Cât de mare poate fi impactul traumelor mici? Cum arată o psihologie ”updatată” a genului? Care sunt ultimele descoperiri privind perfecționismul la copii și ce soluții există pentru durerea cronică, pentru depresie ori pentru cei care se lasă prea ușor păcăliți? Aflați răspunsurile, citind noutățile de psihologie și psihoterapie aduse de Editura Trei la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024 (Romexpo, București, 29 mai – 2 iunie.
7. Experiențele depresiei. Perspective teoretice, clinice și de dezvoltare, de Sideny J. Blatt (col. Psihologie-Psihoterapie).
Fost profesor de psihiatrie și psihologie la Yale University, autorul sintetizează în cartea de față mai bine de trei decenii de experiență personală în cercetarea depresiei. Ineditul cărții vine din clasificarea depresiilor și adaptarea diagnosticului și intervențiilor în funcție de tipul de depresie (introiectivă, respectiv anaclitică).
6. Meditații mindfulness pentru reducerea durerii. Exerciții pentru vindecarea corpului și a vieții tale, de Jon Kabat-Zinn (col. Psihologie practică)
Jon Kabat-Zinn a mai fost tradus la Editura Trei cu volumul Mindfulness pentru începători. De data aceasta, autorul scrie pentru cei care se luptă cu dureri recurente, și care nu vor să devină dependenți de calmante. Bazată pe celebrul program de Mindfulness pentru Reducerea Stresului, cartea oferă o serie de exerciții și meditații ghidate pentru diminuarea durerilor acute și cronice, dar și pentru conștientizarea propriului corp și identificarea resurselor interioare.
5. Perfecționismul în copilărie și adolescență. O perspectivă a psihologiei dezvoltării, de Gordon L. Flett și Paul L. Hewitt (col. Psihologie-Psihoterapie)
Profesori universitari canadieni, Flett și Hewitt prezintă o teorie nuanțată a perfecționismului și dezvoltării sale în mediul școlar, social și familial, dar oferă și soluții pentru reducerea perfecționismului și efectelor sale distructive (anxietate, stimă de sine scăzută, stres crescut).
4. Încrederea. Pe cine te poți bizui și cum arăți că ești om de cuvânt, de Henry Cloud (col. Psihologie practică)
Autor ajuns în topul de bestsellers al New York Times, cu 45 de cărți la activ, psihologul clinician și coach-ul american Herny Cloud prezintă cei cinci piloni ai încrederii, pe baza cărora vei putea ”citi printre rânduri” comportamentele celor din jur. În același timp, autorul oferă și căile prin care vei ști cum să-ți convingi semenii că se pot bizui, fără rezerve, pe tine.
3. Mitologia occidentală, de Joseph Campbell, vol. 3 din seria ”Măștile Zeului” (col. Misterele Inconștientului Colectiv).
În cea de-a treia parte din seria de mitologie comparată ”Măștile Zeului”, eruditul profesor american Joseph Campbell analizează în detaliu miturile, simbolurile și religiile din culturile vechiului Orient Mijlociu, dar și din antichitatea elenistică și romană, ajungând până la perioada Bizanțului și a Islamului timpuriu.
2. Psihologia genului, de Gary W. Wood (col. Psihologia pentru toți)
Ce înseamnă să fi un „bărbat adevărat” sau o „femeie adevărată”? Care este impactul stereotipurilor rolurilor de gen asupra vieții noastre și asupra societății, în general? Este nevoie de o nouă psihologie a genului, care să ia în considerare complexitatea experienței umane actuale? Scrisă de un specialist britanic în identitatea de gen, cartea prezintă, pe înțelesul publicului larg, elementele de noutate apărute în psihologia genului, luând în considerare ultimele teorii și descoperiri din biologie, sociologie, neuroștiințe sau diverse abordări feministe, queer și LGBTQI+.
1. Traume mici. Când nu știi ce e greșit, dar nimic nu pare prea bine, de Meg Arroll (col. Psihologie practică)
Imaginează-ți un bulgăre de zăpadă care se rostogolește… acesta se face din ce în ce mai mare, până când poate deveni extrem de periculos, capabil chiar să declanșeze o avalanșă. Așa și cu traumele mici… Chiar dacă nu ai trecut prin evenimente zguduitoare, e posibil ca acumularea unor mici răni sufletești (relații tensionate și toxice, microagresiuni, emoții greu de gestionat) să conducă la o senzație de oboseală cronică și la o constantă insatisfacție față de viață. Acest volum îți explică în ce fel acceptarea, conștientizarea și acțiunea te pot ajuta să scapi de povară și să trăiești într-un mod echilibrat și senin.
Bonus:
Duminică, 2 iunie, de la orele 11:00, vă așteptăm pe scena Arena de la Romexpo, în cadrul Bookfest 2024, la o dezbatere-lansare în marginea cărții Omul Portocaliu și alte povestiri terapeutice de Doina Cosman. Alături de autoare (cunoscut psihiatru și profesor universitar), va fi Petre Rădescu, psihiatru și psihoterapeut. Discuția va fi dedicată interpretării viselor și va fi moderată de Victor Popescu, redactor la Editura Trei.
Leave a Reply