Următorul sfat este unul scurt şi isteţ, dar este de asemenea profund şi îţi poate schimba viaţa.
Notează‑ţi un lucru din viaţa ta (şi nu trebuie să fie neapărat un lucru mare) care te face nefericit sau pe care ţi‑ai dori să îl schimbi sau să îl opreşti chiar acum. Ai putea să‑ţi iei angajamentul că te laşi de fumat, că o să bei mai puţin, o să mănânci mai puţine alimente grase sau că o să te cerţi mai puţin cu o persoană pe care o iubeşti. Notează‑ţi exact când şi cum vei efectua această schimbare.
Apoi notează-ţi un lucru (şi, din nou, poate fi doar un lucru mărunt) pe care ai putea să începi să îl faci sau pe care să îl faci mai des şi care într-un anumit mod ţi-ar îmbunătăţi calitatea vieţii. Ai putea decide să mănânci mai multe fructe, să mergi sau să exersezi mai mult, să citeşti mai multă ficţiune, să practici relaxarea sau meditaţia, să fii mai recunoscător şi mai înţelegător, să le spui celorlalţi că îi iubeşti sau pur şi simplu să îţi acorzi mai mult timp pentru a te distra şi a râde.
Începe cu această mică înlocuire pozitivă; un obiectiv clar, definit. Aceasta va funcţiona destul de bine dacă alegi o activitate nouă ce se va potrivi uşor în timpul pe care îl ocupa cea veche. De exemplu, poţi alege să mergi la o plimbare în loc să mănânci un desert; să citeşti o carte în loc să te uiţi la televizor. Odată ce descoperi că ţi‑ai modificat comportamentul, poţi încerca acest exerciţiu iar şi iar. Este un bun punct de pornire atunci când simţi că viaţa ta are nevoie de revigorare.
Fragment din cartea
100 de cai spre fericire. Un ghid pentru oamenii ocupaţi
de Timothy J. Sharp
Leave a Reply