Faptul că bărbații sunt atrași sexual de femei, iar femeile, la rândul lor, sunt atrase de bărbați reprezintă standardul normalității, sensul și scopul formei sexuate a procesului de reproducere. Se întâmplă totuși în toate societățile ca unii bărbații să fie atrași sexual de alți bărbați sau ca o femeie să se îndrăgos‑ tească de o alta și să își dorească relații intime cu aceasta. Nu avem date consistente despre frecvența cu care se întâmplă acest lucru. Estimările variază între unu și cinci procente.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Psihoterapie: Iubire, dorință și traumă. Calea către o identitate sexuală sănătoasă -Franz Ruppert


Există mai multe motive pentru care cineva se poate simți atras de o persoană de același sex: genele și hormonii, precum și procesele de dezvoltare psihologică se numără printre factori (Poiani 2010). Din punct de vedere psihologic, nu sunt deloc surprinzătoare cazurile în care femeile se simt atrase fizic de alte femei, acestea căutând, în mod inconștient, iubirea mamei lor și contactul cu corpul acesteia. În ceea ce-i privește pe bărbați, este evident că aceștia preferă femei care le amintesc de mama lor, a căror apropiere le oferă ceva din siguranța și tandrețea corporală din relația cu aceasta. Altminteri de ce bărbații ar considera atât de dezirabilă imaginea sânilor dalbi ai femeilor? Se poate întâmpla totuși ca unii bărbați să tânjească inconștient după iubirea tatălui lor, iubire care în copilărie nu le-a fost oferită, ei simțindu-se atrași în aceste cazuri de alți bărbați.

Reproducerea nu poate avea loc prin contactul sexual cu persoane de același sex, motiv pentru care conservatorilor contemporani le place să descrie homosexualitatea ca fiind nefirească. Ei o blamează moralizator și ar prefera să fie scoasă în afara legii. Arătând cu degetul către anumite alegeri ale altora și numindu-le „anormale“, ne plasăm propriile alegeri într-o zonă de siguranță, ferite de orice discuții critice, sub bine-venitul sigiliu al normalității.

În societățile occidentale moderne, întrebarea referitoare la posibilele cauze ale atracției dintre persoane de același sex și ale diverselor alte forme neobișnuite de trăire a sexualității este considerată ca fiind incorectă politic, având în vedere că ridicarea unei astfel de întrebări poate fi percepută ca discriminare. Aceasta reprezintă, pe de o parte, un îndemn bine-venit de a nu marginaliza și de a nu încadra forțat în categorii patologice persoanele care nu corespund standardelor de masă sau pe baza orientării lor sexuale, deci de a nu le nega acestora dreptul de a face uz de propria voință, așa cum din păcate încă se întâmplă în numeroase țări. Persoanele homosexuale sunt văzute de anumite grupări sociale ca țapi ispășitori și sunt implicate în dinamici de tipul agresor–victimă, tocmai în scopul de distragere a atenției dinspre comportamentele și acțiunile respectivelor grupări (Amendt 1979, pp. 121 și urm.). Numeroase probleme ale femeilor și bărbaților homosexuali sunt create de discriminarea acestora ca minorități sociale, astfel încât societatea majoritară să se poată percepe în continuare ca fiind „normală“, în ciuda cazurilor de traumatizare sexuală care au loc în cadrul acesteia. În acest fel strategiile de supraviețuire la trauma psihică sunt validate, primind pecetea „normalității“.

De precizat că nu toți cei din minoritățile sexuale vor fi ajutați de tabuizarea întrebărilor privind posibilele cauze ale orientării lor sexuale și de acceptarea practicilor sexuale din zona homo-, trans- sau bisexualității, oricât de dureroase, degradante și lipsite de rușine ar fi aceste practici. A fi „gay“, „lesbi“, „bi“ sau „trans“ poate fi și o consecință a faptului de a fi fost neglijat sau neiubit de către părinți și traumatizat sexual în copilărie, în adolescență sau chiar în viața de adult, în urma unor experiențe de viol, de exemplu. Propria sexualitate a unei persoane poate funcționa ca strategie de supraviețuire în urma traumei psihice, în scopul evitării repetării contactului cu agresorul sau în scopul repunerii în scenă a violenței sexuale brute sau a scenariilor de seducție ale căror victimă a fost respectiva persoană în copilăria sa.

Fragment din volumul nou apărut în colecția Psihologie Psihoterapie: Iubire, dorință și traumă. Calea către o identitate sexuală sănătoasă -Franz Ruppert

Această dinamică poate apărea inclusiv în cazul persoanelor de orientare heterosexuală: se întâmplă uneori ca și acestea, la rândul lor, să recurgă la comportamente și atitudini abuzatoare, ca strategie de distragere a propriei atenții de la trăirile legate de traumă și în vederea construirii unei false identități. Starea de excitație sexuală și superorgasmele ne pot alina, fie și doar pentru o perioadă limitată, singurătatea și sentimentul de gol interior. Practicile sexuale extreme, în care sunt implicate violența și suferința, pot reprezenta o repetiție a relației agresor–victimă din copilăria mică. Sexul neprotejat, care vine cu riscul de contactare a unor infecții ce pot pune viața în pericol, poate fi expresia unei dorințe de moarte nutrite de acele părți ale eului care au fost clivate în urma experiențelor traumatice timpurii. Societățile traumatizate tind, din păcate, să normalizeze trauma psihică, lucru valabil în special pe tărâmul sexualității.

***

Franz Ruppert este specializat în psihoterapia traumei și este profesor la Universitatea Catolică de Științe Aplicate din München. De același autor, la Editura Trei au mai apărut: Traumă, atașament, constelații familiale (2012), Simbioză și autonomie (2015), Corpul meu, trauma mea, eul meu (2018), Trauma, anxietate și iubire (2019) și Cine sunt eu într-o societate traumatizată? (2020).