţi. Cred că acesta a fost unul dintre lucrurile importante pe care le-am făcut în munca mea: de-a lungul vremii am lucrat cu cei mai buni psihoterapeuţi din diverse orientări. Şi am încercat să integrez în munca mea tot ce aveau mai bun. Nu cred că aş putea fi doar un adlerian sau doar un freudian sau doar un jungian. Pentru că ştim azi că toate aceste abordări sunt strălucite, iar clienţii noştri au nevoie de persoana potrivită la timpul potrivit. Iată, un psihoterapeut renumit, Arnold Lazarus, care a explicat că un bun psihoterapeut este un adevărat cameleon, care se poate schimba în mod autentic pentru a fi acel psihoterapeut de care clientul are nevoie.
Leave a Reply