La 30 mai 2008, în Hartford, Connecticut, Angel Arce Torres, un bărbat în vârstă
de 78 de ani care se întorcea acasă după ce cumpărase lapte de la magazin, a fost lovit de o maşină în mijlocul unei străzi aglomerate la o oră de vârf. În timp ce Torres zăcea nemişcat, numeroşii trecători abia dacă s-au uitat la el şi nu au făcut nimic, timp în care diverse maşini l-au ocolit, neobosindu-se să oprească. Destul de ciudat, un şofer a oprit lângă Torres, dar a continuat să nu facă nimic. Un alt bărbat pe un scooter a mers în cerc în jurul lui Torres după care a plecat. Nici măcar o persoană nu s-a oprit pentru a-i acorda asistenţă lui Torres înainte de sosirea unui ofiţer de poliţie. Astăzi, Torres este în continuare conectat la un aparat de respirat, paralizat de la talie în jos.
În urma acestui eveniment tulburător, mare parte a mass-mediei a încercat să explice lipsa de reacție a trecătorilor invocând cruzimea sau apatia oamenilor din marile oraşe. Aceștia, susţin ziariștii, sunt atât de obişnuiţi să vadă lucruri teribile, încât nu le mai pasă atunci când sunt martorii unei infracţiuni în curs de desfăşurare.
Psihologii John Darley şi Bibb Latane au găsit o explicaţie foarte diferită de cea a mass-mediei. Ei au bănuit că lipsa reacției martorilor rezidă mai degrabă în procese psihologice comune, decât în specificul relațiilor sociale în marile orașe. Potrivit lor, doi factori-cheie sunt în joc în explicarea lipsei intervenţiei trecătorilor.
Mai întâi, au argumentat Darley şi Latane, un trecător trebuie să-şi dea seama de faptul că o urgenţă reprezintă, într-adevăr, o urgenţă. Aţi dat vreodată peste o persoană întinsă pe trotuar şi v-aţi întrebat dacă acea persoană are nevoie de ajutor? Poate că era doar beată sau poate că totul făcea parte dintr-o glumă. Dacă v-aţi uitat în jur şi aţi observat că nimeni altcineva nu părea deloc îngrijorat, probabil că aţi presupus că situaţia nu era o “urgenţă” până la urmă. Darley şi Latane au numit acest fenomen ignoranţă pluralistă: greşeala de a presupune că nimeni din grup nu vă împărtăşeşte punctele de vedere („nimeni nu face nimic, deci cred că sunt singurul care crede că asta ar putea fi o urgenţă; ei bine, probabil că greşesc”).
În conformitate cu Darley şi Latane, există un al doilea proces implicat în lipsa intervenţiei trecătorilor. Chiar şi atunci când este suficient de clar că situaţia constituie o urgenţă, prezenţa celorlalţi tinde să inhibe inițiativa. De ce? Deoarece cu cât sunt mai mulţi martori la un incident, cu atât mai puţin responsabilă se va simți fiecare persoană în parte pentru consecinţele negative ale neacordării ajutorului. Dacă nu ajutați pe cineva care are un atac de cord, iar acea persoană moare mai târziu, puteţi oricând să vă spuneţi „Păi, asta e o tragedie teribilă, dar nu a fost cu adevărat vina mea. Până la urmă, erau o mulţime de alţi oameni în jur care ar fi putut, şi ei, să ajute.” Darley şi Latane au numit acest fenomen difuzia responsabilităţii, deoarece prezenţa altor oameni face ca fiecare persoană să se simtă mai puţin responsabilă – şi mai puţin vinovată – pentru efectele nedorite.
EXPERIMENT
Într-o serie ingenioasă de cercetări, Darley, Latane şi colegii lor au testat ipoteza că prezenţa celorlalţi inhibă acordarea ajutorului în cazurile de urgenţă. Într-un studiu (Latane şi Darley, 1968), participanţii au intrat într-o cameră să completeze o serie de chestionare; într-o situaţie, participanţii erau aşezaţi singuri, în cealaltă, erau însoţiţi de alţi doi participanţi. După câteva minute, a început să intre fum pe gurile de ventilaţie din cameră. Când subiecţii au fost singuri, au fugit din cameră pentru a raporta fumul în 75% din cazuri; când au fost în grupuri, au procedat la fel doar în aproximativ jumătate (38%) din cazuri. Când s-au aflat în grup, unii subiecţi au stat în camera plină de fum chiar şi 6 minute – până în momentul în care nici măcar nu-şi mai puteau vedea chestionarele.
Citind acest mit poate că au crescut şansele de a deveni un trecător activ în cazurile de urgenţă. Chiar dacă unde-s mulți nu e așa de sigur că puterea crește, deseori cunoaşterea ne face conștienți de acestă putere.
Fragmente din 50 de mari mituri ale psihologiei populare. Înlăturarea concepţiilor greşite despre comportamentul uman
Leave a Reply